declanşează pe loc alarma în rândurile comandoului. Furnicile încremenesc la pândă. Prin aer plutesc miresme cu nuanţe deloc obişnuite.

O luptătoare îşi clămpăneşte fălcile, convinsă că a detectat mirosuri de becaţă. Antenele intră în contact, permiţându-le să se consulte. 103 îşi exprimă convingerea că ar trebui, totuşi, să mai înainteze, fie şi numai ca să se lămurească despre ce animal e vorba. Cu toţii se declară de acord.

Cele douăzeci şi cinci de furnici păşesc prudent de-a lungul dârei de miros, îndreptându-se spre sursă, şi într-un târziu ajung într-un spaţiu vast, descoperit, care arată ciudat, cu un sol de culoare albă, ciuruit de găuri minuscule.

Înainte de-a întreprinde vreo acţiune cât de mică, se impun câteva precauţii. Cinci cercetaşe se întorc pe urmele lor pentru a depune în iarbă drapelul chimic al Federaţiei. Sunt suficiente câteva picături de tetradecylacetat (C6-H22-O2) pentru ca orice locuitor al planetei să ştie că teritoriul acesta aparţine de-acum înainte Bel-o-kan-ului.

Aceasta le mai încurajează cât de cât. Când dai nume unui ţinut, înseamnă că ai început deja să îl cunoşti.

După care exploratoarele se apucă să îl cerceteze.

Într-o parte se profilează două turnuri masive. Patru exploratoare le escaladează. Vârful este circular şi bombat, străpuns de orificii prin care se degajă mirosuri sărate sau pipărate. Furnicile ar dori să vadă substanţele mai de-aproape, dar interstiţiile sunt prea mici pentru a le permite să treacă, astfel încât coboară înapoi, dezamăgite.

Nu-i nimic, echipele tehnice care vor veni după ele vor izbuti cu siguranţă să clarifice problema. Nici nu ajung bine jos, că sunt deja chemate lângă o altă ciudăţenie, şi mai bizară, reprezentată de un şir de coline înmiresmate, dar de 0 formă destul de puţin naturală. Furnicile urcă de-a lungul pantelor şi se împrăştie prin văi şi creste, pipăind şi sondând pretutindeni.

Comestibil! exclamă prima care izbuteşte să străpungă crusta superficială şi tare. Dedesubtul a ceea ce luase drept piatră se află ceva bun de mâncat! Numai materie plină de proteine, şi într-o cantitate de neimaginat! Furnica emite ştirea pe o frecvenţă entuziastă, cu antenele bucale pline de filamente nutritive.

 

 

― Ce mai avem de mâncare?

― Frigărui.

― Cu ce sunt?

― Cu miel, slănină, roşii.

― Nu-i rău deloc. Şi mai ce?

 

 

Furnicile nu se mulţumesc doar cu atât. Îmbătate de acest prim succes, îşi umplu puţin guşa şi se răspândesc pe faţa de masă albă. O echipă de patru cercetaşe este înghiţită de o cutie albă plină cu gelatină galbenă, în care furnicile se zbat îndelung înainte de-a se scufunda în materia moale.

― Cum şi mai ce? Nişte sos bearnez luat de la birt.

 

 

103 s-a rătăcit în mijlocul unei grămezi de structuri galbene a căror suprafaţă scârţâie şi trosneşte sub paşi, prăbuşindu-se pe alocuri pe sectoare întregi. Ca sa nu fie strivită, 103 sare de colo-colo şi abia s-a liniştit că e nevoită să sară din nou pentru a scăpa de o avalanşă care ar îngropa-o cu totul în materia cristalină şi friabilă.

 

 

― Vai, ce grozav! Cartofi prăjiţi!

 

O alunecare neprevăzută pe un soi de povârniş îmbibat cu lipide o face să iasă în sfârşit din acest coşmar. Luând-o de-a lungul unei furculiţe, 103 683 îşi reia explorarea, nimerind necontenit dintr-o surpriză într-alta, trecând de la un gust suav la unul acid şi de la o aromă înţepătoare la una plăcută. Se împotmoleşte şi bâjbâie apoi printr-o legumă verde şi se apropie prudentă de crema de culoare roşie.

 

 

― Castraveciori a la russe şi ketchup.

 

Cu antenele înfierbântate de atâtea descoperiri exotice, 103 683 străbate o vastă întindere de un galben palid, din care se înaltă un miros puternic de fermentaţie. Câteva dintre semenele sale hoinăresc printre cavităţile suprafeţei, distrându-se. Terenul formează şiruri neîntrerupte de caverne perfect sferice şi fragede cu pereţi moi, galbeni, care pot fi uşor străpunşi cu mandibulele, şi atunci devin transparenţi.

 

 

― Şvaiţer!

 

103 683 este încântată, dar nu mai are când să le comunice celorlalte impresiile stârnite de extraordinarul ţinut în care totul se poate mânca. Un sunet jos şi surd, nemăsurat ca vuietul vântului, se prăvăleşte peste ele cu un bubuit de tunet.

"Athenţhie e phlinh dhe fhurnicih."

O minge rozalie se iveşte din înălţimi şi striveşte metodic opt exploratoare. Pleosc, pleosc, pleosc. Totul nu durează decât vreo trei secunde. Surpriza este desăvârşită. Deşi toate aceste nobile luptătoare au o constituţie dintre cele mai robuste, ele nu pot opune nici cea mai mică rezistenţă. Armurile lor solide şi arămii plesnesc, desfăcându-se în bucăţi, iar sângele şi carnea li se amestecă într-un terci zemos, din care ţâşnesc stropi. Din ele mai rămân doar nişte urme neînsemnate, de culoare întunecată, care pătează solul alb şi imaculat.

Furnicile-soldat din cruciadă nu-şi pot crede simţurilor.

Mingea rozalie se află de fapt la capătul unei coloane prelungi. Abia şi-a încheiat opera de distrugere, că patru alte coloane se desfac încet, venind să i se alăture. Acum sunt cinci cu totul.

DEGETE!

Sunt Degete!!!!! Degete!!!!!

103 nu mai are nici o îndoială: Degetele au apărut, sunt acolo! Atât de repede, atât de aproape, atât de puternice. Degetele sunt aici!!! Pe loc, ea îşi lansează cei mai opiacei dintre feromonii de alarmă.

Atenţie, Degete! Degete!

103 simte un val de frică infinită copleşind-o. Creierii îi clocotesc, iar labele îi tremură ca varga. Mandibulele i se desfac şi se închid pe rând, fără nici un rost.

DEGETE! Sunt DEGETE! Puneţi-vă la adăpost!

Degetele se ridică laolaltă spre cer, apoi se strâng, ne-mailăsând întins decât unul singur, drept şi încordat ca un pinten, al cărui capăt roz şi neted le urmăreşte şi le striveşte fără dificultate pe exploratoare.

Instinctiv, 103, care este curajoasă dar deloc temerară, se ascunde într-un soi de caverna încăpătoare, de culoare bej.

Totul s-a petrecut atât de repede, încât nici nu a avut timp să înţeleagă ce se întâmplă. Cu toate acestea, 103 le-a recunoscut cât se poate de bine.

Erau... Degete!

Frica se năpusteşte din nou asupra ei, într-un val şi mai acid.

De data aceasta, nu mai are cum să se gândească Fa vreun lucru şi mai