– Heil Hitler! murmură el solemn când află că e de la Gauleiterul Renaniei în persoană. O ridică deasupra capului pentru ca noi să putem vedea vulturul supradimensionat, strălucitoarea emblemă a Partidului. Cu pioşenia unui Papă, răsfoind Biblia, Heide deschide plicul.

– În sfârşit! În sfârşit! jubilează el. Mi-au dat Vulturul Negru! Şi tocmai la timp!

– Vulturul Negru? întreabă Porta. Unde naiba o să ţinem noi un vultur?

– Idiotule! scrâşneşte Heide. E o distincţie a Partidului, şi încă una dintre cele mai înalte. (Ridică triumfător documentul în faţa nasului lui Porta). Ce zici de asta? Ţi-ar plăcea şi ţie una, aşa-i?

– Nu, mulţumesc, face Porta. M-ar putea costa o spinare frântă când ar veni vecinii, şi Adolf cu partidul său ar fi deja pe linie moartă.

– Te previn! şuieră Heide, aidoma unei pisici furioase căreia i s-a călcat pe coadă. Cu ordinul ăsta nu mai închid ochii la nimic. Oricine va insulta Partidul va fi raportat!

– Ai primit şi "legumele"? se interesează Micuţul, curios.

– Nu, alea sosesc prin Regiment, se făleşte Heide. Mă va decora comandantul în persoană.

– Am auzit că nu mai prididesc cu fabricarea medaliilor şi ştanţează la ele zi şi noapte, rânjeşte Porta. Douăşcinci de mărci suta de chile de decoraţii, şi Gauleiterii le distribuie cu lopata.

– Obergefreiter Creutzfeldt! strigă furierul, azvârlindu-i Micuţului o scrisoare.

– Fir-aş al dracului! exclamă Micuţul ţinând scrisoarea de parc-ar fi o grenadă cu cuiul scos şi adulmecând-o bănuitor. Cine, Doamne, iartă-mă, e destul de capiu să-mi scrie mie?

– Poţi să afli de îndată ce-o deschizi, râde Porta. Micuţul îşi vâră un deget grosolan şi jegos în plic şi-l rupe neîndemânatic, despăturind teancul unsuros de hârtie dinăuntru. O vreme stă şi priveşte mâzgăleala de creion de pe hârtia ieftină.

– Ia citeşte-mi-o cu voce tare! face el, întinzându-i-o Bătrânului. Mi-e cam slabă vederea astăzi. Tot rahatul din aerul ţării ăsteia comuniste îi strică omului ochii.

Bătrânul îşi umple flegmatic pipa cu căpăcel de argint şi-şi plimbă ochii peste rândurile scrise mărunt. Clatină din cap.

– Ce familie mai ai şi tu!

– De la cine-i? vrea să ştie Micuţul, privind scrisoarea.

– Soră-ta, răspunde Bătrânul, începând să citească cu glas tare.

"Obergefreiter încărcător

Wolfgang Ewald Creutzfeldt

FPA nr. 23 645

Forţele de Apărare Germane

Rusia

Dragă frate,

Să nu-ţi închipui că te am la inimă fiindcă încep scrisoarea cu Dragă şi Frate. Eşti un beţiv, Wolfgang, toată lumea spune asta. Îţi scriu ca să ştii că nai niciun motiv să fii fericit, crezând că sora ta mezină Emilie Luize Bock fostă Creutzfeldt a fost omorâtă de către gunoaiele pe care englezii şi ceilalţi Untermenschen le aruncă în prezent asupra Hamburgului.

Mămica e şi ea vie. Fii sigur că nu vrea să mai ştie de tine, şi eu nu trebuie săţi transmit nimic din partea ei. Ştiu cât ţie de greu să citeşti o scrisoare. Aşa că p-asta ţio scriu foarte încet, ca să poţi ţine firul când oi citio. Aştept să-mi vină înapoi, ca să ştiu că eşti mort.

Eşti un porc ordinar, asta eşti. Toată lumea spune că în Rusia bătăliai crâncenă şi cu toţii au câte un mort în familie. Mămica era sigură co să fii şi tu aruncat în aer de unul din obuzele care tot zboară pe-acolo. Dar ca de obicei ne tragi în piept. N-am uitat ziua în care ai şterpelit toţi banii din contorul de gaze şi au venit caraliii din David Station împreună cu ăla de la gaze şi au vrut s-o aresteze pe mămica.

Am fost foarte dezamăgite află, când NSFO-ul care sa mutat în muzeul costumelor vechi din dosul Gării Principale ştii tu, clădirea aia mare cenuşie cu vechii vulturi ai Kaiserului pe ea de unde tu şi cu David aţi umflat perdelele când am vrut să facem niţică ordine - nea spus că nai păţit nimic în război. Mămica a leşinat de dezamăgire când a auzit şia plâns enorm de mult. Îşi făcuse socoteala că câtă pensie va lua de pe urma ta. NSFO-ul a liniştito şi a spus căi sigur că vei fi împuşcat în curând şi-o să capete o porţie în plus de unt şi câteva cartele de pâine.

Îmi pare rău că sunt nevoită să-ţi scriu scrisorica asta eu sora ta şi să-ţi spun că eşti un fluieră-vânt căruia nimeni nar trebui săi scrie. Dacă te vei mai întoarce vreodată la Hamburg şi vei lua metroul spre Altona, ceea ce sper că nai să mai apuci, nai mai recunoaşte locurile noastre. Ne-am mutat pe Langenhorn pe partea ailaltă a cazărmii SS. Acolo sentâmplă mereu o grămadă de chestii. Dacă ne uităm pe geam dimineaţa devreme îi vedem cum împuşcă trădători şi alţii, dei omoară. Când nus trădători de împuşcat se antrenează împuşcând figuri din carton şi aici foarte bine căn felu ăsta nu mai avem nevoie de ceas deşteptător ceiacei bine pentrucă al nostru ăla vechi sa oprit şi nu mai merge. Se apucă să tragă în fiecare dimineaţă la cinci şi la ora aia ne sculăm.

Eu tot mai fac curăţenie prin trenuri şi călătoresc pe gratis în timp ce curăţ. Am fost făcută Curăţătoare Secundă Pe Liniile Ferate Ale Statului clasa doua şi am o panglicuţă albastră pe umăr. Acum am voie să mănânc cu ăia cinci care lucrează în vagonul poştal.

Săptămâna trecută am fost la Düsseldorf. Am puso cu unul din Corpul de Aprovizionare care mia dat douăzej de mărci ca s-o facem. Am intrat în closetul de clasantâi. Nici nu-ţi vine să crezi ce elegante sunt. Herbert Bock bărbatămiu şi cumnatătu - pentru că trebe săţi spun din partea lui că nu te recunoaşte de cumnat - aşa să ştii. Sunt atâtea pete în dosarul tău că nu faci parte din teapa oamenilor cumsecade. E orcum, bărbatămiu Herbert Bock are o nouă slujbă cu o uniformă cu două steluţe pe guler şi o caschetă albastră ca de marinar cu o panglică pe ea şi cu mulţi oameni sub el. Are grijă deun cimitir. Nui mult de lucru chiar dacă e singurul deacolo. Toţi oamenii cu care a lucrat au fost chemaţi şi sau dus să ajute la câştigarea războiului.