— Unsprezece ne trăiesc din mila lui Dumnezeu… Şi toţi mari, toţi zdraveni, toţi bine, cu ajutorul lui Dumnezeu… Iată, ăsta e al nouălea, şi arătă pe George care vorbea în şoaptă cu Laura, fiindcă lăudăroşiile moşneagului îi erau cunoscute şi puţin plăcute. Am ajuns de nici nu mai putem ţine socoteala nepoţilor… Adică stai oleacă… Alexandru trei, Profira trei, fac şase, Ştefan patru, Ludovica doi, iaca doisprezece… Întâia duzină-i gata!

  Apoi cu gesturi ca şi când ar predica de pe amvon şi cu o înfăţişare ce nu îngăduia întreruperi, îşi înşiră toate odraslele, găsind pentru fiecare câte o laudă bine simţită. Alexandru, cel mai mare, e profesor în România, la hceul din Giurgiu; s-a însurat acolo cu fata unui arendaş bogat, cu un nume grecesc, dar altfel om cumsecade. Stă foarte bine Alexandru, a luat zestre o moşie de câteva sute de pogoane şi crede că în curând o să ajungă directorul liceului, ceea ce ar şi merita, fiind un adevărat savant. Al doilea fecior, Ştefan, s-a înstrăinat puţin; ţine o nemţoaică din Posen pe care a cunoscut-o la Berlin pe când studia ştiinţele tehnice. Altfel ea e femeie de neam, profesoară la un liceu de fete, iar el e inginer la uzinele Skoda. Au patru copilaşi, frumoşi şi cuminţi cum nu s-a mai pomenit! Păcat numai că nemţoaica nu ştie boabă româneşte şi, din nenorocire, nici copiii. În fiecare vară vin cu toţii de petrec câte o săptămână în Lechinţa, pe când Alexandru n-a mai fost pe-acasă de vreo zece ani. Pe urmă, după vârstă, între băieţi, vine Liviu, care-i numai de treizeci şi doi de ani şi e căpitan de stat-major, acuma la comandamentul corpului de armată din Graz, dar are speranţe multe să-l mute în curând la Sibiu, mai aproape de acasă. Strălucit băiat şi cu viitor de aur. A terminat întâiul şcoala de război, iar toamna aceasta şi-a trecut cu distincţie examenul de ofiţer superior în statul-major. O singură meteahnă are: i-e groază de însurătoare. Nu ştiu cui să semene, căci în neamul Pintea toţi sunt drăgăstoşi. Poate că preoteasa, care în viaţa ei n-a ridicat ochii asupra altui bărbat, măcar că a fost în tinereţe ca o floare… Fireşte că în famihe se află un medic. Este Virgil, stabilit la Sibiu, având o clientelă straşnică, de-l invidiază până şi străinii. Fiind un român înfocat şi făcând orice sacrificii pentru cauza naţională, e foarte bine văzut în cercurile politice româneşti conducătoare şi n-ar fi de mirare să ajungă ca mâine deputat în Camera din Budapesta… Cel mai potolit dintre toţi este Ionel, contabil la o bancă mare din Cernăuţi, strângător, harnic, pnceput în socoteli, menit să devină milionar sau cel puţin director de bancă… Acuma vine la rând George, băiat bun şi el, mai ales că s-a dedicat carierei părinteşti. Când va închide ochii bătrânul, George va continua să păstorească turma credincioşilor din Lechinţa… Mai rămân doi feciori, Marcu şi Vasile. Cel dintâi e zvăpăiat de tot cu naţionalismul; el a fost, anul trecut, conducătorul grevei studenţilor români din Budapesta, pentru că un profesor a încercat să-i oprească de-a vorbi româneşte. Vasile acuma îşi termină liceul la Blaj… Dar fetele! Cea dintâi, botezată Profira, după numele preotesei, e măritată tocmai în Basarabia, lângă Chişinău. A întâlnit-o un boiernaş basarabean la Giurgiu, pe când ea era la Alexandru, şi într-o bună zi primim vestea că „dragi părinţi, mi-am găsit fericirea, m-am logodit cu…” atâta-i norocul de călător! Pe cea de-a doua, pe Ludovica, a luat-o avocatul Victor Grozea din Cluj şi are doi copii, un băiat şi o fetiţă. Şi în sfârşit Eugenia, mezina, o frumuseţe rară, e nevasta deputatului Gogu Ionescu din România. Se zice c-a înnebunit saloanele Bucureştilor, toată lumea o răsfaţă. Adevărat că e şi tânără de tot, mai mică decât George, deşi acum se împhnesc trei ani de la cununia ei…

  Pomelnicul copiilor iubiţi stoarse lacrimi preotesei, fiindcă sunt atât de împrăştiaţi în lumea mare şi n-a avut noroc să-i mai vadă măcar o dată împreună, deşi poate mâine-poimâine va închide ochii pentru totdeauna, prăpădită şi arsă cum este de povara anilor. Pintea îi curmă jelania cu un gest falnic:

  — Lasă, babă, fii liniştită şi ai răbdare! Mai avem oleacă şi apoi putem sărbători nunta noastră de aur, dac-o vrea şi Dumnezeu… Atunci o să-i strângem pe toţi, cu căţel şi purcel din toate colţurile… Ca să se împlinească voia dumitale!

  Gura bătrânului acuma torăia întruna, încât Herdelea de-abia a putut schimba cu dânsul, între patru ochi, vorbele serioase cuvenite, declarându-i că Laura n-are zestre, dar în schimb are inimă şi… Pintea îl întrerupse nemulţumit:

  — Eu am un principiu: nu mă amestec în căsătoriile copiilor. Fiecare să doarmă cum îşi aşterne. Treaba lor e să fie cu ochii în patru…

  Nici învăţătorul nu fu prea mulţumit cu răspunsul cuscrului, dar îl înghiţi surâzând ca şi când ar fi auzit o glumă bună.

  Se învoiră ca ziua cununiei s-o stabilească Pintea, prin scrisoare, după ce se vor fi înştiinţat toate neamurile. Deocamdată rămase hotărât doar atâta: că nunta vor face-o în Armadia, pentru a-i putea da solemmtatea cuvenită.

  Famiha Pintea plecă noaptea târziu spre Lechinţa cu trăsura. Cum ieşiră din sat, bătrânul începu să dăscălească pe George că s-a pripit, că nu-i place ce a văzut aici, că se bagă într-o ceată de calici care mai umblă să-şi ascundă mizeria prin sforăială în vorbe ca şi în fapte, că în sfârşit să ia bine seama până ce nu-i prea târziu… George se scandaliză că un tată poate vorbi astfel despre nişte oameni aşa de simpatici care ca mâine îi vor fi rude. Căci nu va renunţa la Laura pentru toate comorile lumii. Înţelege că bătrânul ar fi fost mai bucuros să-l însoare cu vreo strâmbă bogată şi că-l doare o noră fără zestre. Dar orice încercări de a-l opri, mai ales după ce s-au şi logodit, sunt absolut zadarnice. Şi decât să-i terfelească mireasa,