– Cu Ivan nu ştii niciodată, murmură gânditor Bătrânul, - scrutând în continuare prin binoclu. Diavolii ăia nu judecă aşa ca noi. Sunt o adunătură imprevizibilă de nemernici!

– Ia dă-ncoace! face Porta smulgându-i binoclul din mână. Ce dracu' te-a găsit să te scapi în nădragi la vederea unei rable. de camion Ford?

– Ştiu eu ce-i cu tunul ăla, răspunde sceptic Bătrânul. Are o iuţeală la tragere ca un trăsnet şi poate străpunge orice blindaj din lume.

– Ia plângi tu niţel pe umărul meu, îl sfătuieşte Porta. Un proiectil exploziv din tunul nostru de 75 mm, şi pârâitoarea aia îşi poate înfige ţeava cu iuţeală în băsănăul lui Stalin.

– Când ne apucăm să creăm panică? întreabă Micuţul nerăbdător, azvârlind o bucată de gheaţă peste marginea povârnişului.

– Dar ce-ţi închipui că facem? răspunde Porta. Tu urli destul de tare ca să le dai dureri de cap ălora de la Kremlin. Şi nu mai vorbi nemţeşte în ograda vecinului, bine? E periculos!

– Slăbeşte-mă! Fiecare vorbeşte cum ştie din născare, scrâşneşte Micuţul. Nu ştiu limbi străine!

– Iar ne-ai adus până aici la vânătoare de cai verzi pe pereţi, aşa-i? face Heide cu superioritate.

– Vă spun eu că miza asta-i grozavă, intervine Porta, ducând din nou binoclul la ochi. De data asta treaba-i sută-n sută sigură! Şi răsplata-i atât de mare încât merită riscul.

– Rândul trecut s-a întâmplat ca de obicei, am rămas cu toţii cu buza umflată, arătând ca o cireadă bătută-n cap, sâsâie Heide.

– Şi ce, a fost vina mea? protestează Porta ofensat. Am avut o ţâră de ghinion. Planul meu era genial.

– Planul era în regulă, admite Heide, dar nu ne-am ales decât cu deziluzii. Puteam cel mult să fim împuşcaţi. Însă acum riscul e incalculabil mai mare.

– Nu rişti, nu câştigi! face Porta, gesticulând demonstrativ cu binoclul prin aer.

– Dacă şi de data asta o dăm în bară, n-o să mai iau în seamă nicicând vreun plan de-al tău, şuieră Heide.

– Ascultă! Orice individ cu capul pe umeri aşteaptă ocazia cea mare! explică Porta.

– De fiecare dată e ceva care dă chix în planurile tale, scrâşneşte Heide morocănos.

– Mă plictiseşti, i-o retează Porta, aruncându-i o căutătură rea. Dacă ai chef să-ţi petreci restul vieţii în Rusia în tovărăşia unui pistol-mitralieră, n-ai decât să te retragi din echipă.

– Încercaţi, pentru numele lui Dumnezeu, să tăceţi măcar o clipă din gură, îi ocărăşte furios Bătrânul. Nu-şi aude omul vorba din cauza turuielii voastre.

– Haidem la adăpost, amigos, spune Barcelona, înfiorându-se în vântul rece, care coboară şuierând de pe crestele munţilor, şfichiuindu-ne feţele cu cristale de gheaţă ascuţite ca briciul. Frigul pătrunde până şi prin cizmele îmblănite, dându-ne dureri în degetele de la picioare.

Vântul aprig ajunge la intensitatea unui viscol. Se pare că vine o furtună în stil rusesc.

– Trebuie să facem paravane împotriva zăpezii, hotărăşte Bătrânul. Faceţi-le din chestie de-aia de camuflaj. Pânza obişnuită se udă şi-i mai rău decât dacă n-am pune nimic. Barcelona, plasează santinele!

– De ce pică măgăreaţa numai pe noi? protestează Barcelona, ţopăind pe zăpadă să-şi pună sângele în circulaţie.

– Pentru că spun eu, i-o retează sec Bătrânul.

– Băşi-m-aş! latră Barcelona furios. Dacă n-aş fi trecut printr-o veritabilă şcoală prusacă de subofiţeri în care te-nvaţă să haleşti ciorapi antici şi să arăţi de parcă ţi-ar plăcea, n-aş accepta una ca asta, zău că nu.

– Ce târşă! boscorodeşte Albert, aşezând bulgări imenşi de zăpadă unul peste celălalt. De ce nu intrăm în căruţe, să dăm drumul la motoare şi să ne-ncălzim, în loc să ne spetim construind igluuri?

– Pesemne te-ai pocnit la căpăţâna aia a ta neagră când ai căzut din copac, îi aruncă Porta sâsâind. E nevoie de combustibil ca să ţii motoarele în funcţiune, şi dacă Ivan ne lasă baltă, nu vom mai avea cu ce să ne-ntoarcem acasă.

– Porniţi la fiecare cinşpe minute, porunceşte Bătrânul. Să nu dea dracu' să-i îngheţe motorul vreunuia! Sunt 44° sub zero.

Motoarele ambalate sunt deja moarte, nu fac decât să geamă jalnic şi răguşit. Nici măcar cu manivelele nu reuşim să scoatem ceva de la ele. Toţi adunăm lăstăriş pentru a aprinde un foc sub vehicule. Gerul a preschimbat uleiul într-o masă densă şi vâscoasă. Nu e nevoie ca Bătrânul să ne mâne din urmă. Gândul la lungul drum de întoarcere e de ajuns ca să ne îmboldească.

– Porcilor, spumegă el. De câte ori v-am spus, nepricopsiţilor, să porniţi motoarele la fiecare treizeci de minute? Pe toate trebuie să le fac numai eu? va fi nevoie s-o luăm din loc val-vârtej?

– Ne ţinem de eşapamente şi alunecăm pe coate, râde zgomotos Micuţul. E destul de alunecos pe-aici, slavă Domnului!

Albert cade în nas şi scapă doi bulgări imenşi de zăpadă. Numai o tufă măruntă îl împiedică s-o ia la vale pe povârniş. Se ridică furios şi izbeşte într-un duşman nevăzut. Picioarele-i alunecă de sub el şi cade din nou grămadă.

– Nu mai contaţi pe mine, se smiorcăie, căţărându-se în T-34 pentru a încerca din nou să-l pornească. Spre marea lui satisfacţie, motorul greu Otto urlă imediat la turaţie maximă. Când le ai cu motoarele… - se făleşte el, privind triumfător la Porta, care are bătaie de cap cu Maybachul Pantherului.

– Rahat nemţesc! scrâşneşte el. E frumos când îl priveşti, dar la treabă nu face o para chioară. Loveşte turbat cu piciorul trusa cu scule. După un lung răstimp de încercări, motorul începe să urle.

– Cum rămâne cu santinelele? se interesează Bătrânul în clipa în care ne adunăm cu toţii în iglu.

– Totu-i în regulă! declară Barcelona, ghemuindu-se între Legionar şi Albert.

– Ciudat cum vine de se leagă, tocmai acum îmi amintesc de un anume general-maior Rottweiler, se porneşte Porta, scuturând o ţigară "Juno" din pachetul ei verde. A nu se confunda cu prea-binecunoscutul Herr Rottweiler din Hanovra, care a conceput câinele poliţist "Rottweiler". Generalul nu era nici măcar rudă cu tipul cu câinele. Habar n-aveau unul de existenţa celuilalt, şi generalul nu putea suporta priveliştea unui asemenea câine-poliţist, fiindcă odinioară fusese muşcat de una din acele bestii negre. Totul a pornit de la o bicicletă - o binecunoscută bicicletă Opel din Bielefeldt - pe care se dădeau de-a dura numai păturile superioare. Bicicleta asta Opel stătea