presupuneri ciudate. Obişnuit să adîncească realităţile ştiinţifice, el nu-şi putea ierta că se lăsa furat de închipuiri fantastice sau supranaturale. Dar cum să explici altfel purtarea unui cîine inteligent ca Top, care se încăpăţîna să adulmece mereu şi să tragă cu urechea spre locul acela, dacă nu s-ar fi găsit totuşi acolo ceva care să-l neliniştească ? Iată ce-l îngrijora şi pe Cyrus Smith, mai mult decît voia să-şi mărturisească.

În orice caz, inginerul nu-şi încredinţa gîndurile asupra acestui fapt, decît lui Gédéon Spilett, socotind ca o lipsă de tact să împărtăşească celorlalţi tovarăşi toate grijile pe care şi le făcea în privinţa unor lucruri, ce erau poate doar o toană a cîinelui.

În sfîrşit, frigul încetă. Urmară ploi, lapoviţă, vînturi, dar toate acestea nu ţinură mult. Gheaţa şi zăpada se topiseră; se putea umbla din nou pe plajă, pe platou, pe malurile rîului. întoarcerea primăverii îi bucura foarte mult pe locuitorii Casei de Granit. Nu mai dădeau pe acasă decît la masă şi seara.

În a doua jumătate a lunii septembrie, vînară foarte mult, ceea ce il făcu pe Pencroff să ceară din nou, cu multă stăruinţă, puştile pe care susţinea că i le făgăduise Cyrus Smith. Acesta, ştiind că e cu neputinţă să fabrici puşti fără un utilaj special, îl amîna mereu. De altfel, el făcu observaţia că Harbert şi Gédéon Spilett deveniseră maeştri în mînuirea arcului şi că puteau doborî cu săgeţile lor tot soiul de vînat cu păr sau cu pene, ce le pica la îndemînă: agutii, canguri, cabiai, porumbei de stîncă, dropii, raţe sălbatice, becaţine. Puteau deci să mai amine fabricarea puştilor Dar încăpăţînatul marinar stăruia într-una, fiind încurajat şi de Gédéon Spilett.

— Dacă pe insulă trăiesc, după cum se pare, spunea el, şi animale sălbatice, e bine să ne gîndim la stîrpirea lor. S-ar putea întîmpla că de la o vreme, aceasta să fie grija noastră de căpetenie.

Dar nu problema armelor îl preocupa acum pe Cyrus Smith, ci aceea a îmbrăcămintei. Hainele pionierilor rezistaseră toată iarna, dar nu mai puteau ţine pînă la cea viitoare. Ei trebuiau să-şi procure neapărat lînă sau blănuri. Deoarece muflonii se aflau pe insulă în mare număr, trebuiau să găsească un mijloc să-i crească în turme, pentru nevoile coloniei de la Casa de Granit. Printre lucrările care urmau să fie executate după anotimpul ploios, planul inginerului prevedea .amenajarea unui ţarc pentru animale domestice şi a unei despărţituri pentru păsări; intr-un cuvînt, dorea să pună într-un punct oarecare al insulei bazele unei mici ferme.

În vederea acestor viitoare lucrări, era absolut necesară explorarea întregii regiuni, încă necunoscute, a insulei Lincoln, adică a uriaşelor păduri, care se întindeau pe ţărmul drept al rîului Mercy, de la revărsarea lui pînă la extremitatea cea mai îndepărtată a peninsulei Serpentine, precum şi pe toată coasta apuseană. Dar pentru aceasta aveau nevoie de vreme bună şi, înainte de o lună, nu puteau să întreprindă nimic.

Se aflau deci într-o aşteptare înfrigurată, cînd avu loc o întîmplare care le mări şi mai mult dorinţa de a cerceta întreaga insulă.

Era în 24 octombrie. în ziua aceea, Pencroff îşi vizitase capcanele, în care ţinea mereu momeli potrivite, într-una din ele, el găsi trei vieţuitoare, care aveau să fie bine venite la bucătărie. Era o femelă de pecari şi doi pui.

Pencroff se întoarse la Casa de Granit, încîntat de prada sa şi, ca întotdeauna, făcînd mare caz de vînătoarea lui.

— Astăzi, domnule Cyrus, strigă el bucuros, veţi avea o masă bună. Şi dumneavoastră, de altfel, domnule Spilett

— Foarte bine, răspunse reporterul, dar ce ai de gând să-mi dai de mîncare?

— Purcel de lapte.

— A! Purcel de lapte? Nu-i prea grozav! Mă aşteptam, după felul în care m-ai invitat, să-mi oferi cel puţin friptură de potîrnichi !

— Cum ? ! strigă Pencroff mirat. Te pomeneşti că nu vă place purcelul de lapte?

— Ba da, răspunse Gédéon Spilett, fără să fie încântat, dar trebuie să ne înfruptăm din el cu măsură...

— Bine, domnule ziarist, răspunse marinarul, căruia nu-i plăcea să i se dispreţuiască vînatul, văd că astăzi sînteţi cam greu de mulţumit. Acum şapte luni, cînd am fost aruncaţi pe insulă, aţi fi fost foarte fericit să vă ofer asemenea vînat!..,

— Ei, asta aşa este, răspunse reporterul.

— În sfîrşit, zise Pencroff, sper că Nab se va întrece pe el însuşi şi ne va face o mîncare pe cinste. Ia te uită ! Aceşti purceluşi n-au nici trei luni. Vor fi fragezi ca nişte prepeliţe. Hai, Nab vino Frigarea vreau s-o supraveghez chiar eu.

Şi marinarul, urmat de Nab, se duse în bucătărie, ocupîndu-se cu rîvnă de preparatele sale culinare.

Îl lăsară să-şi vadă de treabă. Nab şi cu el pregătiră o masă minunată: cei doi purcei, o supă de cangur, şuncă afumată, migdale, licoare de rădăcină de dragonier, ceai — în sfîrşit tot ce aveau mai bun; dar dintre toate felurile, cel mai de seamă aveau să fie gustoşii purcei de lapte fripţi.

La ora cinci se servi, în sufrageria Casei de Granit, cina. Supa de cangur aburea pe masă şi invitaţii marinarului o găsiră minunată.

După supă, urmară purceii, pe care Pencroff ţinu să-i împartă el însuşi, servind fiecăruia dintre comeseni porţii uriaşe.

Purceii erau cu adevărat minunaţi şi Pencroff muşca cu lăcomie din porţia lui. Deodată scoase un ţipăt şi scăpă o înjurătură printre dinţi.

— Ce s-a întîmplat? întrebă Cyrus Smith îngrijorat.

— Ce s-a întîmplat ? Nimic altceva decît că mi-am spart un dinte răspunse marinarul.

— Dar ce, se găsesc pietre în purceii dumitale ? întrebă Gédéon Spilett.

— Aşa se vede treaba, răspunse Pencroff, scoţînd din gură obiectul care îi spărsese o măsea.

Nu era o pietricică. Era o alice.

 

Sfârşitul primei părţi

 

PARTEA A II-A - PĂRĂSITUL

 

CAPITOLUL I

 

Unde e vorba de alice. Construirea unei bărci. Vînătorile. în vîrful unui conifer uriaş. Nimic care să ateste prezenţa omului. Nab şi Harbert pescuiesc. Apare o broască ţestoasă. Broasca ţestoasă dispare. Explicaţiile lui Cyrus Smith.

 

Trecuseră şapte luni de cînd pasagerii balonului fuseseră zvîrliţi pe insula Lincoln. De atunci, cu toate cercetările lor, nu găsiseră nici o urmă de fiinţă omenească. Nici cel mai