— Vă amintiţi acea poveste pe care mi-aţi spus-o despre Hegel pe patul de moarte? continuă Breuer. Despre faptul că singurul student care l-a înţeles, l-a înţeles greşit – şi aţi sfârşit spunând că dumneavoastră, pe patul de moarte, nu v-aţi putea lăuda nici măcar cu un student. Ei bine, de ce să aşteptaţi până în anul două mii? Iată-mă! Aveţi studentul dumneavoastră chiar aici, chiar acum. Şi sunt un student care vă va asculta, căci viaţa mea depinde de gradul în care vă înţeleg!

  Breuer se opri ca să răsufle. Era foarte mulţumit. în pregătirea pe care o făcuse cu o zi înainte, anticipase corect fiecare dintre obiecţiile lui Nietzsche şi le contracarase una câte una. Capcana era elegantă. Abia aşteptajt& spună lui Sâg.

  Ştia că trebuia să se oprească în acest punct – primul obiectiv fiind, la urma urmei, să se asigure că Nietzsche nu lua astăzi trenul de Basel – dar nu putu rezista să nu adauge şi punctul următor.

  — Şi, domnule profesor, îmi amintesc cum spuneaţi alaltăieri că nimic nu vă deranjează mai mult decât să fiţi dator cuiva fără posibilitatea de a vă achita onorabil.

  Răspunsul lui Nietzsche fu rapid şi tăios.

  — Vreţi să spuneţi că faceţi asta pentru mine?

  — Nu, tocmai asta e. Deşi planul meu ar putea, într-un fel, să vă fie de folos, nu aste este intenţia mea. Motivaţia mea e cu totul egoistă. Am nevoie de ajutor! Sunteţi destul de puternic pentru a mă ajuta?

  Nietzsche se ridică de pe scaun.

  Breuer îşi ţinu respiraţia.

  Nietzsche făcu un pas spre Breuer şi îi întinse mâna.

  — Sunt de acord cu planul dumneavoastră, spuse el. Friedrich Nietzsche şi Josef Breuer încheiaseră un târg.

  SCRISOARE DE LA FRIEDRICH NIETZSCHE CĂTRE PETERGAST

  4 decembrie 1882 Dragul meu Peter, O schimbare de planuri. Din nou. Voi rămâne în Viena o lună întreagă şi deci trebuie, cu regret, să amân vizita noastră la Rapallo. O să-ţi scriu când o să ştiu mai precis ce planuri am. S-au întâm-plat multe lucruri, majoritatea interesante. Am avut o uşoară criză (care ar fi fost un monstru de două săptămâni dacă n-ar fi intervenit dr Breuer al tău) şi sunt prea slăbit acum pentru a-ţi face altceva decât un rezumat a ceea ce s-a întâmplat. Detaliile mai târziu.

  Îţi mulţumesc că mi-ai găsit numele acestui dr Breuer – este o ciudăţenie – un medic care gândeşte, un om de ştiinţă. Nu este remarcabil? Vrea să-mi spună ce ştie despre boala mea şi – încă şi mai remarcabil – ceea ce nu ştie!

  Este un om care-şi doreşte foarte mult să îndrăznească şi cred că este atras de faptul că eu îndrăznesc să îndrăznesc foarte mult. A îndrăznit să-mi facă o propunere extrem de neobişnuită, şi am acceptat-o. în luna următoare îşi propune să mă interneze la clinica Lauzon, unde va studia şi trata boala mea. (Şi toate acestea pe cheltuiala luil Asta înseamnă, dragă prietene, că nu mai trebuie să te preocupe subzistenţa mea în această iarnă.)

  Iar eu? Ce trebuie să-i ofer eu în schimb? Mie – cine ar fi crezut că voi mai căpăta vreodată o slujbă? – mie mi se cere să fiu filosoful personal al dr Breuer timp de o lună pentru a purta în părtfculaf discuţii filosofice. Viaţa lui e un calvar, se gândeşte să se sinucidă, m-a rugat să-i arăt o cale prin care să iasă din hăţişul disperării.

  Ce ironie, te gândeşti, probabil, că prietenului tău i se cere să stea ca o pavăză în calea chemării de sirenă a morţii, acelaşi prieten care este atât de atras de această rapsodie, acelaşi prieten care ultima oară ţi-a scris spunându-ţi că ţeava unui pistol nu i se părea o privelişte neprietenoasă!

  Dragă prietene,îţi vorbesc despre aranjamentul meu cu dr Breuer strict confidenţial. Nu trebuie să ajungă la urechile nimănui altcuiva, nici chiar ale lui Overbeck. Eşti singurul căruia îi încredinţez acestea. îi datorez bunului doctor un secret total.

  Bizarul nostru aranjament a ajuns la forma lui actuală într-un mod complicat. Mai întâi s-a oferit să-mi ofere el mie consultaţii, ca parte a tratamentului meu medical! Ce subterfugiu stângaci! A pretins că este interesat doar de sănătatea mea, că singura lui dorinţă, singura lui răsplată este să mă facă pe mine întreg şi teafăr! Dar cunoaştem noi acei vindecători religioşi care-şi proiectează slăbiciunea în alţii şi apoi se pun în slujba lor doar ca un mod de a-şi spori propria putere. Cunoaştem noi mila creştină"!

  Evident, am descoperit-o şi i-am spus pe numele-i adevărat. Adevărul i-a cam stat în gât – m-a făcut orb şi josnic. A jurat că are motive nobile, a afişat o simpatie falsă şi un altruism comic, dar în cele din urmă, spre cinstea lui, a găsit forţa de a căuta în mod deschis şi onest forţă în mine.

  Prietenul tău, Nietzsche, pe piaţă! Nu te îngrozeşte gândul? Imaginează-ţi Omenesc, prea omenesc, ori Ştiinţa voioasă puse în colivie, domesticite, dresate! Imaginează-ţi aforismele mele puse în ordine alfabetică într-o culegere de predici pentru viaţa şi munca de fiecare zi! La început şi eu am fost îngrozit! Dar nu mai sunt. Proiectul mă incită – un forum pentru ideile mele, un vas pe care să-l umplu când sunt copt şi dau pe dinafară, o şansă – într-adevăr, un laborator, pentru a-mi testa ideile pe un specimen individual înainte de a le aplica la specii (aceasta a fost formularea doctorului Breuer).

  Dr Breuer al tău, din întâmplare, pare un specimen superior, receptiv şi dornic să se perfecţioneze. Da, dorinţa o are. Şi are şi cap. Dar are oare ochi – şi inimă – pentru a vedea? O să vedem!

  Astfel că azi sunt în convalescenţă şi mă gândesc în linişte la aplicareo nouă aventură. Poate că am greşit gândind că singura mea misiune este aflarea adevărului. în următoarea lună, voi vedea dacă înţelepciunea mea îl va ajuta