vîrtejuri de aer şi zăpada lua forma unor coloane mişcătoare, asemenea trombelor marine, care se învîrtesc ca o sfîrlează, pînă ce vapoarele le sparg cu lovituri de tun. Totuşi, vijelia ce venea de la nordest asalta insula dintr-o parte, iar Casa de Granit era astfel aşezată, încît nu se afla direct în bătaia vîntului. Dar, în mijlocul acestei furtuni de zăpadă, tot atît de năprasnice ca în regiunile polare, nici Cyrus Smith, nici tovarăşii săi nu cutezară să se aventureze afară şi rămaseră închişi în casă cinci zile, de la 20 pînă la 25 august. în pădurile Jacamarului, care desigur că suferiseră multe pagube, se auzea urlînrl vijelia. Fără îndoială că mulţi copaci fuseseră smulşi din rădăcini, dar Pencroff se mîngîia la gîndul că va fi scutit să taie lemne.

— Vîntul s-a făcut tăietor de lemne. Să-l lăsăm să-şi facă treaba ! glumea el într-una.

De altfel, nici n-avea cum să-l împiedice.

Locuitorii Casei de Granit aveau acum motive serioase să fie mulţumiţi de acest adăpost sigur şi solid ! Cyrus Smith avea şi el meritele sale, dar trebuie să recunoaştem că natura săpase această peşteră şi că el nu făcuse altceva decît s-o descopere. Acolo erau toţi în siguranţă şi furia vijeliei nu putea să-i atingă. Dacă şi-ar fi clădit, pe platoul Grande-Vue, o casă de cărămizi şi lemn, ea n-ar fi rezistat acestui uragan. Cît despre fostul lor Cămin, numai după zgomotul talazurilor îşi dădeau seama că marea înfuriată trebuie să-l fi inundat în întregime. Aci, la Casa de Granit, în inima masivului, unde nu puteau pătrunde nici vîntul, nici valurile, nu se temeau de nimic. În timpul acestor cîteva zile de sechestrare, pionierii nu statură degeaba. Lemnul, tăiat în scînduri, nu lipsea din. depozit şi se apucară să-şi completeze încetul cu încetul mobilierul cu mese şi scaune durabile, fără a cruţa materialul. Mobilele acestea cam greoaie nu prea meritau acest nume, dar ele erau mîndria lui Nab şi a lui Pencroff, care nu le-ar fi dat pe mobilierul cel mai fin.

Apoi, tîmplarii începură să împletească coşuri şi se dovediră foarte pricepuţi în această nouă meserie. Spre capătul de nord al lacului dăduseră de un bogat răchitiş.

Din nuielele acestor sălcii de răchită purpurie, strînse din partea de nord a lacului, înainte de anotimpul ploilor, şi aduse la Casa de Granit de Pencroff şi Harbert, tîmplarii începură să împletească coşuri. Primele încercări fură cam stîngace, dar, datorită isteţimii şi îndemînării lor, mai sfătuindu-se între ei şi căutînd să-şi amintească modelele pe care le cunoşteau, începură să împletească, întrecîndu-se între ei, coşuri şi coşuleţe de diferite mărimi, care sporiră în curînd inventarul coloniei. Pentru cămara lor făcură coşuri speciale, în care Nab aşeză proviziile de rădăcinoase şi migdale de pin.

În ultima săptămînă a lunii august, timpul se schimbă din nou. Temperatura scăzu puţin şi vijelia se mai potoli. Pionierii se repeziră afară. O zăpadă de cel puţin două picioare acoperea plaja, dar suprafaţa ei era destul de îngheţată, ca să se poată'umbla uşor. Cyrus Smith şi tovarăşii săi' se urcară pe platoul Grande-Vue.

Ce schimbare ! Pădurile pe care le văzuseră ultima dată verzi, îndeosebi cele din apropiere, în care creşteau mai mult conifere, erau acum albe. De. altfel, totul era alb, din vîrful muntelui Franklin pînă la litoral —, pădurile, cîmpia, lacul, rîul, plajele. Apa rîul'Ui Mercy curgea sub o pojghiţă de gheaţă, care la fiecare flux şi reflux se spărgea cu mult zgomot. Nenumărate păsări, raţe de tot soiul şi becaţine zburau la suprafaţa lacului. Scobiturile stîncilor de la marginea platoului, printre care se rostogoleau în cascadă apele, erau pline de ţurţuri, de parcă ar fi fost jgheaburi dăltuite cu multă fantezie de o mînă de maestru. în ce priveşte pagubele pricinuite de furtună în pădure, eie nu puteau fi evaluate decît după topirea zăpezilor.

Gédéon Spilett, Pencroff şi Harbert folosiră prilejul ca să alerge într-un suflet la capcane. Din pricina stratului de zăpadă, găsirea capcanelor devenise o problemă destul de grea, mai ales că erau în primejdie să cadă ei înşişi în ele, ceea ce ar fi fost şi umilitor, şi neplăcut. Găsiră capcanele goale. Nici un animal nu căzuse înăuntru, deşi în jurul lor erau multe urme, printre care unele puternice, de gheare. Harbert fu de îndată încredinţat că în aceste păduri trăiesc animale din familia felinelor, ceea ce se potrivea şi cu părerea inginerului despre felul fiarelor de pe insula Lincoln. Fără îndoială că acestea stăteau: de obicei în marile păduri Far-West, dar foamea le silise pesemne să se aventureze pînă la platou. Poate că adulmecaseră prezenţa oamenilor care locuiau la Casa de Granit.

— La urma urmei, ce-s alea feline? întrebă Pencroff.

— Tigri, răspunse Harbert.

— Eu credeam că aceştia trăiesc numai în ţările calde ! spuse Pencroff.

— Animale din familia tigrului se găsesc pe noul continent din Mexic pînă în pampasurile din Argentina. Şi cum insula Lincoln este aşezată aproape la aceeaşi latitudine cu provinciile din La Plata, n-ar fi de mirare să întîlnim cîţiva tigri.

— Dacă-i aşa, atunci va trebui să ne ferim! răspunse Pencroff.

Totuşi, pînă la urmă, sub influenţa temperaturii care se ridica, zăpada se topi şi în curînd începură ploile. Aşa că pojghiţa albă de gheaţă se şterse cu totul. în ciuda timpului neprielnic, pionierii îşi reînnoiră feluritele rezerve de alimente, animale sau vegetale. Pentru aceasta, au trebuit să facă şi cîteva incursiuni în pădure. Pe lîngă provizii găsiră şi un mare număr de copaci smulşi sau rupţi de vifor. Marinarul şi Nab se duseră cu căruciorul chiar pînă la zăcămîntul de cărbuni şi cărară cîteva tone de combustibil. Cu acest prilej, văzură că şi coşul cuptorului de olărie suferise stricăciuni din pricina vîntului, care-i smulsese o bună parte din vîrf.

O dată cu provizia de cărbuni, reînnoirii şi provizia de lemne, profitînd de curentul rîului Mercy, care, datorită dezgheţului, era uşor folosit. Se gîndeau că frigul se putea întoarce şi de aceea aduseră mai multe transporturi.

Tot în zilele dezgheţului vizitară şi Căminul, avînd astfel prilejul să se bucure că n-au fost surprinşi acolo de vijelie. Valurile mării înfuriate se prăvăliseră peste mica insulă şi