ca să asimileze asta, acel an întreg în care nu numai să înghită capitularea, ci (dând trup metaforei, figurii de stil) să o convertească, să o metabolizeze, şi apoi să o elimine prin defecaţie ca îngrăşământ pentru pământul de patru ani de zile rămas în paragină şi pe care erau pe cale să-l reabiliteze cu un an înainte ca în Virginia clopotul să fi sunat semnalul schimbării formale, oamenii din ’65 întorcându-se ca să se regăsească străini pe înseşi pământurile pe care crescuseră şi unde se născuseră şi pe care se bătuseră timp de patru ani ca să le apere, ca să găsească aici o economie deja în funcţiune şi deja solvabilă bazată pe premisa că putea merge înainte fără ei; (şi acum restul acestei istorii, întrucât se petrece, se întâmplă aici: nu încă iunie ’65; şi într-adevăr acesta anume nu pierduse timpul pentru a se reîntoarce: un străin, singur; oraşul nici măcar nu ştia că-l mai văzuse vreodată, pentru că acea singură dată fusese cu un an înainte şi durase doar timpul în care trecuse în galop prin el trăgând cu pistolul îndărăt spre armata yankee, şi călărise atunci un cal – o iapă frumoasă deşi cam prea mică şi cu sânge prea delicat pe când acum se arăta călare pe un catâr mare, care din motivul acesta – mărimea lui – era un catâr mai bun decât calul fusese cal, dar era totuşi doar un catâr, şi fireşte oraşul nu putea să ştie că el schimbase iapa pe catâr în aceeaşi zi în care-şi schimbase sabia de locotenent – pistolul îl mai avea încă – pe ciorapul plin cu porumb de sămânţă pe care-l văzuse crescând pe un câmp din Pennsylvania şi nu-l lăsase nici măcar pe catâr să mănânce măcar un pumn din el în cursul lungii călătorii prin ţinuturile devastate dintre coasta Atlanticului şi închisoarea din Jefferson, călărind până la închisoare în cele din urmă, încă supt la faţă şi zdrenţuit şi murdar şi încă neînfrânt şi acum nemaifugind ci dezlănţuind sau cel puţin punând la cale un asalt de unul singur împotriva a ceea ce orice om raţional ar fi socotit ca fiind greutăţile de neînvins [dar, la urma urmei, bulboana aceea fusese totdeauna imună în faţa efemerelor fapte]; poate, probabil – fără îndoială: în aparenţă ea rămăsese acolo în picioare stând astfel în acea bulă străvezie de trei sau patru ani până în 1864; nimic nu se întâmplase de atunci, nu într-un ţinut care anticipase chiar şi acel Appomattox, în stare să scuture o meditaţie atât de înrădăcinată, atât de dăinuitoare, atât de străveche – fata îl privise descălecând şi legând catârul de gard, şi poate chiar pe când înainta de la gard spre uşă o privise şi el un moment, deşi era cu putinţă, poate chiar probabil, să n-o fi făcut, întrucât ea nu era obiectivul lui imediat acum, nu era cu adevărat preocupat de ea în clipa aceea, pentru că el avea atât de puţin timp, nu avea deloc timp, cu adevărat: trebuia încă să ajungă în Alabama şi la acea mică fermă pe coline care fusese a tatălui său şi nu avea să fie a sa, dacă – nu când – ar fi putut să ajungă acolo, şi nu fusese ruinată de patru ani de război şi paragină, şi chiar dacă pământul ar mai fi putut fi lucrat, chiar dacă ar fi putut să înceapă să însămânţeze porumbul acela mâine chiar, avea să o fi făcut cu săptămâni şi chiar luni prea târziu; în acei paşi până la uşă şi când îşi ridicase mâna să bată în ea, trebuie să se fi gândit cu un fel de simţământ obosit şi neîmblânzit al ultragiului şi zădărniciei cum, deja luni de zile prea târziu, trebuia să-şi mai piardă o zi sau poate două sau trei zile înainte de a o urca pe fată pe catâr în spatele lui şi de a porni în sfârşit spre Alabama – şi asta, într-un moment când dintre toate el avea nevoie de răbdare şi de o minte limpede, încercând pentru ei [şi chiar şi de politeţe, căci şi aceasta i s-ar fi cerut acum], cu răbdare şi insistent şi curtenitor, neînfrânt, încercând să explice, în termeni pe care ei să-i poată înţelege sau cel puţin accepta, nevoia lui simplă şi urgenţa acestei nevoi, să le explice mamei şi tatălui pe care el nu-i mai văzuse niciodată înainte şi pe care nici nu intenţiona, sau în orice caz nu anticipa să-i mai vadă vreodată, nu că ar fi avut ceva pentru sau împotriva lor: pur şi simplu avea de gând să fie prea ocupat tot restul vieţii lui, odată ce s-ar fi putut urca pe catâr şi să pornească spre casă; nevăzând-o pe fată atunci, în cursul acelei întrevederi, nici măcar cerând să o vadă o clipă atunci când întrevederea se terminase, pentru că acum trebuia să scoată autorizaţia de căsătorie şi să-l găsească pe pastor; astfel că primul cuvânt pe care i-l spusese ei a fost o promisiune formulată printr-un străin; probabil că numai după ce erau pe catâr – mâinile acelea firave şi fără utilitate a căror singură forţă părea să fie cea care să-i ajungă să împăturească autorizaţia de căsătorie în corsajul rochiei ei şi apoi să se agaţe de cingătoarea din jurul taliei lui – o mai privise o dată sau [ei amândoi] avuseseră timp să-şi afle unul altuia numele din mijloc, dintre cel de botez şi cel de familie);

 

Aceasta a fost povestea, incidentul efemer dintr-o după-amiază de mai târziu, neînregistrat în cronica oraşului şi a regiunii pentru că avuseseră prea puţin timp s-o facă: care (regiunea şi oraşul) anticipaseră acel Appomattox şi urmaseră acest fir, astfel încât în realitate Appomattox însuşi nu-i covârşise niciodată; era partea mai lungă din panglica încheind nodul, fireşte, însă ei avuseseră – aşa cum aveau să-şi dea seama mai târziu – anul acela nepreţuit, incomparabil; în ziua de Anul Nou 1865, în timp ce restul Sudului şedea şi se uita buimac la orizontul dinspre nord-est dincolo de care