•

A scris „Faxin” pe lista de cumpărături. Ba chiar s-a gândit să pună și un semn de exclamație după, ca să sublinieze urgența. Dar s-a stăpânit. Apoi s-a dus la supermarketul care nu e supermarketul ei, unde nimic nu e ca de obicei. A întrebat un tânăr care lucra acolo dacă știe unde e raftul cu Faxin. Tânărul nu știa ce este. Când Britt-Marie a țipat – și în sinea ei, și la tânăr – că e produsul ei de curățat geamuri, tânărul a ridicat din umeri și i-a sugerat să cumpere o altă marcă. Atunci Britt-Marie s-a enervat atât de tare, încât a scos lista și a pus un semn de exclamare.

Căruciorul de cumpărături n-o asculta și a reușit să-și dea cu el peste picior. A închis ochii și și-a mușcat obrajii. I s-a făcut dor de Kent. A găsit somon la preț redus. A mai pus în coș cartofi și legume. De pe rafturile cu „Papetărie” a luat un creion și două ascuțitori.

— Card de fidelitate? a întrebat tânărul de la casă.

— Card de ce? a întrebat Britt-Marie suspicioasă.

— Somonul e la preț redus doar pentru cei care au card de fidelitate la noi, i-a răspuns el.

Britt-Marie a zâmbit răbdătoare.

— Nu e magazinul meu obișnuit, pricepi dumneata? La magazinul meu obișnuit are card soțul meu.

Atunci tânărul i-a întins un formular.

— Puteți să vă faceți card și la noi, se face super repede. Trebuie doar să vă completați numele și adresa aici și…

— În niciun caz! s-a împotrivit Britt-Marie.

A zis-o cu bunăvoință, firește. Nu cu nervi. Dar totul are o limită! Chiar trebuie să te înregistreze cu numele și adresa complete, ca pe un terorist, doar ca să cumperi pește? Că doar Britt-Marie n-are de gând să arunce pe cineva în aer cu somonul. Are de gând să-l facă la cuptor, cu cartofi și fasole verde. Cum se face.

— Bine, dar atunci, sorry, trebuie să plătiți prețul întreg.

— Ha! a zis Britt-Marie.

Tânărul a adăugat șovăind:

— Dacă n-aveți suficienți bani, pot să…

La care Britt-Marie a făcut ochii cât cepele. S-a căznit din răsputeri să ridice vocea, dar corzile vocale au trădat-o:

— Am bani îndeajuns, drăguță! Întru totul îndeajuns!

Ar fi vrut să spună asta urlând și lovind banda rulantă cu portofelul, dar n-a reușit decât să șoptească și să împingă oleacă portofelul.

Tânărul a ridicat din umeri și a bătut suma în casa de marcat. Britt-Marie ar fi vrut să-i spună că bărbatul ei e antreprenor și că își permite să cumpere somon la preț întreg, să-i fie clar! Dar tânărul era deja ocupat cu clientul următor.

•

La 17.00 fix, Britt-Marie bate la ușa biroului fetei de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă. Fata deschide ușa, cu haina pe ea.

— Ha! Gata să pleci, firește, constată Britt-Marie.

Fata arată de parcă e acuzată de ceva.

— Am… Închidem… după cum ziceam trebuie să…

— Și când vă întoarceți?

— Ce? zise fata.

— Trebuie să știu când să pun cartofii la fiert, spune Britt-Marie.

— Cartofii? se miră fata.

— Sunt legume, merg și la vegetarieni! izbucnește Britt-Marie, de parcă acum ea e cea acuzată de ceva.

Fata își freacă pleoapele cu încheieturile degetelor.

— Da, da, OK. îmi cer scuze, Britt-Marie, dar, după cum ziceam, n-am…

— Poftim, pentru dumneata! spune Britt-Marie și îi întinde creionul.

Când fata ia derutată creionul, Britt-Marie îi întinde și cele două ascuțitori, una albastră și una roz. Face semn spre fiecare în parte, apoi spre frizura băiețească a fetei.

— Mda, în ziua de azi e greu de zis cu voi, ce culoare preferați, pricepi dumneata, de-asta am luat și una, și alta.

Fata nu pare să înțeleagă ce vrea să spună Britt-Marie cu „voi”.

— Mulțu… mesc.

— Acum, dacă ești drăguță, îndrumă-mă spre bucătărie, altfel întârzii cu cartofii, spune Britt-Marie binevoitoare.

Fata arată ca și cum ar vrea să exclame „Bucătăria?!”, dar se abține în ultima secundă și, precum copiii mici în fața căzii, pare să priceapă că protestele nu fac decât să întârzie inevitabilul băii și să-l facă și mai chinuitor. Așa că trage adânc aer în piept, de îi pârâie cusăturile nasturilor și se lasă păgubașă.

— Da’ n-am… deci… OK, la naiba! Bucătăria e acolo! oftează ea și ia plasa cu alimente din mâinile lui Britt-Marie.

Britt-Marie o urmează pe coridor spre bucătăria personalului Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă. Se gândește să-i întoarcă amabilitatea cu un compliment.

— Ai o haină foarte elegantă! spune ea într-un târziu.

Mâna fetei mângâie surprinsă stofa hainei.

— Mulțumesc! spune ea, zâmbind sincer. Britt-Marie dă din cap înțelegătoare.

— Foarte curajos din partea dumitale să te îmbraci în roșu în decembrie.

Fata trage adânc aer în piept. Britt-Marie mătură cu palma firimituri invizibile de pe fustă.

— Ustensilele unde le găsesc? întreabă ea, odată ajunse în bucătărie.

Cu răbdarea tot mai greu pusă la încercare, fata deschide un sertar. Jumătate din sertar e ocupat cu diverse lucruri aruncate la grămadă, cealaltă jumătate cu o ladă din plastic plină cu tacâmuri – furculițe, cuțite, lingurițe. Unele peste altele.

Expresia iritată a feței i se preschimbă într-una de reală îngrijorare.

— Hei… vă simțiți bine? o întreabă ea pe Britt-Marie. Britt-Marie s-a așezat pe un scaun și pare gata să leșine.

— Barbari! murmură ea, mușcându-și obrajii.

Fata se lasă și ea tăcută pe un scaun, în fața lui Britt-Marie. Pare de-a dreptul descumpănită. Privirea i se oprește pe mâna stângă a lui Britt-Marie. Degetele lui Britt-Marie freacă absent urma albă de pe inelar, ca pe o cicatrice după un membru amputat. Când vede că fata se uită și ea la inelarul ei, își ascunde mâna sub geantă, de parcă e spionată la duș.

Fata își ridică încet privirea.

— Pot să vă întreb… îmi cer scuze, dar… ce căutați aici, de fapt?

— O slujbă, răspunde Britt-Marie, scotocind în geantă după un șervețel cu care să șteargă masa.

Fata ba se lasă pe speteaza scaunului, ba se apleacă spre masă, încercând fără prea mult succes să pară în largul ei.