Dumnezeu în multe privinţe. Vreau să spun că dacă Dumnezu ar fi o fiinţă umană şi nu ceva supranatural, undeva în ceruri, cred că ar fi semănat cu Phillpot. Era un om cinstit, deschis şi blînd. Avea grijă de lucruri şi de oameni. Încerca să-şi dea toată osteneala pentru semenii săi.

Nu-mi imaginam cît ştie despre mine. Mi-am adus aminte cum se uita într-un mod deosebit la mine în dimineaţa aceea în sala de licitaţie, spunîndu-mi că sînt „bine dispus”. Mă întreb dacă s-a gîndit de ce s-a întîmplat să fiu bine dispus în dimineaţa aceea.

Şi pe urmă, cînd am fost numai noi doi şi ne-am ghemuit lîngă grămăjoara de haine care devenise Ellie după .. Mă întreb dacă a ştiut sau a avut vreo bănuială că aş fi avut vreun amestec în afacere...

După moartea Gretei, aşa cum v-am mai spus am rămas acolo în scaunul meu uitîndu-mă la paharul de şampanie Era gol. Totul era gol, foarte gol. Nu aprinsesem decît o lumină şi aceea era într-un colţ. Nu era prea puternică şi soarele apusese de mult. Stăteam şi mă întrebam ce o să se mai întîmple cu un fel de mirare prostească.

Şi după asta au început să apară. Au venit foarte încet sau eu nu mai auzeam şi nu vedeam pe nimeni.

Dacă Santonix ar fi fost cu mine, poate că mi-ar fi spus ce să fac. Santonix era mort. El plecase pe un drum diferit de al meu, aşa că nu mi-ar fi fost de vreun ajutor. Nimeni nu cred că m-ar fi putut ajuta.

După cîtva timp l-am zărit pe doctorul Shaw. Era aşa de tăcut încît nici nu mi-am dat seama că era acolo. Stătea lîngă mine, aşteptînd ceva. După o vreme am crezut că aşteaptă să-mi vorbească. I-am spus:

— M-am întors acasă.

Mai erau cîteva persoane care se mişcau în spatele lui. Păreau şi ele că aşteaptă ceva ce el avea de gînd să facă.

— A murit Greta zisei. Am omorît-o. Cred că ar fi mai bine să-i luaţi trupul de aici, nu-i aşa?

Cineva declanşa un blitz Trebuie să fi fost un fotograf de la poliţie care lua cîteva imagini ale cadavrului. Dr. Shaw întoarse capul şi zise cu asprime:

— Nu încă.

M-am aplecat spre el şi i-am spus:

— Am văzut, o pe Ellie aseară.

— Serios? Unde?

— Afară, stînd sub un brad. Era locul în care am văzut-o prima dată, vezi dumneata. Am făcut o pauză şi apoi am continuat: Nu m-a văzut... Nu putea să mă vadă pentru că nu eram acolo. Şi după o vreme am zis: Asta m-a întristat. M-a întristat foarte mult.

Doctorul Shaw izbucni:

— Era în capsulă, nu-i aşa? Cianida, vreau sa apun. În capsula pe care i-ai dat-o Elliei în dimineaţa aceea.

— Era pentru alergia de care suferea, am răspuns. Lua totdeauna o capsulă pentru a preveni alergia de care suferea cînd călărea. Greta şi cu mine am pregătit vreo două capsule cu un venin obţinut din nişte frunze din grădina noastră. Le-am aranjat în căsuţa de pe deal. Inteligent, nu? Şi am început să rîd. Era un rîs ciudat de care m-am mirat şi eu. Aducea mai mult cu o chicoteală. Am continuat: Ai examinat tot ce lua ea, parcă aşa îmi amintesc, cînd ai venit să-i examinezi glezna. Pilule pe care le lua pentru somn, pentru alergie şi toate erau bune, nu i aşa? Nici una nu prezenta vreun pericol.

— Într-adevăr, nici una nu prezenta vreun pericol, întări Dr. Shaw. Erau inofensive.

— Totul a fost destul de inteligent aranjat, nu crezi?, am întrebat.

— Da, aţi procedat destul de inteligent, dar nu suficient de inteligent.

— Cu toate acestea nu înţeleg cum aţi descoperit totul.

— Am descoperit secretul de-abia la o doua moarte, moartea pe care n-aţi prevăzut o.

— Claudia Hardcastle?

— Da, şi ea a murit în acelaşi fel. A căzut de pe cal în timp ce vîna. Şi Claudia era o femeie sănătoasă, dar şi ea a căzut de pe cal şi a murit. Dar de data asta n-a mai trecut atît de mult timp. Au ridicat-o aproape imediat şi mai persista mirosul de cianidă. Dacă ar fi stat în aer liber ca Ellie, cîteva ore, n-ar mai fi fost nici un miros, n-am mai fi descoperit nimic. Nu am înţeles cum a pus mîna pe capsulă Claudia. Numai dacă n-aţi lăsat sau uitat una în căsuţă. Claudia se ducea din cînd în cînd acolo. Amprentele ei erau peste tot şi-a uitat chiar o brichetă acolo.

— Pesemne că am fost neglijenţi. Introducerea substanţei în capsule a fost destul de complicată.

Şi am revenit:

— Ai bănuit uneori că aş avea vreun amestec în moartea Elliei. Aşa e, nu? Chiar toţi cîţi sînteţi aici? Am privit la figurile care se distingeau cu greu din umbră. Poate toţi m-aţi bănuit.

— Omul simte mai totdeauna. Dar niciodată nu e sigur dacă poate să dovedească ceea ce bănuieşte.

— Ar fi trebuit să mă preveniţi, am spus cu un ton dojenitor.

— Nu sînt ofiţer de poliţie, zise doctorul Shaw.

— Dar ce eşti?

— Sînt doctor.

— Nu am nevoie de doctor, am spus.

— Rămîne de văzut.

M-am uitat la Phillpot şi am ridicat tonul.

— Ce faci aici? Ai venit să mă judeci, să prezidezi procesul meu?

— Reprezint numai dreptatea, zise el. Sînt aici ca prieten.

— Ca prieten al meu?

— Ca prieten al Elliei, răspunse el.

N-am înţeles. Nimic nu mi se părea de înţeles, dar în acelaşi timp mă simţeam o persoană însemnată. Toţi erau aici! Poliţia şi doctorul, Shaw şi Phillpot, care erau un om cu destule responsabilităţi. Toată problema era foarte complicată. Am pierdut şirul lucrurilor. Eram foarte obosit. Mi se întîmpla să mă simt obosit în ultima vreme şi să aţipesc…

Şi tot acel du-te vino. Oameni care veneau să mă vadă, tot felul de oameni. Avocaţi, un consilier judecătoresc, cred, şi alt avocat şi doctori. Mai mulţi doctori. Mă plictiseau şi nu mai vroiam să le răspund.

Unul dintre ei mă tot întreba dacă vroiam ceva. Am răspuns că doream un singur lucru Am spus că doream un pix şi multă hîrtie. Vroiam să scriu tot