flăcăul. Şi de n-a rămas până acuma, mai are vreme să rămâie! Adăugă apoi cu un râs larg care-i dezvelea gingiile roşii şi-i întipărea pe faţă atâta răutate şi încăpăţânare, încât Titu se înfricoşă şi murmură dojenitor:

  — Al dracului mai eşti, măi Ioane!

  Chiar în ajunul Crăciunului sosi o scrisoare de la părinţii lui Pintea prin care se fixa data logodnei pentru a doua duminică după Bobotează. Astfel sărbătorile fură în casa Herdelea mai vesele decât de obicei. Învăţătorul se aprovizionase din belşug cu rachiu, dăscăliţa făcuse nişte cozonaci ca aurul, Laura cu Ghighi pregătiră trei feluri de prăjituri ca să ajungă şi pentru a treia zi de Crăciun când se vor aduna în Pripas prietenele lor, două oale uriaşe vechi, legate cu sârmă, pline de sarmale, forfoteau pe cuptor, în sfârşit ca în toate bunele gospodării româneşti cu prilejul Crăciunului, aşa că puteau veni colindătorii şi musafirii.

  Cel dintâi s-a înfiinţat Ion, cântând o colindă frumoasă sub fereastra luminată şi pe urmă mai cântând una în casă, după ce fu cinstit cu băutură şi câţiva gologani, cum e datina. Pe când era feciorul Glanetaşului înăuntru, un cârd de fete începu afară Lerui Doamne. Herdelea le pofti în casă, dar fetele fugiră ruşinate, mai ales aflând că-i şi Ion acolo. Toată seara colindătorii se ţinură apoi lanţ spre înduioşarea dăscăliţei care, în asemenea împrejurări sfinte, îşi aducea totdeauna aminte de tinereţea ei şi lăcrima.

  Mai târziu sosiră şi soţii Lang care, în urma invitaţiei lui Titu, veniră să vadă cum se serbează ajunul Crăciunului românesc. În reahtate Titu, acuma muncit numai de dorul femeii iubite, îi poftise pe amândoi ca să se poată întâlni cu ea, iar Lang primise cu bucurie, şi îndată, presimţind că e rost de băutură multă şi gratuită. Sosirea acestor musafiri tulbură mulţumirea doamnei Herdelea, bosumflată că Titu i-a adus în casă nişte jidani să-i pângărească sărbătorile, oricât se silise tânărul să-i explice că soţii Lang, deşi el e evreu, nu sunt jidani, deoarece nu ţin legea jidovească, ba chiar nici o lege. Profitând de supărarea mamei sale, Titu propuse oaspeţilor să-i plimbe puţin ca să audă cum răsună de colinzi tot satul. Lang, dedulcindu-se la rachiu, fireşte, se codi, spre bucuria vajnicului îndrăgostit care astfel putu pleca singur cu Roza. Au hoinărit vreun ceas prin locurile cele mai întunecoase, fără să simtă frigul sau să se împiedice de zăpada răbdătoare.

  După miezul nopţii i-a venit inima la loc şi dăscăliţei în clipa când s-au pomenit cu corul studenţilor liceului din Armadia, sosit înadins să cânte trei colinzi „părinţilor celor mai drăgălaşe domnişoare dimprejur”, cum a spus îndrăzneţ, într-o cuvântare patetică şi cu paharul plin în mână, un elev care diviniza în taină pe Ghighi.

  Veselia luă proporţii atât de mari încât, mai târziu, uitând neînţelegerile ce-i despărţeau de Belciug, se cărăbăniră cu toţii să-i facă o surpriză cu o colindă bătrânească pe care doamna Herdelea o ştia din copilăne şi pe care pe-aici nimeni n-o cunoştea. Preotul, care juca durac cu câţiva ţărani fruntaşi, încântat de colindătorii neaşteptaţi şi distinşi, îi primi cu o bucurie rară, puse la bătaie o damigeană de vin, nu-i mai lăsă să plece până dimineaţa, iar în cele din urmă îşi îngădui chiar câteva glume lumeşti cu Roza Lang, spre indignarea lui Titu îngălbenit de gelozie…

  Dar sărbătorile trecură ca părerea şi logodna Laurei bătu la uşă. Vremea fiind scurtă, toţi se aşternură pe muncă, să se prezinte cumsecade în faţa mirelui şi a cuscrilor. Logodnica trebuia să-şi isprăvească o rochie nouă, foarte simplă şi frumoasă, în care o să cunoască pe viitorii ei socri. Ghighi nu voia nici ea să apară ca o slujnică şi-şi transformă o rochiţă, făcând-o aproape nouă. Însăşi doamna Herdelea consimţi ca fetele să-i lucreze o rochie modernă, deşi ea era vrăjmaşa luxului şi se încăpăţâna să se îmbrace în haine de acum zece ani şi păstrate bine, fiindcă le purta cu multă simţire. Herdelea alerga mereu prin Armadia, după cumpărăturile trebuincioase, mai fericit poate decât toţi, povestind oricui îl asculta ce noroc are fata lui, lăudând până-n cer pe Pintea, pe Laura, pe toată lumea… Numai Titu nu se interesa de nimic, umblând veşnic pe urmele Rozei Lang, încât prin Jidoviţa şi prin Armadia începea să se şoptească ici-colo că nu poate fi lucru curat între feciorul dascălului din Pripas şi nevasta noului învăţător din Jidoviţa.

  Serile reîncepură discuţiile în casa Herdelea, uneori mai potolite, alteori mai aprinse. Pricina era tot Pintea, dar acum sub forma zestrei. Adevărat că George nu cerea nici un ban şi nici altfel de zestre. Herdelea se fălea chiar că „omul vrea pe Laura şi numai pe Laura”. Totuşi fetele adăugau că fără zestre nu înseamnă fără trusou şi că în trusou intră şi cele cuvenite pentru începutul tinerei gospodării, deoarece n-ar fi demn să-i pretindă omului până şi scaunul pe care să se aşeze în casa lui. Ba chiar buna-cuviinţă spune că tatăl miresei e dator să plătească neînsemnata taxă de hirotonisire a ginerelui. Bătrânii însă repetau mereu că orice lux e primejdios la temelia unei căsnicii noi, că şi aşa sunt destule cheltuieli cu logodna şi cu nunta, şi mai ales să nu uite că mai rămâne în casă o fată de măritat… Argumentele fetelor, fiind stropite cu lacrimi, avură darul să convingă pe Herdelea care, amanetându-şi leafa şi dobândind girul notarului Stoessel, împrumută o mie cinci sute de zloţi de la Banca Someşană spre a putea ţine piept dorinţelor Laurei.

  Logodna se făcu fără mare ceremonie şi fără invitaţi. Numai Elvira Filipoiu şi domnişoarele Spătaru, cele mai bune prietene ale Laurei, fuseseră poftite în mod excepţional. Încolo nici un străin, deşi Titu stăruise din răsputeri să cheme şi pe soţii Lang.

  George împreună cu părinţii au sosit după-amiază. Bătrânul Pintea avea o înfăţişare impunătoare. Înalt şi spătos, se ţinea drept ca bradul, cu toate că se apropia de şaptezeci, şi faţa-i era rumenă, părând chiar aprinsă alături de albeaţa mustăţilor ce se îmbinau cu o