– Din păcate, nu încă, răspunde Obergefreiterul. Dar o să-l aşezăm aici, la margine, poate-l pierdem pe drum.

– Gata, strigă Leutnantul. Nu mai avem timp! Restul vor fi luaţi de următoarea căruţă!

– Adică de ruşi, hohoteşte Obergefreiterul, strecurându-se prin trapa şoferului şi închizând-o în urma lui.

– Agăţaţi-vă cu dinţii şi cu mădularele de deschizăturile de ventilaţie! urlă bărbatul cu nas ascuţit; dispare în turelă, râzând zgomotos.

Leutnantul ne priveşte nervos şi îşi potriveşte microfonul.

– Panzer! Cu toată viteza înainte, marş! ordonă el. Se vâră şi el în turelă, închizând trapa.

Nu apucăm să ne îndepărtăm prea mult, când primul dintre noi moare îngheţat. E un infanterist slab, cu braţul drept amputat.

– Unul de-aici a luat-o spre Valhalla, comentează Micuţul, în timp ce împinge cadavrul peste bord, făcându-ne mai mult loc.

Puma blindată goneşte în josul unei pante abrupte. Un Feldwebel e aruncat pe drumul îngheţat; se loveşte de o piatră ascuţită şi capul i se sparge ca o coajă de ou. Fără a fi observaţi, doi dintre cei mai grav răniţi s-au sufocat cu gaze de eşapament. Au avut ghinionul să fie aşezaţi la margine, lângă deschizăturile de ventilaţie ale motorului.

– Opriţi, opriţi idioţilor! zbiară furios Micuţul, izbind cu automatul în tambuchi.

Trapa rămâne închisă. Chiar dacă ne-au auzit, nu reacţionează în nici un fel.

– Bandă de ucigaşi nenorociţi! răcneşte Heide, care şi-a recăpătat cunoştinţa. Are ceafa bandajată cu o eşarfă.

– Fii mulţumit că te-au luat, spune Bătrânul epuizat. Ar fi putut foarte bine să te lase acolo, fiindcă în nebunia ta ai început să-i ameninţi că-i raportezi. Toţi şase sunt reci şi crunţi ca o iarnă rusească.

O explozie cutremurătoare îl întrerupe. Un colţ ai turelei dispare şi se vede prin gaură interiorul vehiculului.

– Obuz antitanc, geme terorizat Gregor, lipindu-se de turelă.

Greul vehicul blindat se întoarce şi trece scrâşnind peste tunul antitanc amplasat între două tufe desfrunzite.

Tunul e zdrobit.

Doi vânători de tancuri ruşi, îmbrăcaţi în uniforme ponosite, aleargă cu disperare pe câmp. Puşca-mitralieră de la botul Pumei scuipă în urma lor gloanţe-trasoare.

Primul soldat e aruncat în faţă şi rămâne culcat în zăpadă, cu trupul contorsionat. Celălalt e strivit sub roţile imense ale Pumei. Vehiculul se smuceşte brusc şi porneşte în marşarier cu viteză maximă, îndreptându-se spre caporalul care şi-a ridicat braţele în semn că se predă. Când simte că maşina blindată îl va izbi, se pierde cu firea şi începe să fugă în cerc. Puma se joacă cu el de-a şoarecele şi pisica. De fiecare dată când se apropie de rus, şoferul pune frână şi reduce motorul la tăcere.

– Ce naiba? strigă Bătrânul enervat. Parcă ne-am urcat într-un balamuc pe roţi!

Rusul se prăbuşeşte în zăpadă. Îşi înalţă mâinile către maşină, implorând milă. Aceasta se opreşte de parcă s-ar pregăti să se năpustească spre el. Motorul urlă la intensitate maximă.

Imensul vehicul pe opt roţi porneşte şi-l zdrobeşte pe rus. În zăpadă nu mai rămâne decât o pată însângerată.

– Îi raportez, să mă ia dracu' dacă nu! zbiară înfierbântat Bătrânul. Nu-i de mirare că ne omorâm unii pe alţii în vremurile astea, dar ce-au făcut ei depăşeşte orice limită!

– Nu crezi că ar fi mai înţelept din partea ta să stai cât mai departe de Torgau? întreabă Porta rânjind. Fii sigur că Gustav cel de Fier{33} a aflat cine i-a băut coniacul şi i-a umplut sticla cu pişat de cal!

– Gustav cel de Fier nu mai e la Torgau, spune Bătrânul, spre marea noastră surprindere. Acum e Hauptwachtmeister la Germersheim!

La o curbă periculoasă, şoferul Pumei pierde controlul volanului. Vehiculul începe să se clatine, se înclină peste marginea drumului şi cade pe o pantă abruptă. În următoarele secunde, străpunge gheaţa groasă, care acoperă suprafaţa râului şi apa rece ne împroaşcă din cap până-n picioare. Suntem acoperiţi imediat de gheaţă; motorul tuşeşte scurt şi se opreşte.

– Chiar că m-am săturat de războiul ăsta mondial, răcneşte Porta în momentul în care scăpăm de ameninţarea sloiurior de gheaţă. Vreau să plec acasă şi să mă. basculez din nou într-un closet de porţelan; vreau să mă bucur de toate avantajele confortului modern. Lasă-i pe ruşi să stea pe budele lor de lemn îngheţat sau să-şi facă nevoile în gropi şi să se şteargă la cur cu pietriş!

– Acasă! îngână Bătrânul pesimist. N-o să ne mai întoarcem acasă!

Cu eforturi supraomeneşti ieşim din nou la drumul mare şi trecem peste rămăşiţele paravanului de beton de care s-a izbit maşina blindată. Opreşte o sanie motorizată şi ne suim în ea. Şoferul, un Obergefreiter disperat, cu o faţă lungă de cal, stă lângă cadavrul îngheţat al unui Oberst.

– Ce-ar fi să-l aruncăm pe ştăbuleţul ăsta? Am avea mai mult loc, sugerează Porta. Cred că. nici nu i-ar mai păsa.

– Nu se poate, răspunde Faţă de Cal. El e permisul meu de liberă trecere. Până acum, am trecut deja prin cinci sute de baraje rutiere. Le spun că e şeful de stat-major şi că am primit ordin să-l duc înapoi, ca să aibă parte de funeralii creştine cu adevărat nemţeşti! Steaguri, tobe, trompete şi tot restul! Tacâmul obişnuit pentru un şef care pleacă spre Valhalla.

– Încotro te îndrepţi? întreabă Gregor, făcându-şi loc lângă leşul îngheţat.

– Köln, răspunde Faţă de Cal, cu un nechezat.

– Trebuie c-ai halit un comisar şi ţi-a căzut greu, remarcă" Porta. O să atârni tu cu mult înainte s-ajungi la Köln, iar şeful ăsta degerat va fi spânzurat o dată cu tine, ca să le fie celorlalţi învăţătură de minte.

– S-o crezi tu, intervine Heide pe un ton sigur. Unui şef de stat-major cu petliţe roşii i se deschid toate uşile. Chiar şi atunci când e mort. Copoii devin de-a dreptul omenoşi.

– Era, într-adevăr, şeful tău de stat-major? întreabă Bătrânul, privind gânditor faţa îngheţată a Oberstului, schimonosită într-un rânjet cadaveric.

– Sigur că da, răspunde Faţă de Cal. Tocmai ne dusesem să cercetăm amplasamentele artileriei, când vecinii au aruncat un obuz şi i-au luat piuitul baştanului. Comandantul diviziei mi-a ordonat să am grijă să i se facă o înmormântare creştinească, pur germană, lucru imposibil în ţara asta păgână. Aşa că-l duc pe grangur la Köln, unde ştiu că există un cimitir catolic binecuvântat de Papa Pius al XII-lea.

– Dacă reuşeşti, exclamă Porta entuziasmat, o să-mi scot şi pălăria