chircit pe roţile cu cauciucuri pe flancul opus al monumentului confederat; şi au pierit de pe faţadele prăvăliilor cărămizile vechi făcute din lutul indigen în tiparele vechi ale arhitectului lui Sutpen, înlocuite acum de foi de sticlă mai înalte decât un om şi mai lungi decât o căruţă cu atelajul ei, turnate şi presate intacte în fabricile din Pittsburgh şi încadrând interioare scăldate acum, într-o unică strălucire cadaverică şi fără umbre, de lumina fluorescentă; şi, acum şi în sfârşit, şi ultima înfăţişare a tăcerii; unicul vuiet şi bubuit, rezonant şi găunos şi răsturnat în aerul local, al radioului; şi aceasta era aria care să nu mai fie acum a Yoknapatawphei şi nici a lui Mason şi Dixon, ci a Americii; modelul comedianţilor, ţipetele baritonilor şi vocalizele femeilor, presiunea bolborositoare cerând să se cumpere, să se cumpere, să se cumpere, mai instantanee decât lumina, de la două mii de mile, de la New York şi Los Angeles; o arie, o naţiune; strălucirea cadaverică, fără umbre, fluorescentă, scăldându-i pe fiii şi fiicele bărbaţilor şi femeilor, negri şi albi deopotrivă, care se născuseră şi îşi petrecuseră toate vieţile lor în salopete de pânză şi de stambă, târguindu-se cu bani peşin sau în rate pentru veşminte copiate săptămâna trecută din Harper’s Bazaar sau Esquire în prăvăliile ieftine din East Side; pentru că o generaţie întreagă de fermieri dispăruse, nu numai din Yoknapatawpha ci şi de pe pământurile lui Mason şi Dixon; cei care consumau doar pentru ei; maşina care îl înlocuise pe om pentru că exodul omului nu mai lăsase pe nimeni care să mâne catârul acum că maşina ameninţa să stârpească de tot catârul; fusese o vreme când catârii stăteau în cârduri la lumina zilei în locurile pentru catâri, pe plantaţii, dincolo de drumul de catâri al plantaţiei în faţa şirurilor strânse identice de cocioabe cu câte două camere în care trăia în cârduri cu familia sa arendaşul sau părtaşul sau simplul lucrător negru care-i punea căpăstrul (catârului) pe locul lui la răsăritul soarelui şi-l urma prin monotonia dreaptă, ca trasă cu firul de plumb, a brazdelor identice şi îndărăt la locul lui la apusul soarelui, cu (el, omul) un ochi pe locul spre care se îndrepta catârul şi cu celălalt ochi la călcâiele lui (ale catârului); amândoi pieriţi acum: unul spre ultimele ferme de patruzeci şi cincizeci şi şaizeci de acri pe coline inaccesibile din drumurile noroioase nemarcate, celălalt spre ghetourile din New York şi Detroit şi Chicago şi Los Angeles, sau mai degrabă nouă din zece ca el, al zecelea urcând de la coarnele plugului la scaunul fără arcuri şi dur al vreunui tractor, deposedându-i şi scoţându-i de la locurile lor pe ceilalţi nouă, tot aşa cum tractorul îi deposedase şi scosese de la locurile lor pe ceilalţi optsprezece catâri cărora cei nouă le-ar fi fost complementul; pe urmă Varşovia şi Dunkerque îl scoseseră de la locul lui şi pe acest al zecelea, şi acum fiul încă neajuns să se înroleze al plantatorului conducea el tractorul; şi apoi Pearl Harbour şi Tobruk şi Plaja Utah îl scoseseră de la locul lui şi pe acest fiu, lăsându-l pe fermier el însuşi pe scaunul tractorului, pentru o mică bucată de timp, adică – sau cel puţin aşa credea el, uitând că victoria sau înfrângerea, amândouă, sunt cumpărate cu acelaşi preţ exorbitant al schimbării şi alterării; o naţiune, o lume: tineri care nu trecuseră niciodată mai departe de Regiunea Yoknapatawpha decât Memphis sau New Orleans (şi asta nu prea des) acum vorbeau cu risipă de cuvinte despre intersecţii de stradă din capitalele asiatice sau europene, nemaiîntorcându-se acum să moştenească lungile şi monotonele şi nesfârşitele şi cu neputinţă de dus la capăt brazde din câmpurile de bumbac ale Mississippiului, trăind (cu, acum, o nevastă şi anul viitor cu o nevastă şi copil şi anul de după aceea cu nevastă şi copii) în remorci de automobile sau barăci militare la marginile colegiilor de ştiinţe umaniste, şi tatăl şi acum bunicul conducând el însuşi tractorul peste câmpurile treptat micşorându-se dintre lungile, îmbinatele pelicule ale firelor electrice aducând energie electrică din munţii Apalaşi, şi venele subterane de oţel aducând gazul natural din şesurile vestice până la micile ferme pierdute, singuratice, scânteind şi licărind cu sobele lor automate şi maşinile de spălat şi antenele de televiziune;

 

O naţiune: acum nemaifiind nicăieri, nici chiar în regiunea Yoknapatawpha, o singură ireconciliabilă fortificaţie şi fortăreaţă din care să se pătrundă în Statele Unite, pentru că în sfârşit până şi ultima văduvă sau mătuşă fată bătrână, bătrâna, şi fără sevă şi neîmblânzită şi neînfrântă murise şi bătrâna şi nemuritoarea Cauză Pierdută devenise doar un club sau o castă socială decolorată (deşi încă aleasă), sau o formă de comportare când îţi mai aduceai aminte să o respecţi, în ocaziile când tinerii din Brooklyn, studenţi bursieri la Universităţile din Mississippi sau Arkansas sau Texas, îşi agitau micile steaguri de luptă confederate în mijlocul mulţimilor de pe stadioanele de sport pline sâmbăta după-amiaza; o lume; tunul de tanc: capturat de la un regiment de germani într-un deşert african de un regiment de japonezi în uniforme americane, ale căror mame şi taţi la vremea aceea se aflau într-un lagăr de detenţie din California pentru străinii inamici în război, şi purtat (tunul) îndărăt cale de şapte mii de mile pentru a fi aşezat la jumătatea drumului între ele, ca un fel de fortăreaţă zburătoare de grad secundar pentru un monument de comemorare pentru Shiloh şi Pustietatea Sălbăticiei; un univers, un cosmos; cuprins într-o unică Americă; un edificiu ameţitor de înalt, febril, cumpănit asemenea unui castel de cărţi de joc peste un abis al generaţiilor ipotecate; o perioadă de înflorire, una de pace; un vuiet învârtejindu-se ca al unei rachete, umplând zenitul strălucitor cu pene de aur parcă, până când vasta şi găunoasa sferă a aerului dinăuntru, uriaşa şi teribila povară sub care mai încearcă încă să stea drept şi să-şi ridice capul bătut de vremuri şi de neîmblânzit – însăşi substanţa în care trăieşte şi în lipsa căreia ar pieri în câteva secunde – se face un