Cum de se găsea acest grăunte în căptuşeala hainei lui Harbert? La Richmond, tînărul creştea cîţiva porumbei, pe care iî dăruise Pencroff, şi îi hrănea cu grîu.

— Un bob de grîu ? ! se repezi la el inginerul.

— Da, domnule Cyrus, dar numai unul, unul singur !

— Ei, băiete! strigă Pencroff zîmbind. Mare lucru ! Ce vrei să facem cu un singur bob ?

— Vom face pîine, răspunse Cyrus Smith.

— Pîine, prăjituri ! zise marinarul. Asta-i bună !

Mă tem că n-o să ne îndopăm prea curînd cu pîinea ce-o poate da acest bob !

Harbert, care nu dădea decît foarte puţină importanţă descoperirii sale, se pregătea să arunce bobul, dar Cyrus Smith îl luă, îl cercetă şi recunoscu că este în stare bună, apoi privindu-l pe marinar drept în ochi, îl întrebă liniştit:

— Pencroff, ştii cîte spice poate să producă un bob de grîu ?

— Cred că unul ! răspunse marinarul mirat de această întrebare.

— Zece, Pencroff. Şi ştii cîte boabe se găsesc într-un spic ?

— Pe legea mea, nu !

— În medie, optzeci, spuse Cyrus Smith. Deci, dacă semănăm bobul, vom avea la prima recoltă opt sute de grăunţe, care vor produce la a doua şase sute patruzeci de mii, la a treia cinci sute douăsprezece milioane, iar la a patra mai bine de patru sute de miliarde de boabe. Iată socoteala !

Tovarăşii lui Cyrus Smith ascultau în tăcere. Cifrele acestea îi uluiau. Totuşi, ele erau exacte.

— Da, dragii mei, continuă inginerul. Acestea sînt progresiile geometrice ale naturii îmbelşugate. Şi această înmulţire a bobului de grîu e neînsemnată Faţă de înmulţirea macului sau a tutunului. Dacă aceste plante nu ar fi distruse din cînd în cînd, stăvilindu-se înmulţirea lor, ar acoperi tot globul pămîntesc.

Dar inginerul nu terminase cu întrebările.

— Şi acuma, Pencroff, urmă el, ştii cîte baniţe înseamnă patru sute de miliarde de grăunţe?

— Nu,răspunse marinarul, dar ceea ce ştiu e că sînt un prost!

— Ei bine, află că mai mult de trei milioane de baniţe.

— Trei milioane ! strigă Pencroff.

— Trei milioane.

— În patru ani ?

— În patru ani ! răspunse Cyrus Smith. Şi chiar în doi ani; dacă lucrurile merg bine, vom putea să obţinem în această climă două recolte pe an.

Ca de obicei, cînd voia să-şi arate bucuria, Pencroff izbucni şi de data aceasta în urale puternice.

— Aşa că tu, adăugă inginerul, adresîndu-se lui Harbert, ai făcut o descoperire foarte importantă pentru noi. În împrejurările în care ne aflăm, totul, dragii mei, totul poate să ne folosească. Vă rog să nu uitaţi acest lucru.

— Nu, domnule Cyrus, nu vom uita, răspunse Pencroff, şi dacă voi găsi vreodată vreun grăunte de tutun, care se înmulţeşte atît de uluitor, vă asigur că n-am să-l arunc Şi acuma ce avem de făcut ?

— Acum, să semănăm acest bob, se grăbi Harbert să spună.

— Da, adăugă Gédéon Spilett, hai să-l punem în părnînt şi încă dîndu-i toate onorurile, căci în el se află viitoarele noastre recolte.

— Numai să încolţească ! spuse marinarul.

— Va încolţi, răspunse Cyrus Smith

Era în 20 iunie. Tocmai timpul potrivit ca să semene acest unic şi preţios bob de grîu. La început, s-au gîndit să-l pună într-un ghiveci, dar după o mai adîncă chibzuinţă, se hotărîră să-l încredinţeze naturii, îngropîndu-l în pămînt, ceea ce făcură chiar în aceeaşi zi, luînd toate măsurile pentru ca operaţia să izbutească.

Deoarece vremea, se mai înseninase, s-au urcat pe platou, unde au căutat un loc potrivit, care să fie ferit de vînt, dar încălzit de razele soarelui de amiază. S-au apucat să cureţe şi să plivească „ogorul", alungînd sau strivind toate insectele sau larvele care ar fi putut primejdui dezvoltarea bobului de grîu. Apoi, cu multă grijă, au aşternut un strat de pămînt gras, amestecat cu var. Mai făcură şi un mic gard şi abia după toate acestea au sădit unicul bob de grîu în pămîntul reavăn.

Văzîndu-i, îţi făcea impresia că pionierii noştri puneau piatra fundamentală a unei clădiri. Pencroff îşi aminti de ziua în care aprinsese cu atîta grijă ultimul lor chibrit. Dar de data aceasta, lucrul era mult mai important. Într-adevăr, oricînd întreprinzătorii noştri pionieri ar fi izbutii să-şi facă rost de foc printr-un mijloc oarecare, dar nici o putere omenească nu ar fi putut înlocui acest bob de grîu, dacă, din nenorocire, el ar fi pierit!

CAPITOLUL XXI

Cîteva grade sub zero. Explorarea părţii mlăştinoase din sud-estul insulei. Vulpile. Vedere spre mare. Se vorbeşte de Viitorul Oceanului Pacific. Munca neîncetată a infuzorilor. Viitorul globului pămîntesc. Vînătoarea. Mlaştina raţelor sălbatice.

Din clipa în care a fost semănat bobul de grîu, nu trecea nici o zi fără ca Pencroff să nu viziteze ceea ce numea el foarte serios „lanul de grîu". Şi vai de insectele care se abăteau pe acolo ! Nici o milă, pentru ele !

Pe la sfîrşitul lui iunie, după nişte ploi care nu se mai terminau, timpul se răci simţitor şi în ziua de 29 un termometru Fahrenheit ar fi înregistrat desigur douăzeci de grade deasupra lui zero 6°,67 centig. sub zero).

A doua zi, la 30 iunie, dată care corespunde cu 31 decembrie din emisfera boreală, cădea într-o vineri, Nab făcu observaţia că anul se sfîrşeşte cu o zi urîtă; dar Pencroff îi răspunse că cel următor va începe cu una frumoasă, ceea ce e mai bine.

În orice caz, anul începu cu un ger năprasnic. La gura rîului Mercy se adunară sloiuri şi curînd gheaţa se întinse pe toată suprafaţa lacului.

Provizia de combustibil trebui să fie reînnoită de cîteva ori. Pencroff, încă înainte de îngheţ, cărase mult lemn în magazie, folosind curentul neobosit al rîului, care le împingea pluta. La acest combustibil, dăruit din belşug de pădure, adăugară cîteva transporturi de cărbuni, aduşi de la poalele muntelui Franklin. Cînd temperatura scăzu pînă la minus 13°, căldura puternică a cărbunelui fu binevenită. Clădiseră şi a doua vatră, în sufragerie, unde îşi vedeau acum toţi de lucru.

În timpul gerului, Cyrus Smith fu foarte mulţumit de ideea