Eu nu m-am dus la niciunul din marşuri. Luke a zis că ar fi inutil şi că trebuie să mă gândesc la ei, la el şi la ea, la familia mea. Mă gândeam într-adevăr la familia mea. Am început să fac mai multă gospodărie, mai multe prăjituri. Am încercat să mă abţin să nu plâng la masă. Începusem să izbucnesc în lacrimi pe neaşteptate şi să stau la fereastra din dormitor cu privirea în gol. Cunoşteam doar puţini vecini şi, când ne întâlneam pe stradă, aveam grijă să nu schimbăm decât saluturi banale. Căci nimeni nu voia să fie turnat pentru lipsă de loialitate.

  Când îmi aduc aminte de aceste întâmplări, îmi vine în minte şi mama, cu câţiva ani mai înainte, când eu trebuia să fi avut paisprezece sau cincisprezece ani, vârstă când fetele se simt foarte stânjenite din cauza mamelor lor. Mi-o amintesc întorcându-se o dată acasă, într-unul din numeroasele noastre apartamente, cu un grup de femei, o parte din cercul ei de prietene, care se schimba mereu. Participaseră la un marş în ziua aceea; era pe vremea revoltelor împotriva pornografiei sau poate a conflictelor declanşate de problema întreruperii de sarcină, urmaseră la scurt timp unele după altele. Se puneau şi o mulţime de bombe la vremea aceea: la policlinici, în magazine cu casete video; era greu să le ţii socoteala.

  Mama avea o vânătaie pe faţă şi puţin sânge. Nu poţi să-ţi bagi mâna printr-un geam de vitrină fără să te tai, atât mi-a spus ea ca explicaţie. Porci împuţiţi.

  Sângeroşi împuţiţi, zise una din prietenele ei. Aşa le ziceau celor din cealaltă tabără: sângeroşi, după pancartele pe care le purtau, unde scria: Lăsaţi-le să sângereze. Aşa că trebuie să fi fost mişcările legate de întreruperea de sarcină.

  M-am dus în camera mea, să nu le stau în cale. Vorbeau prea mult şi prea tare. Ele mă ignorau, iar eu nu le puteam suferi. Mama şi prietenele ei scandalagioaice. Nu înţelegeam de ce trebuia să se îmbrace aşa, în salopetă, ca şi cum ar fi fost tânără; sau să înjure atât.

  Eşti o mironosiţă, îmi zicea ea, pe un ton care era de fapt încântat. Îi plăcea că ea era mai neruşinată decât mine, mai răzvrătită. Adolescenţii îşi dau întotdeauna aere de puritani.

  Sunt sigură că în parte avea dreptate: o dezaprobam superficial şi din obişnuinţă. Dar pe de altă parte doream să-mi ofere o viaţă mai puţin plină de improvizaţii, mai aşezată, să nu ridicăm tabăra atât de des.

  Ai fost un copil dorit, martor mi-e Dumnezeu, zicea alteori, uitându-se îndelung la albumele cu poze pe care mi le dedicase; aceste albume erau pline de bebeluşi, dar imaginile mele se împuţinau pe măsură ce crescusem, ca şi cum populaţia portretelor mele ar fi fost secerată de o molimă. Spunea aceste cuvinte cu regret, ca şi cum nu aş fi ieşit chiar cum sperase. De fapt, nici o mamă nu e vreodată chiar idealul de mamă al copilului ei şi cred că ideea e valabilă şi invers. Dar în ciuda tuturor aceste lucruri, nu ne-am împăcat rău, poate mai bine decât multe altele.

  Îmi pare aşa de rău că nu e aici ca să-i spun că acum ştiu asta.

  A ieşit cineva din casă. Aud cum se închide o uşă laterală undeva departe, apoi paşi pe alee. E Nick, îl văd bine acum; nu mai merge pe potecă, ci a luat-o pe pajişte ca să inspire aerul umed cu miros greu de flori, de sevă, de valuri de polen purtat de vânt asemenea unor ciorchini de icre purtaţi de valurile mării. Toată natura se înmulţeşte aberant. Nick se întinde la soare, îi simt parcă muşchii cum i se mişcă, e ca un motan care-şi arcuieşte spinarea. E în cămaşă, cu braţele dezgolite fără ruşine de mânecile suflecate. Oare până unde e bronzat? N-am mai vorbit cu el din noaptea aceea ca de vis, în salonul inundat de razele lunii. Pentru mine el e doar un drapel, un semafor. Limbajul trupului31.

  Are şapca într-o parte. Deci am fost chemată.

  Oare ce-i iese din asta, din rolul de paj? Cum s-o simţi făcând pe codoşul pentru Comandant, în felul ăsta echivoc? Oare îl umple de dezgust sau din contră îl face să mă dorească şi mai mult? Pentru că el habar n-are de ce se întâmplă acolo printre cărţi. Acte de perversiune, îşi poate imagina. Poate îşi închipuie cum Comandantul şi cu mine ne mânjim unul pe celălalt cu cerneală şi apoi o lingem, sau că facem dragoste pe maldăre de tipărituri interzise. Şi aici nici n-ar fi prea departe de adevăr.

  Dar oricum, puteţi fi siguri că de ieşit îi iese şi lui ceva. Fiecare capătă ceva, într-un fel sau altul. Ţigări în plus? Anumite libertăţi în plus, nepermise în general? Oricum, ce poate dovedi? În balanţă sunt afirmaţiile lui şi cuvântul Comandantului, în afară de cazul că ar vrea să aducă un detaşament de poliţie. Spargeţi uşa şi, ce v-am spus eu? Prinşi asupra faptului, păcătuind cu scrabble. Repede, mâncaţi cuvintele alea.

  Poate că îi place doar să aibă satisfacţie că ştie un secret. Că mă are la mână, cum se zicea pe vremuri. Îţi dă putere asupra persoanei respective, dar nu o poţi folosi decât o dată.

  Aş vrea să am o părere mai bună despre el.

  În noaptea după pierderea slujbei, Luke a vrut să facem dragoste. Eu de ce n-am vrut? Ar fi trebuit să am chef, măcar din disperare. Dar încă mai eram amorţită. Nici măcar nu simţeam că mă mângâie.

  Ce s-a întâmplat? m-a întrebat.

  Nu ştiu, am zis.

  Încă ne…, începu el. Dar nu continuă. Îmi veni în gând că nu ar trebui să se refere la noi, pentru că nu ştiam