În numele prevenirii patimii beţiei, locuitorilor dintr-o colonie engleză şi a aproape jumătate din Statele Unite li s-a interzis prin lege să facă uz de băuturi fermentate în oricare alte scopuri decât cele medicale: căci interzicerea vânzării lor este, de fapt, aşa cum s-a şi intenţionat să fie, o interzicere a folosirii lor. Şi, deşi imposibilitatea aplicării acestei legi a pricinuit abrogarea ei în mai multe state ale Uniunii americane, inclusiv în cel de la numele căruia se trage numele ei28, s-a iniţiat totuşi o încercare, continuată cu mult zel de către o seamă de oameni ce se declară filantropi, de a face agitaţie în favoarea unei legi asemănătoare şi în Anglia. Asociaţia sau „Alianţa“29, cum îşi spune ea însăşi, care s-a format în acest scop, a dobândit oarecare notorietate datorită publicităţii de care s-a bucurat corespondenţa dintre secretariatul ei şi una dintre foarte puţinele personalităţi publice din Anglia care susţin că opiniile unui politician trebuie să se bazeze pe principii. Contribuţia lordului Stanley la această corespondenţă este de natură să întărească speranţele pe care le-au pus deja în el cei care ştiu cât de rare sunt, din nefericire, printre cei ce joacă un rol în viaţa publică, calităţi ca acelea manifestate în unele din apariţiile sale publice. Purtătorul de cuvânt al Alianţei, care „ar deplânge profund recunoaşterea oricărui principiu ce ar putea fi răstălmăcit în aşa fel încât să justifice bigotismul şi persecuţia“, se străduieşte să scoată în evidenţă „bariera mare şi de netrecut“ ce desparte asemenea principii de cele ale asociaţiei. „Toate chestiunile privitoare la gândire, opinii, conştiinţă mi se par“, spune el, „a se afla în afara sferei legislaţiei; iar toate cele ce vizează actele sociale, obiceiurile, relaţiile, subordonate doar puterii legitime a statului însuşi, şi nu individului, a fi înlăuntrul acestei sfere.“ Nu se face nici o menţiune privitoare la o a treia categorie, diferită de acestea două, adică la actele şi obiceiurile care nu sunt sociale, ci individuale; cu toate că tocmai acestei categorii îi aparţine, cu siguranţă, actul de a consuma băuturi fermentate. Însă vânzarea băuturilor fermentate este o formă de negoţ, iar negoţul este o activitate socială. Îngrădirea pusă în cauză nu este însă o îngrădire a libertăţii vânzătorului, ci a cumpărătorului şi consumatorului; căci statul ar putea să-i interzică să bea vin la fel de bine cum, în mod intenţionat, îl pune în imposibilitatea de a şi-l procura. Dar secretarul zice: „în calitate de cetăţean, revendic dreptul la legiferare ori de câte ori drepturile mele sociale sunt ştirbite prin actele sociale ale altora“. Şi acum, în legătură cu definirea acestor „drepturi sociale“: „Dacă există lucruri care îmi ştirbesc drepturile sociale, atunci comerţul cu băuturi tari se numără, cu siguranţă, printre ele. El distruge dreptul meu fundamental la siguranţă, creând şi stimulând mereu dezordinea socială. Îmi încalcă dreptul la egalitate, căci se obţine profit din crearea unei sărăcii pentru atenuarea căreia sunt folosiţi bani din impozitul plătit de mine. Îmi stânjeneşte dreptul la o dezvoltare morală şi intelectuală liberă, semănând pericole pe calea pe care o urmez, precum şi slăbind şi demoralizând societatea, de la care eu am tot dreptul să pretind comunicare şi sprijin mutual.“ Iată o teorie a „drepturilor sociale“ de un gen care, după toate probabilităţile, nu şi-a mai găsit niciodată până acum expresia în cuvinte: care pretinde nici mai mult, nici mai puţin decât că este dreptul social absolut al fiecărui individ de a pretinde ca orice alt individ să se comporte, în toate privinţele, exact aşa cum s-ar cuveni; că oricine se abate câtuşi de puţin de la o asemenea comportare violează drepturile mele, autorizându-mă să cer puterii legislative să înlăture răul. Un principiu atât de monstruos este cu mult mai periculos decât orice caz singular de îngrădire a libertăţii; nu există nici măcar o singură violare a libertăţii care să nu poată fi justificată cu ajutorul lui; el nu recunoaşte dreptul la nici una dintre libertăţi, exceptând poate pe aceea de a avea păreri ţinute în secret, neexprimate niciodată; căci, în clipa în care o opinie considerată de mine nocivă a ieşit din gura cuiva, ea ştirbeşte toate „drepturile sociale“ atribuite mie de către Alianţă. Doctrina respectivă recunoaşte fiecărui om dreptul de a se preocupa de desăvârşirea morală, intelectuală şi chiar fizică a altora, desăvârşire ce ar urma să fie definită conform etaloanelor împărtăşite de cel ce revendică un asemenea drept.

Un alt exemplu important de amestec nelegitim în chestiuni ce ţin de libertatea la care are dreptul orice individ, amestec ce nu este doar o primejdie potenţială, ci unul care triumfă efectiv de mult este legislaţia sabatică30. Fără îndoială, abţinerea, o zi pe săptămână, de la exercitarea obişnuitei ocupaţii zilnice – în măsura în care cerinţele vieţii permit acest lucru – deşi nu constituie nicidecum o obligaţie religioasă decât pentru evrei, este un obicei extrem de binefăcător. Şi, întrucât acest obicei nu poate fi respectat fără un consimţământ general referitor la aceasta din partea celor ce muncesc, atâta vreme cât unii oameni, lucrând, pot pune pe alţii în situaţia de a trebui să lucreze şi ei, este admisibil şi drept ca legea să garanteze fiecăruia respectarea obiceiului de către ceilalţi, suspendând activităţile mai importante ale industriei într-o anumită zi. Dar această justificare, întemeiată pe interesul pe care îl au ceilalţi în respectarea acestei practici de către fiecare individ, nu se aplică îndeletnicirilor liber alese, pe care un om le poate socoti potrivite pentru folosirea timpului său liber; după cum nu este valabilă, câtuşi de puţin, pentru restricţiile legale asupra distracţiilor. Este adevărat că distracţia unora poate însemna ca în ziua respectivă alţii să lucreze; dar plăcerea, şi cu atât mai mult recreerea utilă a unui număr mare de oameni merită truda