84. PRIMII MORŢI

Pasărea se întoarce ca să bombardeze din nou, aplicându-şi strategia pe termen mediu: mai întâi otrăvirea, apoi recoltarea, cu ocazia unui raid viitor, a furnicilor contaminate.

Luptătoarele se simt neputincioase. 9 urlă spre cer că au pornit să omoare Degetele şi că, atacându-le, proasta de pasăre îi apără pe duşmanii lor comuni. Ciocănitoarea însă nu percepe mesajele olfactive; operând un looping inversat, se năpusteşte şi mai dihai asupra coloanei cruciatelor.

Urgent în formaţie de apărare antiaeriană! emite o luptătoare vârstnică.

Artileristele "grele" escaladează la iuţeală tulpinele înalte şi încep să tragă când pasărea trece prin fata lor, dar ea se dovedeşte mult prea rapidă. Tirul dă greş! Ba, mai rău chiar de-atât, două artileriste se doboară reciproc trăgând una în cealaltă!

Dar în clipa în care ciocănitoarea neagră se pregăteşte să-şi arunce din nou găinaţul, în faţa ochilor îi apare un spectacol deloc obişnuit: un scarabeu-rinocer se ţine aproape imobil în aer printr-o bătaie de aripi asincronă, iar în vârful cornului său frontal se află o furnică în poziţie de tragere. Este 103 683. Capătul abdomenului îi fumegă, dat fiind că şi-a făcut plinul cu acid hiperconcentrat de 60%.

Aflată într-un echilibru precar, furnica nu se simte deloc în largul ei: e sigură că pasărea, disproporţionat de mare, de puternică şi de rapidă o va nimici. Abdomenul îi este cuprins de un tremur nestăpânit, împiedicând-o să ţintească.

Şi atunci, furnica se gândeşte la Degete. Frica faţă de Degete o depăşeşte pe oricare alta, ceea ce o face să-şi jure că de-acum nu se va mai lăsa biruită de frică: dacă te-ai aflat o dată în apropierea Degetelor, nu mai ai voie să te laşi intimidat de o pasăre de pradă.

103 683 se îndreaptă şi îşi expulzează dintr-o dată conţinutul pungii de venin. Foc! Ciocănitoarea nu a mai avut timp să se înalţe. Orbită, îşi deviază traiectoria, percutează trunchiul unui copac, ricoşează şi se prăbuşeşte la pământ; cu toate acestea, ea izbuteşte să îşi ia din nou zborul înainte ca echipa de furnici-măcelari să fi pus laba pe ea.

În urma acestui episod, 103 683 dobândeşte un prestigiu considerabil. Nimeni nu ştie că ea şi-a învins frica printr-o frică şi mai mare.

De-acum, cruciatele capătă obiceiul să facă din curajul, experienţa şi dibăcia de ţintaşă a lui 103 683 un termen de comparaţie. Cine altcineva ar mai fi fost în stare să oprească net, în plin zbor, un prădător atât de mare?

Popularitatea ei crescută mai are o consecinţă: în semn de familiaritate afectuoasă, numele îi este prescurtat. De-acum înainte, toate cruciatele nu îi mai spun decât 103.

Înainte de-a porni din nou la drum, cele care au fost mânjite de găinaţul ciocănitoarei sunt sfătuite să se abţină de la trofalaxii pentru a nu le contamina pe restul luptătoarelor.

În vreme ce rândurile se refac, 23 se apropie de 103. Ce s-a întâmplat? 24 a dispărut. Furnicile o caută o bucată de vreme, fără să o găsească. Şi, totuşi, ciocănitoarea neagră nu a înhăţat şi nici nu a" omorât pe nimeni! Dispariţia lui 24 este foarte supărătoare, fiindcă o dată cu ea s-a dus şi gogoaşa de fluture a misiunii Mercur.

Lui 103 îi este însă imposibil să aducă faptul la cunoştinţa celorlalte, şi nici nu e cu putinţă să mai aştepte. Cu atât mâi rău pentru 24. Grupul e mai important decât individul.

85. ANCHETA

Méliès ajunse singur la apartamentul soţilor Odergin. Savanta etiopiană şedea turceşte în cada goală, cu un şampon de culoare verde împrăştiat pe cap şi prezenta stigmatele de-acum bine cunoscute: piele de găină, mască de groază pe faţă şi sânge coagulat pe marginile urechilor. Aceeaşi scenă şi în W.C.-ul de alături, cu deosebirea că soţul ei era cocoţat pe scaun, cu partea superioară a corpului prăbuşită în faţă şi cu pantalonii căzuţi peste şosete.

În realitate, ştiind de-acum despre ce este vorba, Jacques Méliès nu le aruncă decât o privire şi se grăbi să ajungă la domiciliul lui Émile Cahuzacq.

Inspectorul fu surprins să-şi vadă şeful sosind la el atât de devreme, fără să aibă pe el decât o pijama şi un trenci. Nimerise cât se poate de prost, deoarece Cahuzacq tocmai se deda hohby-ului său favorit: taxidermia fluturilor.

Comisarul- anunţă de-a dreptul:

― Bătrâne, s-a făcut! De data asta, îl avem pe asasin!

Inspectorul păru sceptic.

Méliès îşi dădu seama abia atunci de vraiştea ce domnea pe biroul subalternului său:

― Dar ce faci tu aici?

― Eu? Colecţionez fluturi. Ce, nu ştiai? Ţi-am mai spus-o.

Cahuzacq închise sticla cu acid formic, termină de impregnat cu pensula aripile unui fluture-de-mătase, apoi îl prinse cu o pensetă cu capetele netede.

― E frumos, nu-i aşa? Uite aici... Ăsta e un fluture-de-mătase de pin. L-am găsit acum câteva zile în pădurea Fontainebleau. E curios, una dintre aripi are o gaură perfect rotundă, iar cealaltă e tăiată parcă cu foarfeca. Te pomeneşti că am descoperit o specie nouă.

Méliès se aplecă să privească şi se strâmbă dezgustat.

― Dar fluturii ăştia ai tăi sunt morţi! Nu faci decât să agăţi nişte cadavre unul lângă altul. Ţi-ar plăcea să fii pus într-o vitrină, cu o etichetă pe care să scrie: Homo Sapiens?

Bătrânul inspector se posomorî:

― Aşa cum pe tine te interesează muştele, pe mine mă interesează fluturii. Fiecare cu maniile lui.

Méliès îl bătu pe umăr:

― Haide, nu te supăra. Nu mai avem timp de pierdut, l-am găsit pe asasin. Vino cu mine să proţăpim un cu totul alt soi de fluture.

86. RĂTĂCITĂ

Bun, trebuia deci să se resemneze: drumul nu era nici pe aici, nici pe acolo, nici pe dincolo.

Nici urmă de miros de furnică. Cum de s-a rătăcit atât de uşor, ce s-a putut întâmpla? Când ciocănitoarea s-a năpustit la ele, o combatantă a spus că trebuie să fugă, să se ascundă, iar ea a ascultat-o aşa de bine, încât acum s-a pomenit singură, rătăcită în Marele Exterior. E tânără, lipsită de experienţă, şi departe de semenele