el o ţigară, pe urmă se ridică şi începe să măsoare camera în sus şi în jos cu paşi mici, ca şi cum i-ar veni mai uşor să mediteze în picioare. Ce ţigări minunate, minunate şi bine legate, cu hârtia mătăsoasă, cum Winston n-a mai fumat până acum. O'Brien se uită din nou la ceasul de la mână.

— Ar fi bine să te întorci la tine-n oficiu, Martin, zice el. Într-un sfert de oră îi dau drumul la loc. Uită-te bine la aceşti tovarăşi înainte de a pleca. Tu s-ar putea să-i mai vezi, eu — poate nu.

La fel ca atunci când au intrat pe uşă, ochii negri ai omuleţului se plimbă pe feţele lor. Nu este nici urmă de privire prietenească în felul cum se uită la ei. Le memorează trăsăturile, fără ca asta să-i trezească nici cel mai mic interes, sau, cel puţin, aşa pare. Poate că un obraz sintetic nu are capacitatea de a-şi schimba expresia, îi trece prin cap lui Winston. Apoi, fără să scoată o vorbă sau să salute pe careva dintre ei, Martin iese, închizând uşa delicat în urma lui. O'Brien se plimbă de colo-colo, cu o mână în buzunarul salopetei negre, cu cealaltă ţinând ţigara.

— Sper că aţi înţeles, le explică el, că veţi lupta în umbră, întotdeauna veţi fi în umbră. Veţi primi ordine şi le veţi îndeplini fără să ştiţi de ce. Peste câtva timp, vă voi trimite o carte din care veţi putea afla adevărata faţă a societăţii în care trăim şi strategia prin care o vom distruge. După ce veţi citi cartea — numai atunci veţi fi membri de drept ai Frăţiei. Dar ce se află între scopurile generale pentru care luptăm şi necesitatea imediată a fiecărui moment nu veţi şti niciodată. Vă spun că Frăţia există, dar nu ştiu să vă spun dacă are o sută de membri sau o sută de milioane. Din câte veţi şti voi, nu veţi putea niciodată spune dacă are măcar zece membri. Veţi avea trei-patru oameni de legătură, care se vor schimba pe măsură ce dispar. Fiindcă eu sunt primul vostru om de legătură, rămân deocamdată eu. Când veţi primi ordine, să ştiţi că vin de la mine. Dacă se va dovedi necesar să vă comunicăm ceva, vom lua legătura prin Martin. Când veţi fi prinşi, în cele din urmă, veţi mărturisi: asta este inevitabil. Dar nu veţi avea mare lucru de mărturisit, cel mult propriile voastre fapte. Nu veţi avea cum să trădaţi mai mult de o mână de oameni, Şi aceia dispensabili. Probabil că nici măcar pe mine nu mă veţi trăda. La ora respectivă, poate voi fi mort, sau voi fi deja altă persoană, cu alt chip.

Spunând toate astea, se plimbă în continuu de colo-colo pe covorul moale, în ciuda trupului său mătăhălos, are mişcări de o graţie ieşită din comun, care se vede până şi în gesturile banale, când îşi vâră mâna în buzunar sau când îşi aprinde o ţigară. Poate chiar mai mult decât forţă, îţi dă o senzaţie de încredere şi înţelegere, dublată de ironie. Oricât de serios ar vorbi, nu are nimic din îndârjirea aceea obsesivă, proprie unui fanatic. Vorbeşte despre omoruri şi sinucideri, despre boli venerice, despre membre amputate şi feţe modificate, dar vorbeşte cu un anume aer de persiflare, cu o voce care parcă spune: este inevitabil, iată ce suntem obligaţi să facem, fără doar şi poate; dar, când viaţa va merita din nou să fie trăită, nu vom mai face aceste lucruri. Un val de admiraţie, aproape de adoraţie, se rostogoleşte dinspre Winston înspre O'Brien. Pentru o clipă, chipul încruntat al lui Goldstein p ăleşte, în mintea lui. Când te uiţi la umerii laţi ai lui O'Brien, la faţa lui cu pomeţii obrajilor teşiţi, atât de urât şi totuşi atât de manierat, nu-ţi vine a crede că ar putea fi înfrânt vreodată. Nu există strategie căreia să nu-i facă faţă, nici primejdie pe care să n-o prevadă. Până şi Julia pare impresionată de el. Şi-a lăsat ţigara să se stingă singură şi-l ascultă cu atenţie. O'Brien îşi reia peroraţia:

— Aţi auzit, probabil, vorbindu-se despre existenţa Frăţiei. Mai mult ca sigur că v-aţi format o imagine personală despre ea. V-aţi închipuit, probabil, o imensă reţea de complotişti care se întâlnesc pe ascuns în beciuri, scrijelesc mesaje pe pereţi şi se recunosc unul pe altul după câte o vorbă codificată sau vreun semn anume făcut cu mâna. Nici vorbă de aşa ceva. Membrii Frăţiei nu se pot recunoaşte între ei şi nici un membru nu cunoaşte decât o mână de alţi membri. Nici măcar Goldstein, presupunând că ar încăpea pe mâinile Poliţiei Gândirii, nu le-ar putea furniza o listă completă a membrilor şi nici vreo informaţie care să-i conducă spre completarea listei. Asta pentru că nici nu există o asemenea listă. Frăţia nu poate fi anihilată, pentru că nu este o organizaţie în sensul tradiţional al termenului. Ea nu are nici o bază de susţinere — numai o idee, şi anume o idee indestructibilă. Nu veţi avea niciodată un alt punct de sprijin, afară de acea idee. Nu veţi avea parte de tovarăşi sau de încurajări. Când veţi fi prinşi, fiindcă până la urmă veţi fi prinşi, nu veţi căpăta nici un fel de ajutor. Noi nu ne ajutăm niciodată membrii. In cel mai bun caz, dacă se iveşte necesitatea stringentă de a reduce pe cineva la tăcere, putem găsi o metodă oarecare de a introduce pe ascuns o lamă de ras în celula cutărui prizonier. Va trebui să vă obişnuiţi să trăiţi fără nici un rezultat şi fără speranţă. Veţi fi activi o vreme, pe urmă veţi fi prinşi, veţi mărturisi şi, în final, veţi muri. Acestea sunt toate rezultatele de care veţi avea parte. Este practic imposibil ca vreo schimbare notabilă să aibă loc în epoca în care trăim. Noi suntem cei morţi. Singura noastră viaţă normală se află în viitor. Vom lua şi noi parte la ea, deşi pe atunci nu vor mai exista din noi decât cel mult