ale filosofilor moderni sunt gândurile şi convingerile ţăranului român, notate în prima jumătate a secolului nostru de Emest Bernea: „Cuvântu are putere, că e de la Dumnezeu; până nu-i cuvânt, nu-i nimic” (Cadre ale gândirii populare, 258); „Eu cred că cuvântu rostit are putere; el poate aduce rău şi poate aduce bine. Altfel, cum s-ar fi făcut biestemu şi descântecu? Da' urarea de bine?” (idem, 259). Iar toată concepţia despre raportul dintre nume şi lucru, despre puterea cuvântului de a institui realitatea, despre apartenenţa numelui la esenţa obiectului e redată atât de lapidar şi expresiv în următoarea cimilitură românească: „Ce lucru în toate/Şi fără el nu se poate?” (=Numele, A. Gorovei, Cimiliturile, 275).

  )

  D

  DATUL IN BOBI: Este una din practicile divinatorii destul de uzitate în tradiţia magică a românilor. La ghicitul în bobi a recurs şi mama Smaranda Creangă, când trebuia să se decidă asupra destinului lui Ionică, viitorul autor al nemuritoarei opere Amintiri din copilărie. Tehnica acestei operaţiuni magice, instrumentarul folosit şi încrederea în eficienţa ei se întemeiază pe simbolismul ancestral al bobului (de fasole, mazăre, linte etc.) care făcea parte integrantă din cultul strămoşilor. Era ofranda preferată destinată strămoşului şi o întruchipare a sufletului celor plecaţi în lumea de dincolo. Prin numeroase asocieri mi-tico-simbolice, bobul de mazăre sau fasole devine un atribut al zeilor cerului şi al fulgerelor, simbol al abundenţei, fecundităţii şi fericirii. De cultul strămoşilor, care determinau în mare măsură viitorul celor în viaţă, este legată şi sita (ciurul) pe care se orânduiau boabele în timpul ghicitului. Pronosticurile, bune sau rele, se bazau şi pe un străvechi simbolism numeric cunoscut în vechime nu numai de către grupuri de iniţiaţi, aidoma adepţilor lui Pitagora. Principalele valori simbolice ale nu-merologiei (numerele „fast-nefast”; „pereche-nepereche”, ca şi valoarea unor „numere magice” 1, 2, 3, 5, 7, 9, 12, 13 etc.) erau familiare şi omului de rânD. În practica ghicitului se foloseau 41 bobi. Ghicitoarea le amesteca cu mâna dreaptă, rotind-o în cerc, în timp ce rostea cuvintele unei incantaţii magice: „41 de bobi, bine ştiţi, bine gândiţi, dacă va fi bine şi după gând, să pice 9, colac în prag şi bucurie intr-amândouă mâinile, clar dacă nu, să pice şi doi şi să nu se aleagă nimica din voi” (E. N.-Vo-ronca, Datinile, 134). Apoi se face cruce cu mâna peste bobi şi se despart în trei grămăjoare. Se iau din fiecare grămăjoară câte 4 bobi şi se dau la o parte, iar dacă rămân câte unul, două, trei sau patru – se pun în linie deasupra sitei. Apoi se amestecă din nou, de trei ori. Se numără bobii aşezaţi în liniile rezultate după cea de a treia numărătoare şi în funcţie de cifra lor se fac pronosticurile: 5 – lucru în grabă; 9 – lucru mai sigur, dar mai târziu; trei – bucurie; 4 – vorbe, 1 – „deşart”

  IVAN EVSKBV sau veste; 1 – în toate cele trei şiruri – drum etc. Contează, de asemenea, cifrele rezultate din sumele boabelor din cele trei linii. Există şi alte variante ale practicii Datului în bobi, descrise de Elena Niculiţă-Vo-ronca în Datinile şi credinţele poporului român, Cernăuţi, 1903, 134).

  Spirite care au o formă relativ transparentă. Astfel, denumirile extrem de numeroase şi expresive ale Dracului ne permit să-i facem un portret destul de complex şi sugestiv, să întocmim un inventar relativ complet al îndeletnicirilor sale (v. Dracul). Dar această bogăţie onomastică prezintă şi unele inconveniente. Cum pentru unul şi acelaşi spirit există mai multe nume, apare o tendinţă firească a oamenilor de a diferenţia realităţile, atunci când” există diferenţieri de nume. De aceea, este uneori extrem de dificil de a stabili dacă, de exemplu, Strigoiul şi Moroiul sunt unul şi acelaşi duh al morţii sau spirite diferite.

  DEMONUL: în gândirea mitologică a grecilor antici, demonii (grec dai-monion, daimon – divinitate) sunt fiinţe divine sau semidivine, identificate cu spiritele strămoşilor, cu geniile stelare. Daimonul formează o parte a conştiinţei, având facultatea de a dirija destinul, în sens bun sau, uneori, în sens rău. Cel posedat de un daimon, în credinţele anticilor, era considerat protejat de zei, pentru că avea ingeniu – echivalentul inspiraţiei. Acest ultim aspect, adică latura malefică a daimonului grecesc, a fost preluat şi valorificat în creştinism, unde Demonul devine Satan (Diavol) sau ii reprezintă pe îngerii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu, în mitologia românească, demoni arhetipali ai răului şi ai morţii sunt spiriduşii, tricolicii, pricolicii, moroii, strigoii şi alte duhuri rele, ce se amestecă mereu în viaţa oamenilor. Cuvântul grecesc, ca atare, având forma populară dimon, este unul din sinonimele dracului şi se foloseşte mai rar decât alte nume ale spiritului răului. După cum observă

  R. Vulcănescu, în mitologia românească daimonii au o dublă geneză: 1. Unii sunt creaţi de Nefârtat şi acceptaţi de Fărtat; 2. Alţii sunt creaţii conştiente sau inconştiente ale fiicelor omului cu Nefârtatul sau acoliţii săi (MitoL. Română, 296).

  DENDROMAGIA: Este denumirea generică a tuturor practicilor magice legate de cultul copacilor sacri. Se confundă sau se suprapune numai parţial cu dendrolatria – forma religiei arhaice de tip animist, în care arborelui (grec. Dendron – copac, arbore, pom) i se acordă statutul de divinitate sau de strămoş mitic. Urmele adorării arborilor sacri sunt variate şi extrem de numeroase în cultura tradiţională românească, pusă de unii cercetători, poeţi şi filosofi sub semnul înfrăţirii dintre om şi natură („Codru-i frate cu românul” şi „Omu-i pom”), atât de pregnant exprimată în diverse texte folcloristice. Bradul, stejarul, fagul, teiul, salcia sau mărul sunt prezente în riturile de trecere: naştere, căsătorie, înmormântare. Copacul sacru poate fi garant al jurământului sacru, martor al încheierii unui contract ritual (cf. „căsătoria la salcie” sau „cununia la butuc”). Ramurii de alun, corn, salcie sau tei i se atribuie capacitatea de a stimula sănătatea şi fecunditatea oamenilor, de unde obiceiul de a lovi în mod simbolic pe toţi membrii familiei şi toate vitele din grajd cu ramura de salcie sfinţită la Biserică în ziua de Florii. Pe această translaţie magică a energiilor vieţii incorporate într-un pom se bazează