– Aşa e, se bagă Porta în vorbă, unde-am ajunge dacă jumătate din tolomacii de nemţi ar sporovăi noaptea cu Dumnezeul englez? Şi scoţienii s-ar închina tipului german? Ce harababură ar ieşi dintr-un răzbel mondial în care s-ar întâmpla aşa ceva!

– Preotul militar a trecut la mustaţă pe lângă înalta trădare cu sporovăiala sa despre Dumnezeul englez, continuă Gregor. Până când Părintele-General l-a gonit pe dobitoc de la altarul Ăl-de-Sus-ului german. Cred că la ora asta e pe undeva pe frontul de est şi-a uitat cu totul de Dumnezeul englez.

Episcopul ăsta al Armatei i-a dat cu adevărat generalului meu ceea ce i se cuvenea. Am ştiut dintotdeauna că suntem grozavi, dar niciodată n-am bănuit să suntem chiar atât de grozavi pe cât ne-a înfăţişat Părintele-General:

"Fie ca generalul să vieţuiască în amintirea poporului german asemenea destoinicului şi devotatului conducător de oşti care-a fost - trompeta pilotul ceresc, prăvălindu-şi pumnul pe muchia amvonului. Generalul a fost iubit de către oamenii săi; l-au urmat la bine şi la rău şi au murit la picioarele sale zâmbind".

Eu i-aş fi putut spune cu totul altceva. P-ăi de i-am văzut eu dând ortu' popii, nu râdeau. Nu, ăia rânjeau, arătându-şi dinţii!

"Cea mai frumoasă moarte pe care-o poate avea cineva -, cârâia ţârcovnicul ăsta valoros - e atunci când cade în luptă pentru Vaterland. Generalul care pleacă din rândurile noastre pentru a mărşălui sus şi a se alătura Marii Armate din cer a fost încă din fragedă ucenicie o rază de lumină pentru tineretul german, un războinic neînfricat şi exemplar".

Mai bine de-o jumătate de oră i-a tot dat înainte despre minunata moarte, draga de ea. Pe urmă i-a venit rândul următorului ţârcovnic militar. Ăsta era un fel de Hauptfeldwebel al popilor.

"Să ne rugăm! zbiera el cu o voce care-ar fi jumulit penele de pe aripile tuturor îngerilor din cer. În genunchi pentru rugăciune! Jos căştile!"

Aşa c-am îngenuncheat, cu muchia dindărăt a căştilor noastre de oţel plasată regulamentar lângă al treilea nasture al tunicii de sus în jos, conform Regulamentului Armatei, paragraful serviciului militar religios. Un Feldwebel şi doi Obergefreiteri au fost scoşi la raport de către aghiotant pentru că au râs în timpul poziţiei pentru rugăciune.

"Amin!" a tunat preotul.

"Ridicaţi coşciug'!" a ordonat şeful de Stat-Major. Şase locotenenţi şi-au scuipat în palme, au săltat cutia de adio pe umeri şi-au pornit împleticindu-se afară din biserică.

Ningea. Fără-ndoială că Dumnezeul german voia să-i amintească generalului meu de afurisita Rusie, unde-a luat-o de câteva ori pe coajă primul său corp de armată. Afetul de tun s-a urnit cu generalul meu pe el, dar nu-l putea duce până la groapă. Vedeţi voi, cimitirul bisericii garnizoanei se afla pe coama unor dealuri. Acolo, sus, erau îngropaţi cei mai mari granguri ai nemţilor. Unii dintre ei aveau în pardesiele lor din scânduri şi câte-un baston de mareşal. Dar cei şase cai nu erau de ajuns pentru a trage afetul pe coasta abruptă. Magda era singura care făcea faţă. Se strofoca, înaintând, dar cu un concert întreg de gâfâieli şi fornăituri. Din când în când mai trăgea şi câte-o băşină şi, în curând, întreaga procesiune funerară putea a balegă de cal. De câteva ori a alunecat pe copite şi-a stropit cu zloată toată mândreţea de uniforme. Tufele şi sălciile plângătoare se încovoiau sub povara zăpezii ude, şi cărările abrupte ale cimitirului erau din cale-afară de alunecoase. Locotenenţii care cărau lada vampirului îşi ţineau anevoie echilibrul.

"Nu putea şi ticălosul ăsta cu sabie să-şi aranjeze îngropăciunea într-o zi cu soare?" scrâşnea un locotenent de infanterie, furios.

"Întotdeauna a fost un rahat, un nemernic ordinar i-a şoptit ofiţerul din spatele lui, un Leutnant din corpul de motociclişti.

Nu ne-a dat pace cât a fost viu, şi nici acum, măcar că-i mort, tot nu ne lasă!"

"Spurcăciunea Sa din Iad, o să-l încingă cum trebuie", a făgăduit un Leutnant de artilerie de pe partea cealaltă a sicriului.

Vulturii de marmură pistruiaţi se uitau indiferenţi la procesiune, iar îngerii cu trăsături prusace priveau cu mândrie în jur. În cimitirul amenajat în curtea bisericii de garnizoană, se vedea cine era cineva şi cine nu era decât un fluieră-vânt. Ăştia din urmă n-aveau decât o cruce prăpădită de tinichea sau lemn. Câte unii aveau onoarea de-a li se proţăpi o cască de oţel în vârful crucii ăleia aiurite. Un comandant de companie avea un fel de coloană de piatră, cu o Cruce de Fier cioplită în ea, în vreme ce ofiţerii de stat-major erau răsplătiţi cu un bolovan de granit cu orătania pe el şi cu e scurtă menţionare a locurilor în care-au făcut pe eroii pentru lacomul Vaterland. Generalii aveau tone de marmură pe mormânt şi colţare colorate cu lei sau vulturi cu cele mai cumplite figuri pe care şi le poate închipui cineva. Dar Feldmarschallii băteau toate recordurile. Blocuri uriaşe de granit erau prăvălite peste ei, cu bastoane sculptate în marmură, îngrămădite deasupra unei gigantice Cruci de Fier. Ce mai plimbare am tras prin cimitirul ăla de pe deal! Zăpada ne biciuia gulerul uniformei, jucându-se de-a Era Glaciară pe spinările noastre.

La primul popas pe coasta dealului, mi-am amintit brusc că generalul meu îmi poruncise să cânt înainte de-a-l fi vârât în groapă. Am tras câteva gâturi zdravene de şliboviţă dintr-o butelcă pe care-o adusesem cu mine, pentru a intra în starea de spirit potrivită.

Un Oberst de la Cartierul General al Führerului a căzut în fund şi-a luat-o la vale, alunecând pe turul nădragilor. Când, în cele din urmă, a reuşit să se pună din nou pe picioare şi să-şi deznoade pintenii, i s-a încurcat sabia între ţurloaie şi a picat din nou.

Mergeam departe în urma procesiunii. Aşa poruncise aghiotantul. Zicea că ofiţerii superiori ar suferi de insuficienţă respiratorie dac-ar fi siliţi să tragă în piept acelaşi aer cu mine. La cel de-al şaptelea gât de şliboviţă, mi-a scăpat o râgâitură niţel cam tare. Un Oberstleutnant s-a întors şi m-a privit surprins. Era unul din grangurii de stat-major cu dungi roşii pe nădragi. I-a spus ceva unui hodorog de general-maior care ţopăia şi el pe-acolo ca şi cum ar fi avut