Prima grijă a lui Cyrus Smith fu să stabilească precis spre ce punct al coastei dădea faţada Casei de Granit. Pentru aceasta, se îndreptă spre plaja de la poalele uriaşului perete, căutînd locul unde căzuse în ajun tîrnăcopul din mîinile lui Gédéon Spilett. De buna seamă, unealta căzuse perpendicular şi nu-i rămînea decît s-o găsească, pentru a afla locul unde fusese străpuns granitul.

Nu-i fu greu să găsească tîrnăcopul şi, uitîndu-se drept în sus, deasupra punctului unde se înfipsese unealta în nisip, la vreo optzeci de picioare deasupra ţărmului, se vedea într-adevăr mica ferestruică, făcută cu atîta caznă cu o zi înainte. Cîţiva porumbei de stîncă intrau şi ieşeau prin această îngustă deschizătură. Parcă pentru ei fusese descoperită Casa de Granit !

Inginerul îşi pusese în gînd să despartă caverna, în dreapta, în mai multe camere, cu un coridor la intrare. Pentru a le lumina, întreprinzătorul inginer socotea să facă cinci ferestre şi o uşă în peretele din faţă. Pencroff era de acord cu cele cinci ferestre, dar nu înţelegea pentru ce trebuie uşă, întrucât intrarea prin care pătrunseseră ei oferea o scară naturală, cu ajutorul căreia ar fi fost întotdeauna uşor să pătrunzi m Casa de Granit,

— Prietene, îi spuse Cyrus Srnith, dacă nouă ne este uşor să intrăm în locuinţă prin canal, atunci va fi uşor şi pentru alţii să facă acelaşi lucru. Eu socot, dimpotrivă, să închid această intrare în aşa fel, încît să nu mai poată pătrunde nimeni pe acolo. Ba, mai mult chiar, dacă va fi nevoie o s-o astupăm astfel, încît să nu se mai cunoască. Cum ? Printr-un stăvilar de stînci, care să ridice nivelul apei deasupra deschizăturii.

— Şi pe unde vom intra ? întrebă marinarul.

— Pe o scară exterioară, răspunse Cyrus Srnith. O scară de frînghie, care, odată retrasă, va face cu neputinţă intrarea vizitatorilor curioşi în locuinţa noastră.

— Dar pentru ce atîtea măsuri de prevedere ? zise Pencroff. Piuă acum animalele nu ni s-au părut atît de duşmănoase. Cît despre indigeni, insula noastră nu pare locuită !

— Eşti sigur, Pencroff ? întrebă inginerul, privindu-l,

— Bineînţeles că nu vom fi siguri de acest lucru, decît în momentul în care vom fi cercetat întreaga insulă, răspunse Pencroff.

— Iată adevărul ! spuse Cyrus Srnith. Noi nu cunoaştem insula decît în parte. Dar, în orice caz, chiar dacă nu avem duşmani în interior, ei pot veni dinafară, căci această regiune a Pacificului este destul de primejdioasă. E bine să fim pregătiţi pentru orice eventualitate.

Cyrus Srnith avea perfectă dreptate şi Pencroff se pregăti să-i asculte ordinele, fără a discuta mai mult.

Faţada Casei de Granit avea să deschidă spre lumină cinci ferestre şi o uşă, toate dînd în „apartamentul" propriu-zis, apoi, o fereastră uriaşă şi cîteva ferestruici, prin care să intre cît mai multă lumină sub minunata boltă a sălii mari. Această faţadă, aflată la o înălţime de optzeci de picioare deasupra solului, era îndreptată spre est şi soarele o mîngîia de cum răsărea. Ea se întindea pe partea falezei cuprinsă între ieşitură de la revărsarea' rîului Mercy şi grămada de stînci care formau Căminul. Poziţia era prielnică, prin faptul că vînturile aspre dinspre nord-est nu o loveau direct, ea fiind apărată de ieşitura stîncii. De altfel, în aşteptarea cercevelelor pentru ferestre, inginerul avea de gînd să astupe deschizăturile cu obloane groase, prin care să nu treacă nici ploaia, nici vîntul, şi pe care la nevoie le-ar fi putut camufla perfect.

Deci, primul lucru ce trebuia făcut erau deschizăturile. Tîrnă-copul ar fi lucrat prea încet. Granitul este prea dur. Or, se ştie că Cyrus Smith era omul mijloacelor rapide. El mai avea o cantitate de nitroglicerină, pe care o întrebuinţa cu folos. Efectul substanţei explozive fu atît de bine localizat, încît granitul se sfărîmă exact în locurile alese de inginer. Apoi, cu ajutorul tîrnăcopului, se dădu ferestrelor şi ferestruicilor o formă ogivală şi, cîteva zile după începerea lucrărilor, Casa de Granit era luminată din plin de razele soarelui, care pătrundeau pînă în colţurile cele mai tăinuite.

Planul lui Cyrus Smith prevedea ca apartamentul să fie împărţit în cinci camere cu vederea la mare: la dreapta, va fi un vestibul, la uşa căruia se va opri scara, vor urma o bucătărie şi o sufragerie uriaşă, apoi un dormitor, tot atît de mare şi, în sfîrşit, o „cameră de musafiri” cerută de Pencroff, lîngă sala cea mare.

Aceste camere sau mai bine zis acest şir de camere, care formau apartamentul Casei de Granit, nu aveau să ocupe toată lărgimea cavităţii. Ele urmau să dea într-un coridor, la capătul căruia va fi o magazie lungă şi încăpătoare pentru unelte, alimente şi alte. rezerve. Toate produsele insulei, atît ale florei, cît şi ale faunei, vor putea fi păstrate acolo în bune condiţii, cu totul ferite de umezeală. Spaţiul nu lipsea şi fiecare obiect îşi va avea locul său. Afară de aceasta, pionierii mai aveau mica grotă, aşezată deasupra cavernei, pe care o puteau folosi ca un fel de pod al locuinţei.

Planul, odată făcut, nu mai aveau decît să-l pună în aplicare. Minerii se transformară din nou în cărămidari; apoi, cărămizile fură aduse şi aşezate la ( poalele Casei de Granit.

Pînă atunci, Cyrus Sniith şi tovarăşii săi nu pătrunseseră în cavernă decît prin vechiul canal dinspre lac. Dar acest drum silea să facă un ocol foarte mare, pentru că erau nevoiţi să se caţere pe platoul GrandeYue, făcînd un înconjur de-a lungul malului rîului, apoi să coboare prin tunelul lung, socotind tot atîta timp pentru întoarcere, şi aceasta însemna şi oboseală, şi vreme pierdută. Cyrus Smith hotărî să înceapă cît mai repede confecţionarea unei scări trainice de frînghie, care, odată retrasă în interior, nu va mai îngădui nimănui să pătrundă în Casa de Granit.

Scara fu împletită cu multă atenţie de mîinile îndemînatice ale lui Pencroff. Treptele scării fură cioplite din crengile uşoare şi rezistente ale cedrului roşu, iar frîngliia ce lega pe ambele părţi aceste crengi de cedru fu confecţionată dintr-o