pentru că n-ar fi vrut să o lase pe Britt-Marie să-i spele lucrurile, ci pentru că e convinsă că nu e nevoie să fie spălate. Au avut o scurtă dispută pe tema asta. Cineva a făcut-o pe Britt-Marie „Mary Poppins” din nou, iar Britt-Marie, supărată, a făcut-o „îngălata” pe Cineva. Cineva a izbucnit în râs cu atâta poftă, încât cearta s-a terminat de la sine.

Britt-Marie pregătește bucata de Snickers pentru șobolan. Nu așteaptă până sosește animalul la cină, fiindcă nu vrea să fie nevoită să-i spună cum a mers întâlnirea. Nu că ar ști dacă șobolanul are de gând să o întrebe sau nu, dar nu se simte pregătită să vorbească despre asta încă. Așa că se întoarce la pizzerie și ia cina cu Cineva, fiindcă ei nu pare să-i pese sau nu pare să-i pese suficient de mult de Britt-Marie ca să o întrebe.

Sven nu trece pe la pizzerie în seara aceea. Britt-Marie sare de pe scaun, cu inima bătându-i cu putere, de câte ori se aude ușa. Nu s-ar fi supărat dacă Sven ar fi venit chiar și în timpul cinei. Dar nu apare. Sunt doar copiii, care sosesc pe rând. Până când s-au adunat cu toții, cu tricouri proaspăt spălate, căci se pare că toți au acasă pe careva să se îngrijească să aibă haine curate. Iar asta îi dă oareșicare speranțe lui Britt-Marie în legătură cu Borg – faptul că încă mai e lume pe-acolo care înțelege valoarea unui tricou de fotbal proaspăt spălat.

•

Copiii sunt în drum spre antrenament când apare băiatul în pragul ușii. Are pe el geaca pe care scrie „Hochei”, dar e singur, taică-su nu e nicăieri.

— Ce dracu’ cauți aici? întreabă Vega.

Băiatul își înfige adânc mâinile în buzunare și face semn cu capul spre mingea de fotbal din mâinile ei.

— Vreau să joc și eu!

— Du-te să joci la dracu’! spune Vega printre dinți.

Băiatul lasă bărbia în piept, dar nu dă înapoi.

— Echipa din oraș se antrenează la șase. Și eu am hochei atunci. Dar am văzut că voi vă antrenați mai târziu…

Britt-Marie simte nevoia să explice decizia:

— Doar nu facem antrenamentul în mijlocul cinei!

— Sau în mijlocul antrenamentului de hochei, zice băiatul.

— Sfârșitul lumii și alta nu! zice Britt-Marie.

Vega își pierde răbdarea și își croiește drum pe lângă băiat, înghiontindu-l cu cotul.

— N-ai ce căuta aici, bogătanu’ dracu’! Și, oricum, nu suntem buni ca ăia din oraș, du-te și joacă la ei, dacă ai chef să joci fotbal!

Băiatul tot nu dă înapoi. Vega se oprește. Bărbia băiatului se ridică.

— De-aia nu mai pot eu că nu sunteți buni! Nu vreau decât să joc!

•

Și așa ajung o echipă.

•

Vega se înghesuie să iasă prima pe ușă, bineînțeles, mormăind ceva ce Britt-Marie nu consideră că e civilizat să spui, dar Omar îl bate ușurel pe spate pe băiat și spune:

— Dacă poți să-i iei mingea, te băgăm în echipă. Da’ nu cred că ai curaj!

Băiatul se repede spre parcare, înainte ca Omar să termine propoziția. Vega îi trage un cot în nas. Băiatul se împleticește, iar sângele îi șiroiește din nări, dar reușește să întindă un picior ca pe un cârlig și să prindă mingea. Vega cade și se umple de zgârieturi. Se ridică și se întoarce spre băiat dintr-o singură mișcare, cu război în privire. Omar o înghiontește ușor pe Britt-Marie și îi arată însuflețit:

— Stai să vezi ce placaj tare îi trage Vega!

— Ce înseamnă asta? întreabă Britt-Marie.

Dar află singură, în secunda următoare, când Vega, aflată la vreo doi metri de băiat, se catapultează cu picioarele întinse, alunecă pe pietriș pe-o coapsă până la băiat și îi seceră picioarele, aruncându-l în întuneric, într-un salt înfricoșător.

Abia atunci înțelege Britt-Marie de ce toți copiii din Borg au blugii sfâșiați pe coapse. Vega se ridică și pune triumfătoare un picior pe minge. Ceva mai încolo, băiatul se scutură de praf și își scoate pietriș înfipt în piele, cu o alarmantă nevoie de bicarbonat. Vega se uită la Britt-Marie, ridică indiferentă din umeri și zice:

— E OK.

Britt-Marie își scoate lista din geantă.

— O să te rog să-mi spui cum te cheamă, spune ea.

— Max, răspunde băiatul.

Omar dă din cap foarte grav mai întâi spre Vega, apoi spre Max și le spune:

— Voi doi NU aveți voie să fiți în aceeași echipă când jucăm „Două porți”!

•

Apoi joacă „Idiotul”. Pe urmă „Două porți”. Sunt o echipă. Sami nu e acolo să lumineze terenul cu farurile, dar în același loc e parcat un camion atât de ruginit, încât e aproape incredibil că o mașină se poate degrada în halul acela fără să se prăbușească. E camionul lui Karl. Britt-Marie se duce în pizzerie și îi aduce cafea. Karl dă din cap recunoscător. Și Britt-Marie.

23.

Când femeia și bărbatul din mașina roșie se opresc în parcare, nici Britt-Marie, nici copiii nu reacționează, fiindcă s-au obișnuit deja să tot apară ba jucători noi, ba spectatori la antrenamentele echipei, de parcă ar fi cel mai firesc lucru din lume. Abia când Max arată spre cei doi și spune: „Ăia-s de la oraș, nu? E tipa de la Federația de Fotbal, șefa pe regiune, o știe tata”, antrenamentul se întrerupe, iar jucătorii și antrenoarea se uită suspicioși la nou-veniți.

— Britt-Marie? întreabă femeia, apropiindu-se.

E îmbrăcată elegant. Bărbatul, mai în vârstă, la fel. Mașina roșie e foarte curată, observă Britt-Marie, cu încântarea de odinioară, din viața ei obișnuită. Dar imediat revine instinctiv la scepticismul învățat în Borg, față de chestii prea întregi și prea curate, fiindcă pe-aici arareori vezi așa ceva.

— Eu sunt, răspunde Britt-Marie.

— Am lăsat niște documente pentru tine deunăzi, ai apucat să le citești cumva? întreabă femeia, arătând spre pizzerie.

— Ha. Ha. Nu, nu, n-am apucat. Am fost ocupată!

Femeia se uită la copii. Apoi la Britt-Marie.

— Este vorba despre regulamentul de joc pentru Cupa Ianuarie la care s-a înscris… echipa… aceasta.

Pronunță „echipa” așa cum pronunță Britt-Marie „ceașcă” atunci când ține o ceașcă de cafea din plastic în