Cărți «Recviem pentru o călugăriță carte online gratis carti pdf 📖». Rezumatul cărții:
O naţiune: acum nemaifiind nicăieri, nici chiar în regiunea Yoknapatawpha, o singură ireconciliabilă fortificaţie şi fortăreaţă din care să se pătrundă în Statele Unite, pentru că în sfârşit până şi ultima văduvă sau mătuşă fată bătrână, bătrâna, şi fără sevă şi neîmblânzită şi neînfrântă murise şi bătrâna şi nemuritoarea Cauză Pierdută devenise doar un club sau o castă socială decolorată (deşi încă aleasă), sau o formă de comportare când îţi mai aduceai aminte să o respecţi, în ocaziile când tinerii din Brooklyn, studenţi bursieri la Universităţile din Mississippi sau Arkansas sau Texas, îşi agitau micile steaguri de luptă confederate în mijlocul mulţimilor de pe stadioanele de sport pline sâmbăta după-amiaza; o lume; tunul de tanc: capturat de la un regiment de germani într-un deşert african de un regiment de japonezi în uniforme americane, ale căror mame şi taţi la vremea aceea se aflau într-un lagăr de detenţie din California pentru străinii inamici în război, şi purtat (tunul) îndărăt cale de şapte mii de mile pentru a fi aşezat la jumătatea drumului între ele, ca un fel de fortăreaţă zburătoare de grad secundar pentru un monument de comemorare pentru Shiloh şi Pustietatea Sălbăticiei; un univers, un cosmos; cuprins într-o unică Americă; un edificiu ameţitor de înalt, febril, cumpănit asemenea unui castel de cărţi de joc peste un abis al generaţiilor ipotecate; o perioadă de înflorire, una de pace; un vuiet învârtejindu-se ca al unei rachete, umplând zenitul strălucitor cu pene de aur parcă, până când vasta şi găunoasa sferă a aerului dinăuntru, uriaşa şi teribila povară sub care mai încearcă încă să stea drept şi să-şi ridice capul bătut de vremuri şi de neîmblânzit – însăşi substanţa în care trăieşte şi în lipsa căreia ar pieri în câteva secunde – se face un