Un tanc Panther se iveşte pe vârful unei movile. Tunul său imens se îndreaptă spre ultimul T-34. Un jet de flăcări ţâşneşte din gura ţevii şi două explozii cumplite ne fac timpanele să vibreze. T-34 a tras în aceeaşi clipă cu Panther. Din ambele tancuri se înalţă flăcări şi un fum negru. Doi membri ai echipajului sar din Panther şi se rostogolesc în zăpadă, cu răsuflarea tăiată.

Trei membri ai echipajului din T-34 sunt aruncaţi în aer, arzând ca nişte torţe. Clasica moarte a tanchistului!

– Ţineţi capetele la cutie, băieţi, ne avertizează Bătrânul. Ne pot spulbera din clipă-n clipă.

În jurul tancurilor care ard se precipită o mulţime de siluete. Iadul de vâlvătăi aruncă asupra lor o lumină spectrală.

– Ivan! anunţă Micuţul, arătând cu degetul. Câţiva comisari idioţi se pare că-i mână din urmă cu şuturi în fund.

– Cred că s-au săturat de viaţă, rânjeşte Porta sumbru. Când o să bubuie toată muniţia, suflul ar arunca şi un popă şchiop în braţele diavolului!

În clipa următoare, tancul cuprins de flăcări explodează. Suflul smulge copacii din rădăcină şi-i aruncă în aer ca pe nişte suliţe. Curiozitatea le-a fost fatală ruşilor.

– Spulberaţi cu totul, strigă Gregor, desfăcându-şi braţele într-un gest larg. Pur şi simplu spulberaţi!

– Au fost azvârliţi până dincolo de Kolîma. Şi acum, probabil că le explică elanilor cum au ajuns acolo, comentează Porta, aşezându-se mai comod în zăpadă. Vă rog să mă treziţi înainte să mor!

– Ce naiba, omule, eşti chiar atât de nesimţit? izbucneşte Barcelona. Doar n-o să te culci, aşteptând să vină vecinii să-ţi zboare creierii!

– Da' ce zici tu să fac? întreabă arţăgos Porta, ridicându-şi casca de oţel. Îţi închipui cumva că băieţii lui Ivan sunt puşi pe glume? Fii sigur că au fost îndoctrinaţi cum trebuie cu rahat de propagandă de-a lui Ilya Ehrenburg{32}: "Omorâţi-i pe ghermanski chiar din pântecele mamelor, zdrobiţi ciuma capitalistă din Vest!"

Lângă noi, se opreşte un P-3 cu tunul de 75 mm îndreptat spre cer.

– Aveţi nevoie de ajutor? întreabă comandantul, strecurându-se afară din turelă.

– Da, camarade. Avem nevoie mai ales de câteva mii de piese de schimb umane. Piese de schimb! se aude vocea Micuţului dintr-o groapă adâncă în zăpadă. Ne lipseşte totul, de la cap la coadă!

Comandantul, un Oberfeldwebel, sare din tanc urmat de servant.

– Daţi-ne o mână de ajutor la cabluri! urlă el.

– Nu putem, răspunde Porta, suntem răniţi. De-abia tragem o băşină fără ajutor!

– Uitaţi că sunteţi răniţi, spune comandantul tancului, trăgând febril de cablurile de remorcare îngheţate. Ne grăbim. Ivan e pe urmele noastre.

Blestemând şi urlând de durere, câţiva dintre noi reuşesc să se ridice pentru a vedea ce-i de făcut cu cablul recalcitrant. În cele din urmă, îi venim de hac, şi P-3-ul porneşte să tragă.

– Aveţi grijă să nu se rupă, ne avertizează comandantul. La temperaturi foarte scăzute, oţelul e fragil ca sticla!

Camionul începe să se mişte încet. O secundă, pare că se va răsturna. Partea din faţă se balansează pe marginea gropii şi se înclină înainte cu un scrâşnet ascuţit al arcurilor, dar, ca printr-o minune, nu cade. Cablul de remorcare plesneşte şi-l loveşte în faţă pe un infanterist care n-a reuşit să se aplece la timp.

O limbă de foc se înalţă din vârful dealului, iar din pădure răzbate zgomotul caracteristic unui tun de tanc.

Imediat, începe să ardă un P-3. Deasupra copacilor se ridică un fum înecăcios. Cu uniformele arzând, cei din echipaj sar din turele şi se trântesc în zăpadă urlând de durere. Se înnegresc treptat, dar noi nu-i putem ajuta cu nimic. Au hainele îmbibate cu motorină din cele două rezervoare imense, slab protejate într-un P-3.

Camionul nostru aleargă nebuneşte pe drumul îngheţat. Alunecă într-o parte şi izbeşte o maşină-amfibie, cu doi puşcaşi din SS. În dreptul unei curbe, ne rotim de trei ori în jurul axei. Patru inşi sunt aruncaţi din vehicul, însă ne continuăm drumul. Şoferul se teme să oprească, căci i-ar fi aproape imposibil să pornească din nou. Trebuie să mergem tot timpul.

Noaptea ajungem la o unitate sanitară, care pare gata de plecare. Un şir de ambulanţe aşteaptă cu motoarele ambalate. Au fost încărcate cu răniţi, cu lăzi şi valize.

După o aşteptare nesfârşită, apare un colonel-medic nervos care-l examinează superficial pe primul dintre noi. Ne dăm seama că unii dintre pacienţi, pot fi transportaţi, iar alţii, nu. Ne verifică doar bandajele. Prea mult sânge şi puroi şi s-a zis cu tine. Dispare la fel de brusc cum a apărut.

Zgomotele războiului se apropie treptat.

Un Oberst, înfăşurat în atâtea bandaje încât arată ca o mumie egipteană, cere să fie examinat de un medic.

– E un ordin! urlă el răguşit, când realizează că e ignorat cu desăvârşire.

– Da, să trăiţi! răspunde nepăsător un sanitar.

– De ce nu vine medicul? repetă Oberstul.

– Nu ştiu, domnule, răspunde sanitarul, îndreptându-se către al doilea rănit.

Oberstul repetă ordinul când zăreşte un Sanitäts-Feldwebel trecând grăbit prin preajmă.

– Colonelul-medic va fi aici imediat, făgăduieşte Feldwebelul, smulgându-se din strânsoarea Oberstului.

Însă colonelul-medic nu apare. În schimb, apar două ordonanţe care-l iau pe Oberst dintre răniţi.

– Hoţi puturoşi ce sunteţi! strigă furios Micuţul către un sanitar. În ce hal vă purtaţi cu noi după ce-am fost căsăpiţi pentru Führer şi Vaterland! Suntem nemţi! Fiinţe omeneşti!

Infirmierul se opreşte şi se uită la el, zâmbind cu superioritate.

– Fiinţe omeneşti ai spus? Cu scârboşeniile alea de pe braţ nu mai valorezi nici cât un neg pe-un cur de ren. Căţelul unui Oberst e mai sus în ierarhie decât un gunoi ca tine. Dacă am fi avut aici un căţel de-al unui Oberst, l-am fi operat pe el înainte să ne ocupăm de nişte rahaţi ca voi!

– Gunoaiele Armatei, asta suntem! suspină Albert apatic, ridicându-şi gulerul uniformei până peste urechi.

– După ce se termină războiul, primii care o s-o păţească veţi fi voi, rahaţii ăştia de Cruce Roşie, ameninţă Porta, arătându-i pumnul ordonanţei, care se îndepărtează râzând copios.

În cursul nopţii, suntem duşi înăuntru. Ne păleşte un miros puternic de cangrenă. Vântul şuieră de-a lungul coridoarelor, învârtejind nori de zăpadă fină în calea sa. Oberstul rănit, care tot mai cere să fie consultat de un medic, se află şi el