aceasta începu să viseze, la fel ca toată lumea, despre ce văzuse la televizor: un film american, reclame, un desen animat japonez, un meci de tenis şi câteva scene de masacru de la actualităţi.

Dormea. Dormea adânc. Apoi somnul i se subţie, până ce se risipi cu totul.

Hotărât lucru, soarta se înverşuna împotriva lui. Din nou, văzu o mică proeminenţă ce se mişca în capătul patului. Din nou, aprinse lumina. Oare Marie-Charlotte îşi făcea iarăşi de cap? Totuşi, ştia că închisese cu atenţie uşa de la bucătărie.

Ridicându-se la iuţeală în picioare, văzu cum umflătura se împarte în două, patru, opt, şaisprezece, treizeci şi două... Într-o sută de băşici minuscule, abia vizibile, ce se deplasau spre capătul de sus al cearşafului. Se dădu înapoi cu un pas şi contemplă, uluit, furnicile care ieşeau de sub cearşaf şi îi năpădeau perna. În prima clipă vru să le măture cu dosul mâinii, dar se răzgândi la timp. Sébastien Salta şi toţi ceilalţi voiseră probabil şi ei să facă acelaşi lucru. Nu există greşeală mai mare decât cea de a-ţi subestima adversarul.

Atunci, confruntat cu vietăţile acelea minuscule, a căror specie exactă nu se gândi nici o clipă să o identifice, Jacques Méliès o luă la fugă. Furnicile porniră pe dată după el, din câte i se păru, dar, din fericire, uşa de la intrare nu avea decât un zăvor, astfel încât putu să iasă din apartament înainte ca haita să-l ajungă din urmă. De pe scară auzi mieunaturile bietei Marie-Charlotte, pe cale de-a fi mărunţită de insectele acelea blestemate.

Toate acestea le făcu într-o stare ca de somnambulism, fără să aibă o percepţie clară a evenimentelor ce păreau să se desfăşoare într-un iureş nebun. Desculţ şi îmbrăcat doar în pijama, ieşi în plină stradă, reuşi să oprească un taxi şi îl imploră pe şofer să-l ducă la comisariatul central.

De-acum nu mai avea nici o îndoială: ucigaşul aflase despre el că dezlegase misterul chimiştilor asasinaţi, şi în consecinţă îi trimisese micile sale asasine.

Or, o singură persoană ştia că rezolvase enigma! Una singură!

 

 

 

81. ENCICLOPEDIE

 

DUALITATE: întreaga Biblie se poate rezuma la prima parte: Cartea Genezei, iar toată Geneza se poate rezuma la primul capitol, care istoriseşte Creaţia lumii. Tot acest capitol se poate rezuma la primul său cuvânt: Berechit, care înseamnă "la început". Acest cuvânt, se poate rezuma la prima lui silabă, Ber, care înseamnă " ceea ce a fost născut". Această silabă se poate rezuma la rândul ei la prima literă, "B ", care se pronunţă "Beth" şi este reprezentată de un pătrat deschis, cu un punct în mijloc. Pătratul acesta reprezintă casa, sau mitra care conţine oul, fetusul, punctul minuscul hărăzit naşterii.

De ce începe Biblia cu a doua literă a alfabetului şi nu cu prima? Deoarece "B" reprezintă dualitatea lumii, "A" fiind unitatea originară. "B" este emanaţia, proiecţia acestei unităţi. "B" este "celălalt", semenul. Ieşiţi din "unu", suntem "doi". Ieşiţi din "A", suntem în "B". Trăim într-o lume a dualităţii şi suntem dominaţi de nostalgia ― sau chiar de căutarea ― unităţii, a "Aleph"-ului, punctul din care a pornit totul.

 

EDMOND WELLS,

Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul II.

 

 

 

82. MEREU ÎNAINTE

 

Bivuacul este zguduit de căderea unei samare de arţar, ca o elice vegetală ce-şi duce seminţele pe mari întinderi. Rotirea dublei lor aripi membranoase le face să fie periculoase -pentru furnici. De data aceasta însă, edificiul cruciatelor s-a dizlocat doar şi s-a împrăştiat pe pământ înainte de a-şi relua marşul.

În rândurile armatei, subiectul de discuţie a fost deja găsit: furnicile încep să schimbe păreri despre riscurile comparate ale diferitelor proiectile naturale. Cele mai rele, după opinia unora, sunt pufurile de păpădie, care se lipesc de antene şi bruiază comunicaţiile. În ce o priveşte, 103 683 consideră că nu există nimic mai rău decât balsamina, căreia e de ajuns să-i atingi oricât de uşor fructele pentru ca să-şi arunce seminţele la o distanţă ce poate depăşi o sută de paşi!

Flecăreala e generală, ceea ce nu împiedică lunga procesiune să-şi urmeze neabătută înaintarea. Furnicile îşi freacă intermitent pântecele de pământ pentru ca glanda Dufour să lase o urmă mirositoare drept reper pentru surorile lor din spate.

Sus, la înălţime, zboară încoace şi încolo numeroase păsări, mult mai periculoase decât fructele de arţar. Sunt silvii-cu-cap-negru meridionale, cu penaj albăstriu, ciocârlii, dar mai ales o mulţime de ciocănitoare şi ghionoaie, negre sau verzi. Acestea sunt zburătoarele cele mai des întâlnite în pădurea Fontainebleu.

O ciocănitoare neagră s-a apropiat teribil de mult, plasându-se în faţa coloanei furnicilor roşcate, pe care o ţine în anfiladă, în cătarea ciocului. Apoi pasărea plonjează în picaj, îşi restabileşte poziţia normală de zbor şi se năpusteşte razant. Furnicile, înnebunite, se împrăştie încotro văd cu ochii.

Scopul păsării nu este însă de-a prinde câteva furnici izolate de restul formaţiei: când ajunge la verticala unui detaşament de soldaţi, ea dă drumul unui găinaţ de culoare albă, care le mânjeşte din cap până-n picioare. Repetând operaţia de câteva ori, pasărea izbuteşte să lovească vreo treizeci de furnici. Un strigăt de alarmă străbate întreaga armată, de la un capăt la celălalt.

Nu-l mâncaţi! Nu-l mâncaţi!

Într-adevăr, excrementele de ciocănitoare sunt adesea infestate de cestode, nişte viermi intestinali. Vai de cea care le-ar gusta... !

 

 

 

83. ENCICLOPEDIE

 

CESTODE: Cestodele sunt nişte paraziţi unicelulari care trăiesc în stare adultă în intestinul ciocănitoarei şi sunt ejectaţi o dată cu găinaţul. S-ar putea crede că pasărea ştie ce se întâmplă, dată fiind frecvenţa cu care ea bombardează furnicarele cu excremente.

Când vor să-şi cureţe oraşul de substanţa aceasta albă, furnicile o mănâncă şi se contaminează astfel cu cestode. Paraziţii le perturbă creşterea şi le modifică pigmentaţia carapacei, făcând-o mai deschisă la culoare. Furnica infestată devine indolentă şi reflexele i se încetinesc. În situaţia în care furnicarul este atacat de o ciocănitoare verde, furnicile infestate sunt primele victime.

Furnicile acestea albinoase nu numai că sunt măi încete, dar chitina lor de culoare deschisă le face totodată mult mai uşor de localizat în coridoarele întunecate ale oraşului.

 

EDMOND WELLS,

Enciclopedia