curând un termen, tehnic„ ce se referă la faptul că în această zi sau cu o zi înainte se alegeau şi se tocmeau pentru întreg anul pastoral, precum şi Ia faptul că se aleg (se despart) mieii de oi şi iezii de capre: „Alesul e timpul când poporul iese de afara la câmp şi începe viaţa păstorească, când se fac strungile şi colibele pentru anul curgător. Alesul, în înţelesul restrâns, e începutul economiei cu oile, întâia mulsoare a acestora, întâiul ales al meilor de oi şi al iezilor de capre, şi sărbătoarea de la acest ales – odămire sau înţărcare – şi-a căpătat numele” (S. FI. Marian, Sărbătorile, III. 230). Principalele componente ale ritualului, organizat ca o mare sărbătoare câmpenească, la care participă întreaga obşte a satului, deşi includerea în ceremonia! A bărbaţilor, femeilor şi copiilor' este strict reglementată având motivaţii mitologice, includ acte magico-rituale de apărare a turmelor de spiritele rele şi de stimulare a productivităţii.

  DICŢIONAR DE MAGIE, DEMO

  „aLOGIE şi MITOLOGIE ROMÂNEASCA bol solar. Colacul ritual se pune la gura găleţii de muls laptele, servind în acest caz şi drept „cerc magic„. „Colacii se înmoaie în lapte şi se rup în bucăţele: o parte sunt duse acasă de femei şi păstrate peste an şi, ori de câte ori li se dă sare oilor, totdeauna se pun câteva sfărâmături din bucăţele, ca fermecătoarele şi halele să nu poată strica oile.” (idem, 279) Nelipsită în această zi este şi mâncarea rituală numită bal-rnuş (lapte fiert cu caş), care se pune la răcit pe sub şuba unui păcurar, aceasta din urmă fiind unul din străvechile, simboluri ale abundenţei, fecundităţii şi bogăţiei, prezent şi în ceremonialul de nuntă, unde mirii se aşază pe o şubă. Alte practici magice se continuă şi a doua zi, când oierii şi membrii familiilor se adună din nou la stână şi când consumă mielul sacrificat, însoţind ospăţul cu j orari, având un evident substrat magic (v. SĂNGIORZ, PĂSTOR).

  ALEXIILE: La 17 martie (30 martie după calendarul vechi) creştinii comemorează pe şi Alexie, omul lui Dumnezeu (AIexa-Boje). Care a trăit la Roma (m. 427. E.n.), distingându-se prin milostenii şi sărăcie de bunăvoie. Prea puţine sunt punctele de tangenţă intre sfântul bisericesc şi figura miticului Alexă cel Cald pe care poporul il sărbătoreşte la Alexii, când se crede că „se deschide pământul şi din pământ ies toate jivi-nile ce au stat amuţite în pământ tot timpul iernii” (A. Fochi, Datini şi eresuri, 10). Naraţiunile populare ni-1 prezintă pe Alexă drept o divinitate htoniană, patron al insectelor şi al altor vieţuitoare mici ce trăiesc în pământ şi în aer. O legendă ne spune că în trecut omul avea mult de suferit de pe urma insectelor dăunătoare. Dumnezeu a strâns toate aceste vietăţi într-o lacră, pe care i-a dat-o Iui Alexă ca s-o arunce în apa mării. Ajuns pe malul mării, Alexă a deschis, din curiozitate, lacra. Insectele au ieşit din ea şi s-au răspândit pretutindeni şi de „atunci nu numn pământul, ci chiar şi apa mării e plină cu tot felul de jigănii, gâttgărui şi gujuiii. Iar pe Alexă, pentru că nu a ascultat şi a deschis lacra, Dumnezeu 1-a prefăcut în cocostârc, ea să le strângă înapoi” (T. Paiftfile, Sărbătorile, 1914, 51). Despre acest personaj mitic având anumite atribute ornitomorfe (om-cocostârc) se crede că el „închide” pământul Ia 14 septembrie (Ziua Crucii, înălţarea Sfintei Cruci) şi il „deschide” la 17 martie (30 martie după stil vechi), când se aşteaptă sosirea berzelor, tar din pământ încep să iasă şerpii, ra mele şi alte vieţuitoare.

  Oamenii celebrau sărbătoarea respectând un număr mare de prescripţii tabuistice şi efectuând acte de magie naturistă. Interdicţiile se referă în special la o serie de munci feminine, ce se consideră a* fi încărcate de un simbolism cosmic şi cu valenţe magice, precum ţesutul, cusutul, pieptănatul, frământarea aluatului etc. Conform arhaicei credinţe despre saeralitatea numelui şi rolul; acestuia de a institui realitatea pe care o denumeşte, de unde au apărut şi dictonurile latine Nomen est. Arnen sau Nomina sunt odiosa, în ziua lui Alexă funcţionau stricte reguli tabuistice: „Este interzis să pomeneşti în această zi numele unei gângănii, jigănii sau gujuiii, altfel iţi vor ieşi în cale şi te vor muşca. Li se poate spune Domn, Doamna (Cucoană). Broaştelor li se spune iapă; în loc de şarpe, se spune iudiţă sau idiţă” (S. FI. Marian, Sărbătorile, II, 198). Ca şerpii să nu se apropie de easă, de vite şi de oameni se fac fumigaţii din cârpe arse, cu busuioc şi cu tămâie sau cu sămânţă de cânepă, înconjurând de trei ori casa. Într-un trecut nu prea îndepărtat, acest act de magie purificatoare şi apotropaică se practica apelându-se la valenţele magice ale nudităţii feminine: Şi altele înconjoară casa asemenea în piele goală, şi aşijderea de tri ori [.] şi anume: o dată dimineaţa, a doua la amiază şi a treia seara. Această înconjurare înseamnă că gângăniile şi gujuliile să nu se apropie niciodată de casă” (S. FI. Marian, op. Cit., 205). La noi, ca şi la alte popoare din sud-estul Europei, se mai crede că Alexă dezleagă apele râurilor de munte şi că în această zi se zbat peştii. Pescarii postesc de Alexii. Se pot insă duce la râu ca să prindă un peşte mic şi, mâncândti-1 viu, spun un descântec, menit să le asigure un pescuit bogat peste an. Unii cred că dacă în această zi se aude pentru prima dată orăcăitul broaştelor, e semn că vine o vreme călduroasă.

  ALIMENTELE: Bucatele în sine, jnodul lor de preparare şi mai ales felul în care sunt consumate alcătuiesc unul din cele mai importante capitole ale culturii şi civilizaţiei umane. Dacă astăzi ' hrana se apreciază şi se măsoară în cantitatea de calorii pe care le conţine, în rapor-i. Uri pur numerice dintre glucide, lipide sau grăsimi, în culturile tradiţionale criteriile: de selecţie şi preferinţele gastronomice erau, înainte de toate, de ordin spiritual. După um a demonstrat-o etnologul Claude Levi-Strauss.

  — In celebrul sau eseu Le. CrvL et le cuit (Crud şi