Daisy se înroşi imediat – detesta snobismul şi îi acuza adeseori pe alţii de asta, mai ales în Buffalo. Credea că ea nu va putea fi atinsă vreodată de asemenea atitudini nevrednice.

— Am cam început cu stângul, nu? spuse ea la sfârşitul dansului.

— Nu aş zice, răspunse el. Crezi că-i plictisitor să vorbeşti despre fascism şi totuşi găzduieşti în casa ta o refugiată din Germania, ba chiar o inviţi să te însoţească în Anglia. Consideri că menajerele nu ar trebui să se împrietenească cu studenţii şi totuşi îi dai bani de dentist lui Ruby. Nu cred că voi mai întâlni vreo fată atât de fascinantă în seara asta.

— Voi lua asta drept un compliment.

— Iată-l şi pe prietenul tău fascist, Boy Fitzherbert. Vrei să-l gonesc?

Daisy avu senzaţia că Lloyd abia aştepta un prilej pentru a se lua la harţă cu Boy.

— În niciun caz! rosti ea, întorcându-se şi zâmbindu-i lui Boy.

Boy înclină scurt din cap către Lloyd.

— Bună seara, Williams!

— Bună seara, zise Lloyd. Am fost dezamăgit să constat că fasciştii tăi au mărşăluit pe Hills Road sâmbăta trecută.

— Ah, da, zise Boy. S-au ambalat un pic cam mult.

— M-a surprins mai ales pentru că ţi-ai dat cuvântul de onoare că nu vor face asta.

Daisy observă că Lloyd era supărat din pricina asta, chiar dacă păstra la suprafaţă o mască de curtoazie rece. Boy refuză însă să-l ia în serios.

— Îmi pare rău, spuse el pe un ton detaşat. Se întoarse apoi spre Daisy şi zise: Hai să vezi biblioteca, îi zise el. Este proiectată de Christopher Wren.

— Cu mare plăcere! acceptă Daisy.

Îi făcu lui Lloyd cu mâna în semn de rămas-bun şi îl lăsă pe Boy să o ia de braţ. Lloyd păru dezamăgit să o vadă plecând, ceea ce îi produse lui Boy o mare satisfacţie.

Pe latura de vest a curţii pătrate se afla un pasaj care ducea într-o altă curte, în capătul căreia se vedea o singură clădire. Daisy admiră arcadele de la parter. Boy îi spuse că toate cărţile se aflau la etaj, întrucât râul Cam îşi mai ieşea din matcă uneori.

— Hai să mergem să ne uităm la râu, rosti el. Este foarte frumos noaptea.

Chiar dacă Daisy avea 20 de ani şi era lipsită de experienţă, ştia că Boy nu ţinea morţiş să admire râul noaptea. Însă încă se întreba, după ce remarcase reacţia lui atunci când o văzuse îmbrăcată în haine bărbăteşti, dacă nu cumva prefera băieţii. Probabil că avea să afle în curând.

— Tu îl cunoşti pe rege? îl întrebă ea în timp ce el o conducea de-a lungul unei alte curţi.

— Da. Este mai degrabă prieten cu tata, evident, dar mai vine pe la noi câteodată. Şi pot să-ţi spun că este foarte receptiv la unele dintre ideile mele politice.

— Mi-ar plăcea nespus să-l întâlnesc.

Ştia că dădea senzaţia de naivitate, dar asta era şansa ei şi nu avea de gând să-i dea cu piciorul.

Trecură printr-o poartă şi ieşiră pe o peluză netedă ce cobora lin spre un râu îngust şi mărginit de ziduri.

— Zona asta se numeşte The Backs, îi explică Boy. Majoritatea colegiilor mai vechi deţin terenurile de pe cealaltă parte.

O cuprinse de mijloc în timp ce se apropiau de un mic pod. Mâna lui urcă pe spatele ei, ca din întâmplare, până ce ajunse cu arătătorul sub sânul ei.

În capătul celălalt al podului doi servitori în uniformă stăteau de strajă, probabil pentru a ţine la depărtare nepoftiţii. Unul dintre bărbaţi murmură „Bună seara, domnule viconte de Aberowen”, iar celălalt îşi înăbuşi un rânjet. Boy răspunse printr-o înclinare aproape imperceptibilă a capului. Daisy se întrebă câte alte fete mai fuseseră în locul ei.

Ştia că Boy avea motivele lui pentru a-i oferi acest tur şi, într-adevăr, el se opri în întuneric şi-i puse mâinile pe umeri.

— Vreau să-ţi spun că ai fost de-a dreptul fermecătoare în ţinuta de la cină.

Avea glasul răguşit din cauza anticipării.

— Mă bucur că ţi-a plăcut.

Daisy îşi dădu seama că momentul sărutului era iminent şi acest gând o excită, dar încă nu era pregătită. Îi puse o mână în piept, ţinându-l la distanţă.

— Chiar îmi doresc să fiu prezentată la curtea regală, îi zise ea. Se poate aranja sau este prea dificil?

— Nu-i dificil deloc, zise el. Cel puţin, nu pentru familia mea. Şi nu pentru o fată atât de frumoasă ca tine.

Îşi aplecă nerăbdător capul spre ea, dar ea se trase într-o parte.

— Şi vei face asta pentru mine? Vei aranja să fiu prezentată?

— Desigur.

Se apropie de el şi-i simţi erecţia prin pantaloni. „Deci nu preferă băieţii, la urma urmei.”

— Promiţi? îl întrebă ea.

— Promit, rosti el, cu răsuflarea întretăiată.

— Mulţumesc, spuse ea, lăsându-l apoi să o sărute.

(III)

Căsuţa de pe Wellington Row, Aberowen, South Wales, era plină ochi la ora unu, sâmbătă după-amiază. Bunicul lui Lloyd stătea la masa din bucătărie, mândru nevoie mare. Într-o parte îl avea pe fiul său, Billy Williams, un miner ajuns deputat de Aberowen în Camera Comunelor. În cealaltă îl avea pe nepotul său, Lloyd, student la Universitatea Cambridge. Mai lipsea fiica lui, şi ea parlamentară. Aceasta era dinastia Williams. Niciunul dintre ei nu i-ar fi spus astfel – noţiunea de dinastie era nedemocratică, iar aceşti oameni credeau în democraţie aşa cum papa credea în Dumnezeu –, însă Lloyd bănuia că Bunicul se gândea la asta.

La masă mai era şi prietenul de-o viaţă al unchiului Billy (şi totodată agentul său), Tom Griffiths. Lloyd era onorat să stea alături de asemenea oameni. Bunicul era un veteran al sindicatului minier; unchiul Billy fusese judecat în faţa curţii marţiale în 1919, pentru că dăduse în vileag războiul secret purtat de Marea Britanie împotriva bolşevicilor; Tom luptase alături de Billy în Bătălia de pe Somme. Se afla într-o companie mai selectă decât dacă ar fi cinat cu familia regală.

Bunica lui Lloyd, Cara Williams, îi servise cu tocăniţă de carne şi cu pâine de casă, iar acum beau ceai şi fumau. Prietenii şi vecinii veniseră şi ei, aşa cum făceau de fiecare dată când Billy era acolo, şi vreo şase oameni se rezemau de pereţi, fumând pipe şi ţigări de foi, umplând bucătărioara cu miros de bărbaţi şi de tutun.

Billy era scund şi lat în umeri, ca mulţi