– Dacă pune Ivan Putorovici gheara pe noi, murim de tineri, face Barcelona sumbru.

Ninge din belşug şi vizibilitatea nu-i mai mare de câţiva metri, în vreme ce punem tancurile pe tălpi de sanie. Le vor trage caii prin liniile ruseşti, pentru a evita zdrăngănitul de şenile şi larma motoarelor.

Poliţiştii militari zeloşi îi ţin pe toţi la distanţă de transportul secret.

– Ce urât mod de a te înhăţa, oftează Porta urmărind câţiva poliţişti militari care poartă pe sus un civil prea curios.

Abia după ce străbatem cale bună dincolo de malul opus al râului, înlăturăm însemnele germane şi le scoatem la iveală pe cele ruseşti. Pe turela Pantherului stă scris cu litere chirilice de-o şchioapă: MOARTE FASCIŞTILOR.

– Iob tvoie mati, mormăie Micuţul, bombându-şi pieptul ca un al doilea Ivan cel Groaznic.

– Băgaţi de seamă. Fără pumni comunişti!{49} ne avertizează Bătrânul. Cei de-aici salută ca şi noi. În Armata Roşie sunt foarte sensibili la capitolul ăsta. Numai civilii îşi încleştează pumnii şi zbiară: "Frontul Roşu!"

Wir waren einfach, weil das Volk einfach ist. Wir dachten primitiv, weil das Volk primitiv denkt. Wir waren agressiv, weil das Volk radikal ist{50}.

JOSEPH GOEBBELS

Deschise capacul cutiei mecanismelor, băgă o nouă bandă de cartuşe şi trânti capacul la loc.

– La dracu'! făcu el. Îi auzi?

– Tancuri, răspunse servantul. Ai nişte pâine? Sunt lihnit, n-am pus nimic în gură de două zile. Război afurisit!

– Azi-dimineaţă am mâncat ultima fărâmă, răspunde mitraliorul, şi pe aia o găsisem la un cadavru!

– Nu valorăm nici cât un coltuc de pâine, mormăi servantul.

Ne aleargă ca pe şobolani. Ne spun să rezistăm. Pentru ce? Pentru ca rahaţii ăia să-şi scape propria piele?

– Ducă-se cu toţi dracului, făcu mitraliorul, privind şirurile de ruine. Acum nu ne mai dau nici măcar potol. Suntem nevoiţi să-l furăm de pe unde putem. E-o minune că ni s-a distribuit niţică muniţie azi-dimineaţă!

– Aşa se-ntâmplă întotdeauna, răspunde servantul, ridicându-şi gulerul peste urechi. Muniţie ne pot da, dar cu haleala-i altă poveste!

– Ce-ai zice s-o ştergem pe buhe? Acum! Să schimbăm taberele. Ivan nu poate fi atât de rău pe cât se spune. Oricum, nu poate fi mai rău dincolo decât aici!

Cei doi se ridicară în picioare, îşi azvârliră mitralierele într-un râu şi se furişară înainte peste mirişti.

O puşcă-mitralieră latră în rafale scurte.

Servantul fu lovit primul. Apoi mitraliorul fu aruncat peste epava unui vehicul. Un stol de ciori se ridică dintre ruine, croncănind gutural.

ÎNTÂLNIREA CU COMISARUL

Vântul fluieră lugubru printre ruinele a ceea ce fusese până nu demult un colhoz nou-nouţ. Acum nu mai e decât o grămadă mizerabilă de ziduri năruite şi bare de oţel, contorsionate grotesc. Prin preajmă zac împrăştiate cadavrele îngheţate, pe jumătate arse, ale animalelor din şeptel. Războiul a trecut peste colhoz în toată ferocitatea lui şi l-a făcut una cu pământul dintr-un singur suflu satanic.

În livada răscolită zac trei T-34 înnegrite de funingine. Sunt acoperite de ţurţuri. Echipajele negre şi arse atârnă pe jumătate afară prin trape.

Bătrânul e primul care sare din transportorul de trupe al plutonului. Priveşte preocupat în jur. E periculos să te crezi în siguranţă. Moartea pândeşte de pretutindeni.

– Trage maşina între copaci, îi porunceşte lui Porta care şi-a iţit prin trapă botul său de vulpe, adulmecând aerul. Doamne, cât e de frig! face el, clănţănind din dinţi. Îşi suflă aer cald de-a lungul obrajilor. E mai rece decât în găoaza unui urs polar!

Zăpada scârţâie sub cizmele Bătrânului în timp ce acesta păşeşte zgribulit pe cărarea îngheţată. Îşi ridică peste urechi gulerul îmblănit al hainei şi se întoarce cu spatele la vântul biciuitor care smuceşte pânza rezistentă a combinezonului său de camuflaj. În carâmbii cizmelor are câteva grenade cu mâner, dar aşa ceva nu constituie un motiv de bănuială. Trupelor ruseşti de linia-ntâi le place să facă rost de asemenea grenade. Se pot arunca mai bine chiar dacă lipsa unei pârghii de siguranţă le face mai periculoase. Din clipa în care coarda a fost trasă, nu există cale de întoarcere. Ai şapte secunde la dispoziţie până explodează, chit că-ţi convine său nu.

Bătrânul se opreşte la marginea unui povârniş abrupt şi, agasat, îşi aranjează centura din piele cu tocul lung al Naganului.

– Fir-ar frigul al naibii să fie, se smiorcăie Porta, bătând din palmele învineţite. Sunt fericit că nu-s rusnac, să fiu nevoit să-mi petrec pe-aici toată viaţa.

– Scoate harta! porunceşte Bătrânul. Aici trebuie să fie locul de întâlnire. Colhozul alb e cu siguranţă mormanul ăla de ruine, cu toate că nu prea mai e nimic alb în ele.

– Cine dracu' să fi făcut asta? întreabă Portă contrariat. Războiul încă n-a trecut pe-aici. Duşmanul e departe. Noi suntem primii nemţi prin locurile astea, şi nici măcar inamici autentici nu suntem. Ne aflăm aici doar pentru a culege ceva ce ne aparţine de drept!

– Bombe zburătoare, bănuiesc, spune Bătrânul, ducând la ochi binoclul greu de artilerie. Cercetează tăcut cărarea şerpuitoare de munte care dispare printre copacii îndoiţi de furtună, în ceaţă şi-n zăpada vânturată.

– Vrei să punem prăvălia la adăpost? zbiară Micuţul. Vocea lui se răsfrânge printre ruine şi ecoul ei răsună de sute de ori dintre munţi.

– Gura! strigă Bătrânul nervos. Poţi fi auzit pân' la Moscova!

– Da, dar ia ascultă, răcneşte Micuţul şi mai tare. Dacă lăsăm cutia asta pârţâitoare să facă rădăcini pe-aici, crezi că Ivan Putorovici va mai crede că suntem amici de-ai lui?

– Aici rămâne, şuieră Bătrânul, iritat. Dar tot restul să fie ascuns şi camuflat temeinic!

Heide umblă ţanţoş în uniforma unui locotenent rus, dar, în ciuda uniformei, nu încape îndoială că e neamţ. E mult prea corect. Nici unui rus în toate minţile nu i-ar trece prin cap să arate ca el. A tăiat până şi firele lungi de blană cenuşiu-maronie ale căciulii sale, în aşa fel încât să iasă mai bine în evidenţă steaua roşie cu margini aurii.

– Ai dat cu ochii de vreun Ivan? vrea să ştie Porta, frecându-şi zăpada din ochi.

– Gura, fir-ar să fie, scrâşneşte Bătrânul cătrănit, lustruind lentilele binoclului de artilerie înainte de a-l duce din nou la ochi. Acolo-i un camion cu trei osii şi c-un tun de 76 în spate. Ceva nu-i în regula cu înscenarea asta. Miroase a cursă!

– Nici