a doua bătălie de la Manassas, s-a întors acasă şi a supravegheat lucrarea şi strângerea unei recolte pe plantaţia sa înainte de a se plictisi de asta şi de a-şi strânge un mic detaşament de cavalerie neregulată şi de a-l duce în Tennessee să se unească cu Forrest), un oraş static, păstrând zvonul, murmurele războiului ca de la o mare şi incredibil de visătoare distanţă, asemenea tunetului depărtat vara: până în primăvara lui ’64 când pământul, odinioară vast, fix, impalpabil, fără putinţa de a mai spori şi de a mai ameninţa, acum ajuns doar un urlet omnivor de stâncă (un urlet atât de uriaş şi de gata-să-arunce-vome, azvârlindu-şi înaintea lui însuşi, asemenea picăturilor spulberate pe deasupra maelstromului, anestezicul preliminar exploziei, astfel încât înfiorarea oaselor şi a cărnii să nici nu mai fie simţită, astfel ca să cuprindă şi să măture laolaltă cu sine începutul, cea dintâi fază efemeră a acestei istorii, permiţându-i să fiarbă o clipă la suprafaţă asemenea unei aşchii sau unei surcele – un băţ de chibrit sau o bulboană, să spunem, prea lipsită de greutate ca să mai opună rezistenţă distrugerii şi să mai reacţioneze împotriva ei; în cazul acesta o băşică, o globulă măruntă avându-şi în ea însăşi propria ei impunitate, întrucât ceea ce ea – globula aceasta – cuprindea, neavând nicio parte de raţionalitate şi rămânând dispreţuitoare faţă de fapte, era imun chiar şi faţă de raţionalitatea stâncii) – o bătălie neaşteptată centrându-se în jurul conacului de pe plantaţia colonelului Sartoris la patru mile la nord, linia pârâului fiind menţinută de ajuns de mult timp pentru ca grosul forţelor confederate să treacă prin Jefferson spre o linie de rezistenţă mai solidă pe înălţimile râului la sud de oraş, şi o acţiune de ariergardă a cavaleriei pe înseşi străzile oraşului (şi aceasta a fost istoria, începutul ei; şi de altfel povestea întreagă, ar fi putut fi îndreptăţit oraşul să creadă, presupunând că ar fi avut timp să vadă, să observe, să remarce, şi apoi să-şi amintească măcar atât de puţin) – ţăcănitul şi izbucnirea pistoalelor, copitele, praful, graba şi dezordinea unui pumn de călăreţi conduşi de un locotenent în susul străzii prin faţa închisorii, şi ei doi – fata firavă şi inutilă, gânditoare, închisă în ceaţa blondă a părului, alături de geamul ferestrei unde cu trei sau patru (sau câţi or fi fost) ani înainte ea îşi înscrisese cu inelul cu diamant al bunicii numele ei paradoxal şi lipsit de semnificaţie (şi unde, aşa i se părea oraşului, ea rămăsese încă de atunci oprită pentru totdeauna) şi soldatul, tras la faţă şi bătătorit de vreme şi lipsuri, cu faţa murdară de fumul luptelor şi fugind acum, neînvins, privindu-se unul pe altul în clipa aceea mai presus de grozăvia şi vălmăşagul luptei;

 

Apoi pierind; în noaptea aceea oraşul a fost ocupat de trupele federale; două nopţi mai târziu, era pradă flăcărilor (piaţa, prăvăliile, magazinele, oficiile, cabinetele liber-profesioniştilor), devastat (clădirea tribunalului şi ea), ruinele înnegrite dărăpănate şi fără acoperiş, zidurile de cărămidă închizând acum asemenea unei fălci sparte păstaia înnegrită a clădirii tribunalului între cele două şiruri de coloane fără capitel, care (coloanele) erau doar înnegrite şi murdare, fiind mai dure decât locul; dar nu şi închisoarea, ea scăpase, neatinsă, în insula ei de apă stătătoare şi fără vânt din faţa focului; şi acum oraşul închis parcă într-o insulă despărţită de foc şi poate cauterizată de mânie şi de vacarm, de prelungul urlet al stâncii omnivore răsturnându-se peste el şi pierind spre răsărit odată cu vacarmul tot mai îndepărtat ai bătăliei; şi astfel de fapt a fost tot anul acela înainte de Appomattox (numai femeile neînfrânte, cu neputinţă de înfrânt, vulnerabile doar faţă de moarte, au rezistat, au dăinuit, ireconciliabile); şi, înainte chiar să fi fost un nume pentru ei (prototipul lor, înainte chiar ca ei să fi existat ca specie), erau voiajori cu bocceluţe de stofă în Jefferson – unul din Missouri, numit Redmond, un speculant cu bumbac şi produse de intendenţă, care urmase armata nordică până la Memphis în ’61 şi (nimeni nu ştia exact cum şi de ce) fusese împreună cu (sau cel puţin tolerat de) autorităţile militare ale comandantului de brigadă comandând forţele care ocupaseră Jeffersonul, el însuşi – Redmond – netrecând mai departe, oprindu-se, adăstând, nimeni nu ştia nici de data asta de ce, de ce alesese Jeffersonul, selectase acea aşezare devastată de incendii (el însuşi unul dintre cei, sau cel puţin asociat al celor, care aprinseseră incendiul) pentru a-i fi viitorul cămin; şi un soldat simplu german, un fierar, un dezertor dintr-un regiment din Pennsylvania, care apăruse în vara lui ’64, călare pe un catâr (aşa spunea povestea mai departe, atunci când familia sa de fiice deveniseră mamele şi bunicile noii aristocraţii a oraşului), având ca pătură de şa teancuri peste teancuri de bancnote virgine şi netăiate ale trezoreriei Statelor Unite, şi astfel Jefferson şi Ţinutul Yoknapatawpha urcaseră pe Golgota şi trecuseră dincolo de Appomattox cu un an întreg înainte, cu soldaţii reîntorcându-se în oraş, nu numai cei răniţi în bătălia de la Jefferson, ci şi cei nevătămaţi; nu numai cei în permisie de la Forrest în Alabama şi Johnston în Georgia şi Lee în Virginia, ci şi cei din trupele neregulate, epavele rămase întregi şi resturile acelei unice bătălii acum încheindu-şi ultima buclă ce mai legase şirul de la Oceanul Atlantic, de la Old Point Comfort până la Richmond: la Chattanooga: la Atlanta: până la Oceanul Atlantic iarăşi, la Charleston, care erau nu dezertori dar care nu se mai puteau alătura vreunei unităţi confederate încă intacte pentru motivul că erau armate inamice între ele, astfel încât în amurgul aproape risipit acum al acelei ţări, clopotul de înfrângere de la Appomattox nu mai scotea niciun sunet; când în primăvara şi vara timpurie din ’65 soldaţii formal şi oficial demobilizaţi pe parolă începuseră să se scurgă îndărăt în întreaga regiune, se realizase acel punct contrar punctului culminant; se reîntorseseră într-o ţară şi o regiune care nu numai că trecuse prin Appomattox cu mai bine de un an înainte ci mai avusese şi acel an