ales locul de veci în vârful primului deal, dar se înşelau amarnic. După un scurt răgaz şi-o ocheadă peste întinderea acoperită cu zăpadă mocirloasă, ne-am croit drum în jos pe primul deal şi apoi în sus pe următorul. Pe două dintre războinicele mumii ambulante le-a lovit damblaua pe drum.

Pionierii din Landesschützen stăteau în poziţie de drepţi, cu lopeţile pe umăr şi cu feţele trase. Groapa pe care i-au săpat-o generalului meu era enormă. Un detaşament special a decorat mormântul cu crengi de stejar şi flori în culorile naţionale. Coroanele erau şi ele imense - cea mai mare de la Grofaz. Panglica roşie de pe ea glăsuia: "Führerul vă mulţumeşte!" Părea niţel cam nepotrivit, dacă stai sa te gândeşti că Führerul însuşi l-a trimis în Walhalla pe post de sinucigaş.

Procesiunea funerară s-a desfăşurat conform regulamentului. Jobenurile la stânga, şi uniformele la dreapta.

Iată c-a apărut din nou şi Părintele-General, care ne-a schiţat din degete un fel de salut. Apoi şi-a aţintit între norii cenuşii un ochi hotărât, milităresc şi pios în acelaşi timp.

"Doamne al nostru din tării - a început el, punându-şi degetele de pungaş pe garda sabiei - primeşte asta…" N-a apucat să continue. Pe măsură ce vorbea, aluneca încet în groapa generalului meu.

Ofiţerul de ordonanţă - un pârlit pe care-l bănuiam c-ar fi poponar - a încercat să-l salveze pe slujitorul Domnului, dar a căzut grămadă în groapă împreună cu el. "Bum!" a făcut sicriul de stejar. Generalul meu îşi închipuia probabil că artileria îl folosea drept ţintă.

Soldaţii din Pionieri s-au pus pe râs, dar au amuţit instantaneu în clipa în care aghiotantul i-a desemnat pe toţi pentru serviciul pe linia frontului.

"Salut, frăţioare! - i-am şoptit hăndrălăului de lângă mine.

Ţi-ai trăit a mai mare parte din viaţă. Bucură-te de ce ţi-a mai rămas din ea!"

S-a smiorcăit niţel, zicând că totul nu era decât o imensă porcărie, iar eu nu l-am contrazis.

Părintele-General a fost pescuit din groapă împreună cu ofiţeraşul parfumat de ordonanţă. Aşa că episcopul şi-a început din nou liturghia. Generalul meu fusese un mare soldat, zicea el. O pildă pentru noi toţi. Întotdeauna a fost gata să înalţe un morman de cadavre pe altarul Vaterlandului, şi eroii ciuruiţi de gloanţe aşteptau cu toţii să-şi întâmpine măreţul conducător la porţile Walhallei.

"Pun pariu că fiecare ţine în mână câte-un ciomag zdravăn cu care să-l întâmpine," gândeam eu nevinovat, dar, bineînţeles, n-am spus-o cu voce tare.

"Acest războinic german - urla sacrosanct Părintele-General cu o voce care băga în sperie ţi toate vrăbiile de prin cimitir - a fost un drept-credincios care a urmat îndemnurile Evangheliei. A fost ofiţer al Kaiserului la fel cum a fost şi al Führerului. O, Isuse Hristoase - bălmăjea el mai departe, salutând -, îţi încredinţăm acum un soldat, un om de oţel care n-a pregetat să execute dificilele ordine încredinţate lui de către Supremul Comandant al Războaielor. O, Doamne, primeşte-l ca pe eroul care este!"

Toţi generalii au încuviinţat mulţumiţi. Şeful Statului-Major zornăia aprobator din sabie, iar aghiotantul şi-a arătat dinţii într-un rânjet, mutându-şi cicatricele mensur pe dreapta.

"Pe bune că Dumnezeul germanilor va avea ce vedea când îl va întâlni pe generalul meu - gândeam eu. În scurtă vreme, întregul Paradis va fi transformat într-un poligon de manevră pentru tancuri, cu tot tacâmul. Dumnezeu şi cu fi-su vor căra ţinte şi vor face pe marcatorii, sfântul Petru va ţine cronometrul şi sfântul Pavel va răspunde de muniţie, ca să n-o şterpelească îngerii. Ei, oricum, ştiu măcar cum îmi voi petrece timpul în Sferele Cereşti".

– Cum? întreabă Bătrânul fără să înţeleagă.

– E limpede, rânjeşte Gregor. Voi fi din nou şoferul generalului meu, se-nţelege, şi, de îndată ce voi da ortu' popii, voi fi avansat la gradul de Feldwebel. Că veni vorba, înainte de-a mă întoarce pe front, am subtilizat steagul Diviziei. Generalul meu va fi încântat când voi apărea cu el în calitate de mort. Sunt sigur că mă va ierta chiar şi numai pentru faptul că odată l-am spălat şi l-am călcat.

"În genunchi pentru rugăciune!" ne-a poruncit Părintele-General, şi ne-am pus cu toţii pe rugat. Aghiotantul însă tot a reuşit să înhaţe vreo câţiva biciclişti care nu se rugau şi se distrau vorbind despre un joc de-al finlandezilor, numit jocul "de-a grenada". O droaie de finlandezi formează un cerc şi unul din ei trage cuiul de siguranţă al unei grenade. Pe urmă şi-o aruncă din mână-n mână, iar nătărăul în a cărui mână explodează a pierdut. E un joc foarte palpitant, dar trebuie să fii finlandez ca să te pasioneze.

Blestemând pe înfundate, Pionierii au reuşit, în cele din urmă, să scoată iarăşi sicriul din groapă, în aşa fel încât să poată fi coborât cum se cuvine, cu răpăit de tobe şi hârâit de goarne. Ta-ta-ta-ta! Dar în ziua aia totul mergea pe dos. Goarnele îngheţaseră bocnă şi tot ce-a mai ieşit din ele au fost câteva sunete guturale, aşa cum fac cucuvelele. Le-au speriat de moarte pe ciorile din cimitir.

Şeful de Stat-Major şuiera ceva crâncen, şi sărmanii muzicanţi au primit ordin să-şi schimbe goarnele cu grenade şi puşti. Pe front şi cu ei!

Ei, dar s-au găsit şi nişte goarne calde din care se putea trâmbiţa, şi hop în groapa rece cu generalul meu, pe ritmul lui "Alte Kameraden". Totul părea că merge de minune până în clipa în care un dobitoc de locotenent de infanterie a dat să-şi frece palmele pentru că-l rosese funia.

"Zdrang!" şi cutia a căzut în groapă într-un capăt. Partea proastă era că acel capăt s-a desfăcut şi-a apărut mutra palidă a generalului meu privindu-ne cu reproş prin coşciugul crăpat. Uluitor era însă faptul că monoclul nostru îi rămăsese la ochi. Se vede treaba că folosisem un adeziv de calitate.

Câţiva din brigada cu jobene şi voaluri şi-au făcut cruci şi Părintele General le-a tras o praftură popilor de stat-major, ca şi cum ar fi fost vina lor că sicriul crăpase.

Din nou au fost nevoiţi Pionerii să sară-n groapă şi să-mi scoată generalul la lumină, în timp ce se repara sicriul. L-am întins deasupra unui monument de granit închinat nu ştiu cărui loc în care sângele german cursese