143 Op.cit., p. 335.

144 Foarte interesante sunt notele lui Noica pe marginea romanului, pe care i le comunică lui Eliade într-o scrisoare: „Să trec însă la obiecţiile de fond. Trebuie să-ţi mărturisesc că nu-mi faci impresia să fii – sau să poţi deveni – un artist al literaturii, după cum nu eşti un artist al frazei. Nu cizelezi destul detalile, nu rotunjeşti o situaţie, nu echilibrezi bine, nu dozezi bine. Îţi ai tehnica ta, recunosc: monologul interior, mai puţin folosit aici ca în Întoarcerea; alternarea situaţiilor şi eroilor; sincronizarea întâmplărilor. Mai ales mijlocul acesta din urmă îl foloseşti în chip fericit. Ceea ce mă cucerise în Întoarcerea era simultaneitatea întâmplărilor felurite prin acel fapt exterior: sirena de la Griviţa. La fel în Huliganii cu: serata d-nei Felicia, ploaia etc. Dar asta e mai mult tehnica ta decât tehnica literară obişnuită. Faţă de aceasta din urmă păcătuieşti deseori.“, în „Dosarul“ Eliade, vol. IV, ed.cit., pp. 200-204.

145 Mircea Eliade, Huliganii, Rum-Irina, Buc., 1991, p. 175.

146 Ibid., p. 182.

147 Ibid., p. 183.

148 Eleazar afirmă: „Nu vedeţi că vorbiţi şi scrieţi numai pentru o mie de oameni suciţi ca şi voi, că întreaga cultură românească se învârteşte între Corso, Ateneu, Fundaţia Carol şi Calea Victoriei? Ce înţeleg milioanele de români care nu vă cunosc personal şi nu vă cumpără cărţile, ce pot înţelege ei din toată flecăreala voastră spirituală? Există o singură spiritualitate: creştinismul ţărănesc, creştinismul maselor. Să ne înţelegem, nu e vorba aici despre experienţe, dogme, doctrine şi erezii filozofice în jurul, în susul sau în josul creştinismului. Este vorba de acel creştinism pe care îl practică ţăranul de aproape două mii de ani(…).“, ibid., pp. 206-207. David Dragu pare a exprima aici poziţia lui Eliade însuşi: „Dar nu e mai puţin eroică suferinţa unui om singur, în cămara lui, în nopţile lui de studiu – nu e mai puţin eroică decât suferinţa unui om bătutu pentru o credinţă politică. Lupta unui om împotriva destinului său, împotriva morţii este mult mai grandioasă decât orice luptă politică de pe pământ…“, ibid., p. 209.

149 În epoca apariţiei romanului îi scria lui Emil Cioran: „Dragă Emile, m-am gândit mereu în ultimele săptămâni la sfârşitul apocaliptic al evului nostru. Am o convingere surdă că totul se va sfârşi, foarte repede, poate chiar în treizeci-patruzeci de ani; şi artă şi cultură, şi filozofie – totul se v aduce dracului. Europa e în comă. Tot ce se leagă de această epocă (Kali-yuga) se va prăbuşi apocaliptic. E delicios că, ştiind lucrurile acestea, îmi permit să fac cultură şi literatură – în loc să contemplu pur şi simplu, sau să fug de pe acum în Asia. E pur şi simplu delicios. Totuşi, dezgudtul meu pentru tot ce se leagă de cultură merge crescând. Mi-e teamă – şi mă bucur – că în câţiva ani nu voi mai scrie nici un singur rând în aceste chestii profane. Voi contempla, pur şi simplu. Sau, dacă voi scrie, voi compune o carte – ultima mea carte – asupra „adevărului“ metafizic, tradiţional, neeuropean, singurul în care cred. N-am minţit – dar cred că m-am jucat. Tot ce-am spus privesc (sic) mai mult experienţele mele individuale (şi acestea au fost întotdeauna autentice), dar în fond n-au nici o importanţă, oricât le-aş exprima eu de sincer. Singurul lucru important e că Europa crapă – de prostie, de lichelism, de luciferism, de confuzie. Dezgustul meu de Europa ia câteodată forme de înaltă trădare. Sper că România nu aparţine acestui continent care a descoperit ştiinţele profane, filozofia şi egalitatea socială.“, scrisoarea este reprodusă în Mircea Eliade, Corespondenţă, vol. I, ed. cit., pp. 151-152.

150 Micea Eliade, „Huliganii“, Cronicarul, 11 mai 1936, în „Dosarul“ Eliade, vol. IV, ed.cit., pp. 225-227.

151 Vezi cronica lui Şerban Cioculescu în „Dosarul“ Eliade, ed. cit.,vol. III, p. 48-50.

152 Ibidem., pp. 95-98.

153 Vezi pentru cronica lui M. Sebastian, op.cit., vol. II, pp. 77-81.