— Şi de ce, domnule Cyrus ? întrebă Harbert.

— Pentru că marea, copilul meu, poate fi considerată ca un imens rezervor în care se înmagazinează căldura verii. Iarna, ea restituie această căldură, ceea ce asigură regiunilor învecinate cu oceanul o temperatură mijlocie, mai pufin urcată vara, dar mai puţin scăzută iarna.

— Cum o fi, o să vedem noi, răspunse Pencroff. Deocamdată, un lucru este sigur, că zilele sînt scurte şi nopţile lungi. Ce-ar fi dacă ne-am îngriji puţin şide problema iluminatului ?

— Nimic mai uşor, răspunse Cyrus Smith.

— De discutat ? întrebă marinarul.

— De rezolvat.

— Cînd ? Cum ?

— Mîine vom. organiza o vînătoare de foci.

— Vom avea lumînări de seu ?

— Ba nu, Pencroff, lumînări de spermantet. Acesta era proiectul inginerului, proiect uşor de înfăptuit, deoarece avea la îndemînă calciu şi acid sulfuric, iar grăsimea va fi furnizată de amfibiile insulei.

Această convorbire avu loc în ziua de 4 iunie şi, fiindcă era duminică, hotărîră cu toţii să se odihnească. Toate lucrările fură amînate.

A doua zi, la 5 iunie, pe o vreme destul de mohorîtă, se îndreptară spre insula cea mică. Trecură din nou canalul prin vad în timpul refluxului şi hotărîră ca într-un viitor destul de apropiat să construiască o bărcuţă, cu ajutorul căreia să navigheze şi pe rîul Mercy, cirul vor porni în primele zile cu vreme bună să exploreze sud-vestul insulei.

Focile erau numeroase şi vînătorii, înarmaţi cu ciomegele lor ghintuite, răpuseră vreo şase dintre ele. Nab şi Pencroff le jupuiră, apoi cărară la Casa de Granit numai grăsimea şi pielea lor, urmînd ca din această piele să-şi facă încălţăminte trainică, iar cele trei sute de livre de grăsime să le întrebuinţeze numai la fabricarea lumînărilor.

Operaţia fu cît se poate de simplă şi, cu toate că rezultatul ei nu se dovedi chiar desăvîrşit, ele putură totuşi să fie folosite. întreaga muncă se termină în douăzeci şi patru de ore. Feştilele fură făcute din fibre vegetale. Ele nu erau atît de bune ca cele muiate în acid boric, care se consumă în întregime cînd ard, dar aşa cum erau, aceste lumînări fură bine venite în lungile se'ri de iarnă.

Luna următoare nu duseră lipsă de lucru în noul adăpost. Tîmplarii munciră de zor; ei aduseră îmbunătăţiri uneltelor care erau încă foarte primitive şi fabricară altele noi.

Făcură chiar şi foarfeci, cu ajutorul cărora pionierii izbutiră, în sfîrşit, să-şi taie părul şi să-şi potrivească barba, dacă de ras încă nu putea fi vorba. Harbert şi Nab nu aveau grija bărbieritului, dar celorlalţi le crescuseră nişte bărbi atît de ţepoase, încît foarfecii erau cît se poate de bineveniţi.

Mai multă muncă a cerut, confecţionarea unui ferăstrău de mînă, dar pînă la urmă tot au izbutit să obţină o unealtă, care, mînuită cu putere, le îngădui să taie lemne. Reuşiră astfel să facă mese, scaune şi dulapuri, cu care mobilară principalele camere, apoi

făcură şi paturi cu saltele de iarbă uscată. Bucătăria, cu poliţe pe care se înşirau vasele de pămînt ars, maşina de gătit din cărămizi şi spălătorul, avea o înfăţişare foarte frumoasă, iar Nab îşi îndeplinea funcţiunile de bucătar cu gravitatea unui chimist în laboratorul său.

Dar, în curînd, în locul tîmplarilor, intrară în acţiune dulgherii. Noua albie de revărsare, croită cu ajutorul explozivului, impunea construirea a două podeţe: unul pe platoul Grande-Vue, al doilea chiar pe ţărm. într-adevăr, apele îşi făceau acum drum, tăind de-a curmezişul platoul şi plaja, astfel că se găseau în calea coloniştilor cînd aceştia voiau să pornească spre nordul insulei. Ar fi putut ei să ia un alt drum, dar acesta i-ar fi silit să facă un ocol foarte mare, apucînd-o spre vest, pînă la izvoarele Pîrîului Roşu. Lucrul cel mai simplu era deci să construiască două podeţe de trecere, de vreo douăzeci şi cinci de picioare lungime, pe platou şi pe plajă. Aşezară doar cîteva trunchiuri de copaci cioplite cu securea şi în cîteva zile podeţele erau gata.

Nab şi Pencroff le şi folosiră, făcînd cîteva .drumuri pînă la bancul de stridii descoperit lîngă dune, de unde aduseră:într-un cărucior rudimentar, care înlocuise vechea brancardă, ce nu era chiar atît de uşor de mînuit, cîteva mii de stridii, pe care le aclimatizară foarte repede printre adînciturile stîncilor care alcătuiau adevărate parcuri naturale la revărsarea rîului Mercy. Aceste stridii erau de calitate foarte bună şi pionierii le mîncară cu multă plăcere.

După cum se vede, insula Lincoln, deşi explorată numai în mică parte, reuşea să mulţumească aproape toate nevoile locuitorilor ei şi, fără îndoială că, cercetînd-o pînă în colţurile ei cele mai depărtate, în întreaga regiune împădurită, care se întindea de la rîul Mercy pînă la promontoriul Reptilei, aveau să descopere şi alte comori.

De un singur lucru duceau încă mare lipsă. Hrana azotată nu le lipsea, şi nici produsele vegetale necesare pentru a cumpăta consumarea acesteia. De asemenea, din nişte rădăcini supuse fermentaţiei, ei îşi procuraseră o băutură puţin acidulată, asemănătoare cu berea şi desigur mai plăcută decît apa. Fabricaseră chiar zahăr, fără trestie de zahăr şi fără sfeclă, culegînd sucul care ţîşnea din copacul zis „acer saccharinum"; din nişte ierburi găsite în crescătoria de iepuri izbutiseră să fabrice un ceai foarte bun, în sfîrşit, aveau la îndemînă multă sare, singurul produs mineral de care nu se puteau lipsi în alimentaţie... totuşi, de un singur lucru duceau încă mare lipsă: pîinea', pîinea le lipsea grozav.

Poate că mai tîrziu, pionierii noştri aveau să izbutească să înlocuiască acest aliment printr-unul de valoare egală, cum ar fi făina de „sagu" sau făina arborelui de pîine; s-ar fi putut ca aceşti preţioşi arbori să se găsească În pădurile de la sud, dar încă nu dăduseră de ei.

O întîmplare însă le veni în ajutor. Cyrus Smith, cu toată inteligenţa sa, cu toată iscusinţa sa, n-ar fi fost niciodată în stare să le pună la îndemînă ceea ce a găsit Harbert într-o zi în căptuşeala hainei sale, pe care încerca s-o cîrpească.

În ziua aceea ploua cu găleata. Pionierii stăteau cu toţii în sala mare a Casei de Granit, cînd, deodată, tînărul strigă:

— Priviţi, domnule Cyrus, un