peşteră mare, atît de mare încît, la lumina torţelor pe care le aveau cu ei, nu puteau să-i vadă marginile. Dar, fără îndoială că nu va fi greu s-o împartă în camere de locuit, cu ajutorul unor pereţi despărţitori de cărămidă. Şi cu toate că nu va arăta chiar ca o casă, vor face însă din această spaţioasă grotă un frumos apartament. Apele scurse nu se mai puteau întoarce. Locul le aparţinea.

Rămîneau de rezolvat două probleme: mai întîi, luminarea cavernei, care era săpată într-un bloc masiv, închis de jur împrejur, şi al doilea, posibilitatea de a o'face mai accesibilă. în ceea ce priveşte lumina, nici nu putea fi vorba să vie pe sus, deoarece masivul de granit avea o grosime mare deasupra boltei. Dar pionierii se gîndeau că poate le va fi cu putinţă să străpungă peretele care se ridica în faţa mării. În timpul coborîrii, ţinînd seama de înclinarea canalului, Cyrus Smith apreciase cu oarecare aproximaţie şi lungimea acestuia şi ajunsese la convingerea că în partea ce dădea spre mare, masivul de granit nu era .prea gros. Dacă lumina se va obţine în felul acesta, în acelaşi fel îşi vor uşura şi accesul, căci acolo unde vor putea deschide o fereastră, tot în acea parte şi cu aceeaşi uşurinţă vor putea deschide şi o uşă. Mai rămînea de făcut o scară în afară.

Cyrus Smith expuse aceste planuri tovarăşilor săi.

— Atunci, domnule Cyrus, să ne apucăm de treabă, spuse Pencroff. Am un tîrnăcop şi voi şti să trec prin acest perete. Unde trebuie să lovesc ?

— Aici, răspunse inginerul, arătînd marinarului în peretele dinspre ţărm o adîncitură destul de mare, care făcea ca zidul să fie mai subţire în acel loc.

Pencroff atacă granitul şi, mai bine de o jumătate de ceas, la lumina torţelor, sfărîrnăturile zburară în jurul său. Piatra scapără sub tîrnăcop. Cînd marinarul obosi, Nab îi luă locul. Apoi, urmă Gédéon Spilett.

După două ceasuri de muncă încordată, cînd se părea că tîrnăcopul nu putea totuşi să răzbească, la o ultimă lovitură puternică a lui Gédéon Spilett, peretele fu străpuns. în aceeaşi clipă, zbură şi tîrnăcopul din mîinile lui Gédéon Spilett.

— Ura ! şi iarăşi ura ! strigă Pencroff.

Peretele străpuns nu avea decît trei picioare grosime. Cyrus Smith privi prin deschizătură: în faţa lui se întindeau ţărmul, mica insulă din faţă, iar mai departe imensitatea oceanului.

Prin această gaură destul de mare, căci stînca se sfărîmase foarte mult, lumina, năvălind în şuvoaie şi revărsîndu-se în minunata cavernă, producea un efect magic ! Dacă în partea stîngă, pe o lungime de o sută de picioare grota nu măsura mai mult de treizeci de picioare în înălţime şi lăţime, pe partea dreaptă, dimpotrivă, era uriaşă şi bolta ei se rotunjea la o înălţime de peste optzeci de picioare, fiind susţinută în întregime de numeroşi stîlpi de granit, aşezaţi într-o ordine sălbatică, ce te impresiona. Şi toată această frumuseţe nu era decît opera naturii ! Ea singură săpase acest feeric palat într-un masiv de granit.

Pionierii erau încremeniţi de admiraţie. Acolo unde crezuseră că nu vor găsi decît o îngustă cavitate, ei găsiră un fel de palat miraculos !

Strigăte de uimire izbucniră din toate piepturile. Uralele răsunau şi se pierdeau din ecou În ecou în fundul întunecoaselor cupole.

— Ah, prieteni strigă Cyrus Smith. După ce vom face să pătrundă mai multă lumină în interiorul acestui masiv, după ce ne vom împărţi în partea stîngă camerele, magaziile şi cămările, va mai rămîne încă spaţiu în această grotă minunată, în care vom face sală de studii şi muzeu !

— Şi ce nume îi vom da ? întrebă Harbert.

— Casa de Granit, răspunse Cyrus Smith, denumire pe care tovarăşii săi o primiră cu noi urale.

În acea clipă, torţele erau pe terminate, şi cum pentru reîntoarcere trebuiau să se urce pe vîrful platoului, trecînd din nou prin tunel, hotărîră să amîne pentru a doua zi lucrările de amenajare a noii locuinţe.

Înainte de a pleca, Gyrus Smith se mai aplecă o dată deasupra întunecosului puţ, care cobora perpendicular pînă la nivelul mării. El ascultă cu luareaminte. Nu se auzea nici un zgomot, nici măcar cel al apelor, pe care marea tulburată le agita uneori pînă la aceste adîncimi. Inginerul aruncă încă o torţă aprinsă. Pereţii puţului se luminară o clipă, dar nici de data aceasta nu văzu nimic suspect. Şi chiar dacă s-ar fi aflat pe acolo vreun monstruos animal marin, surprins de retragerea neaşteptată a apelor, fugise: desigur în larg, prin conducta subterană care se prelungea sub plajă, vechea cale de scurgere a apelor lacului, înainte de a li se fi deschis o nouă revărsare.

Totuşi, inginerul asculta nemişcat, cu urechea atentă, cu privirea cufundată în abis, cu răsuflarea oprită.

Marinarul se apropie atunci de el şi atingîndu-i braţul îi spuse:

— Domnule Smith !

— Ce doreşti, prietene ? răspunse inginerul, ca şi cînd ar fi revenit dintr-o ţară a visului.

— În curînd se vor stinge torţele.

— Să mergem ! spuse Cyrus Smith.

Micul grup părăsi caverna şi începu să urce de-a lungul întunecosului canal. Top încheia grupul, mîrîind din timp în timp. Urcuşul fu cam greu. La jumătatea înălţimii acestei lungi scări de granit, pionierii se opriră cîteva clipe în grota superioară, care forma un fel de palier. Apoi reîncepură urcuşul.

În curînd se simţi o adiere de aer proaspăt. Picăturile de apă, uscate prin evaporare, nu mai scînteiau pe pereţi. Torţele fumegînd începeau să pîlpîie tot mai slab. Aceea pe care o purta Nab se stinse. Pentru a nu se aventura în mijlocul beznei adînci trebuiau să se grăbească.

În clipa în care se stingea şi torţa marinarului, Cyrus Smith şi tovarăşii săi ieşiră la lumina zilei. Era puţin înainte de ora patru.

 

CAPITOLUL XIX

Planul lui Cyrus Smith. Faţada Casei de Granit. Scara de frînghie. Visele lui Pencroff. Ierburile aromatice. O crescătorie naturală de iepuri. Derivarea cursului apelor pentru nevoile noii locuinţe. Priveliştea din faţa ferestrelor Casei de Granit.

 

A doua zi, la 22 mai, au fost începute lucrările pentru amenajarea locuinţei celei noi. Adevărul e că pionierii erau grăbiţi să părăsească vechiul lor Cămin, unde nu