năvăliseră în coridoare, care erau pline de nisip, iar stîncile erau acoperite cu un strat gros de ierburi marine. În timp ce Nab, Harbert şi Pencroff vînau sau reînnoiau provizia de combustibil, Cyrus Smith şi Gédéon Spilett curăţau Căminul, cu gîndul să regăsească fierăria şi furnalele. Şi într-adevăr le-au găsit aproape neatinse, deoarece fuseseră ferite de nisipul ce le acoperise.

Gerul reveni. Proviziile de combustibil îşi arătară din plin foloasele. În emisfera boreală luna februarie aducea mari scăderi de temperatură, ceea ce coincide cu sfîrşitul lunii august în emisfera australă, supusă aceloraşi variaţii de climă.

Pe la 25 august, după un nou val de zăpadă urmat de ploaie, direcţia vîntului se schimbă, iar frigul deveni şi mai straşnic. După aprecierile inginerului, coloana de mercur a unui termometru Fahrenheit ar fi semnalat nu mai puţin de - 8° (- 22° centigrade). Gerul grozav ţinu cîteva zile şi se făcu şi mai resimţit din pricina unui vînt îngheţat. Pionierii fură nevoiţi să se retragă din nou în Casa de Granit şi siliţi să închidă ermetic toate deschizăturile apartamentului, nelăsînd libere decît găurile de aerisire. Din această cauză, cît dură noul val de ger, consumul luminărilor fu destul de mare. Ca să facă puţină economie, pionierii se mulţumeau de multe ori cu lumina focului, din vatră. Combustibil aveau destul De cîteva ori, cîte unul dintre ei coborîse pe plajă, printre gheţurile pe care le căra de fiecare dată fluxul, dar îndrăzneţul se urca repede înapoi la Casa de Granit, cu mîinile îngheţate şi rănite de frînghia scării, care, din pricina gerului, devenise băţoasă şi cînd puneai mîna pe ea părea că frige.

Dar acest repaus forţat trebuia folosit într-un fel. Cyrus Smith puse la cale o operaţie care se putea face în casă.

Se ştie că pionierii nu aveau la dispoziţia lor alt. zahăr decît sucul pe care-l extrăgeau din scoarţa arţarului, în care crestau tăieturi adînci. Ei adunau acest lichid în vase şi îl întrebuinţau aşa cum era, mai ales că, fermentînd, sucul acesta dulce se prefăcea într-un lichid alb, siropos.

Cyrus Smith însă se gîndi că din această substanţă s-ar putea face zahăr. Aşa că, într-o bună zi, el le spuse tovarăşilor săi că se vor îndeletnici cu rafinarea acestui lichid.

— Rafinărie ? îl întrebă Pencroff. Păi, pentru aşa ceva trebuie multă căldură !

— Chiar foarte multă, răspunse inginerul, uitîndu-se spre vatră.

— Ei, în acest caz, acum este anotimpul potrivit ! spuse marinarul- zîmbind.

Dar vorbind despre rafinarea siropului de arţar, nu trebuie nicidecum să ne gîndim la fabrici cu maşini complicate şi numeroşi lucrători specialişti ! Pentru a obţine cristalizarea acestui sirop, era de ajuns să fie purificat printr-o operaţie cît se poate de simplă. Lichidul, vărsat în vase mari de pămînt, fu supus, prin fierbere, evaporării. în curînd, se ridică la suprafaţa lui o spumă şi de îndată obţinură un sirop gros. Nab avu grijă să-l amestece mereu cu o lopăţică de lemn, pentru a-i grăbi evaporarea şi pentru ca să nu prindă gust de ars. După ce a fiert cîteva ceasuri la un foc bun, care fu tot atît de binevenit lichidului zaharos, cît şi celor care se îndeletniceau, cu prepararea lui, obţinură un sirop gros.

Acest sirop fu turnat în nişte vase de diferite forme, pe care le fabricaseră chiar în cuptorul bucătăriei. A doua zi, siropul răcit se transformase în căpăţăm de zahăr şi în tablete ce semănau cu zahărul cubic, doar că avea o culoare puţin roşcată. Era aproape străveziu şi foarte bun la gust.

Frigul ţinu pînă la jumătatea lunii septembrie, şi locatarii, prizonieri ai Casei de Granit, începeau să se simtă destul de prost în captivitate. Nu-i vorbă, ei încercau să iasă cîte puţin în fiecare zi, dar nu puteau sta prea mult pe-afară. Lucrau însă mereu la amenajarea locuinţei. Muncind, ei stăteau de vorbă şi, în felul acesta, au avut prilejul să cunoască multe lucruri folositoare, mulţumită lui Cyrus Smith, care îi lămurea mai ales în ceea ce priveşte aplicarea practică a ştiinţei. Nu avea cărţi de citit la îndemînă, dar în creierul lui se afla o întreagă bibliotecă, ce abia aştepta să-ţi dea, în oricare din filele cărţilor ei ai fi căutat, răspuns la toate necazurile şi nedumeririle. Şi era o bibliotecă des cercetată. Astfel, timpul se scurgea mai uşor şi pionierii nu păreau să-şi facă griji în privinţa viitorului !

Dar era timpul ca, în sfîrşit, să iasă dintre zidurile între care stăteau închişi. Şi ce n-ar fi dat ei să se schimbe odată vremea sau cel puţin să înceteze frigul acesta neplăcut ? Dacă cel puţin ar fi avut îmbrăcăminte groasă ca să înfrunte gerul ! Ce mai partide de vînătoare ar fi încercat atunci printre dune sau la mlaştinile cu raţe sălbatice ! Nu le-ar fi fost greu să se apropie de păsări şi s-ar fi întors desigur cu vînat din belşug. însă Cyrus Smith ţinea ca fiecare să-şi păzească sănătatea, căci avea nevoie de toate braţele, şi sfaturile sale fură urmate întocmai.

Printre cei mai nerăbdători, cei mai dornici de a scăpa din „închisoare", nu era atît Pencroff, cît Top, care nu se simţea nicidecum în largul lui la Casa de Granit. Alerga fără răgaz dintr-o încăpere într-alta, arătîndu-şi astfel în felul său nemulţumirea de a fi ţinut închis în casa.

Cyrus Smith observă că Top mîrîia ori de cîte ori se apropia de puţul întunecat, care era în legătură cu marea şi a cărui deschizătura se afla În fundul cămării. Cîinele se învîrtea în jurul acestei deschizături, acoperită cu un capac de lemn, şi căuta să vîre o labă dedesubt, ca şi cînd ar fi vrut să-l ridice. Lătratul său ciudat exprima totodată şi supărare, şi îngrijorare.

Inginerul observă în mai multe rînduri mişcările cîinelui, gîndindu-se cam ce-ar putea pricinui neliniştea inteligentului animal ? Ştia că puţul dădea în mare. Să fi fost oare în legătură cu alte canaluri subterane sau cavităţi din rocă? Să fi existat acolo vreun monstru marin, care venea din cînd în cînd să răsufle la gura puţului ? Inginerul nu ştia ce să creadă şi îşi făcea în gînd fel de fel de