…să apere o ucigaşă negresă ca să nu mai spunem că a fost propria lui nepoată cea care a fost uci…

(şi ocheşte un alt buştean şi sare pe el fără să se oprească: cel puţin e unul care se rostogoleşte în unghi drept faţă de celălalt pe o mică distanţă şi spre o simplă generalitate)

…poate să zicem că vreun străin, vreun turist yankeu dracului, s-ar întâmpla să treacă pe aici în maşină, cum tot încasăm destule critici dracului de la yankei şi aşa – şi pe lângă asta, un alb care să stea acolo în frig, în vreme ce o asasină negresă dracului e aici la căldură şi confort; şi aşa s-a întâmplat că eu şi doamna Tubbs nu ne duseserăm la întrunirea de rugăciune în noaptea aceea, aşa că l-am invitat să intre; şi, ca să spun drept, ne-am şi bucurat de asta. Pentru că, cum am văzut că nu aveam să ridicăm vreo obiecţie, ceilalţi deţinuţi negri (mai am încă alţi cinci acum, dar i-am dus în spate şi i-am încuiat în magazia de cărbuni ca să aveţi şi dumneavoastră linişte aici) s-au alăturat şi ei, şi într-a doua sau a treia sâmbătă noaptea se oprea lumea pe stradă să-i asculte în loc să se mai ducă la biserică cum trebuie. Fireşte ceilalţi negri intrau şi ieşeau peste noaptea de sâmbătă şi de duminică pentru bătăi sau jocuri de cărţi sau vagabondaj sau beţie, aşa că tocmai la vremea când ar fi ajuns să înceapă să se potrivească la voce, tot corul se schimba cu totul. De fapt mi-a venit odată ideea să-l pun pe şerif să mai perie cârciumile şi locurile de întrunire de felul ăsta ale negrilor, nu după beţivi şi cartofori, ci după başi şi baritoni.

(începe să râdă, hohoteşte o dată, apoi se stăpâneşte; o priveşte pe Temple cu o expresie a feţei aproape blândă, aproape de vorbirea articulată, apucând – cum s-ar putea spune – de coarne situaţia, făcând faţă, sincer şi făţiş, dilemei propriului viciu de care nu scapă)

Iertaţi-mă, doamnă Stevens, vorbesc prea mult. Tot ce vreau să spun e că în toată regiunea asta nu e bărbat sau femeie, soţie, sau mamă în tot statul Mississippi, care să nu – să nu simtă…

(oprindu-se iarăşi, privind-o pe Temple)

Şi uite la mine, tot dându-i cu gura, tot vorbind prea mult. N-aţi vrea ca doamna Tubbs să vă aducă o ceaşcă de cafea sau o Coca Cola poate? Are de obicei câte o sticlă sau două de băuturi din astea răcoritoare în frigider.

TEMPLE

Nu, vă mulţumesc, domnule Tubbs. Dacă am putea s-o vedem pe Nancy…

TEMNICERUL

(întorcându-se)

Sigur, sigur.

Străbate încăperea spre fund în dreapta, şi dispare pe coridor.

TEMPLE

Şi iarăşi legată la ochi. De data asta dintr-o sticlă de Coca Cola sau dintr-o ceaşcă de cafea din fondurile districtului.

Stevens scoate acelaşi pachet de ţigări din buzunarul paltonului, deşi Temple l-a refuzat chiar înainte de a i-l oferi.

Nu, mulţumesc. Mi s-a tăbăcit de tot şi pielea. Abia dacă mai simt ţigara. De fapt ei sunt cu adevărat, în chip firesc, inerent, blânzi şi compătimitori şi buni. Asta e ceea ce te crispează, te frământă… îţi face ceva. Poate la măruntaie. Ca unul din gloată care ţine în loc toată ceremonia timp de câteva secunde sau chiar minute, câtă vreme mută o familie de gângănii sau şopârle de sub buturuga pe care vrea s-o pună pe foc…

(se aude clănţănitul unei alte uşi de oţel în culise, când Temnicerul descuie celula lui Nancy. Temple tace o clipă, se întoarce şi ascultă, apoi vorbeşte mai departe repede)

Şi acum eu trebuie să spun „te iert, surioară” negresei care mi-a asasinat copilaşul. Nu: e mai rău: trebuie chiar să transpun asta, s-o întorc pe dos. Trebuie să-mi încep viaţa mea nouă fiind iarăşi iertată. Cum pot să spun asta? Spune-mi. Cum pot să fac asta?

Se opreşte iarăşi şi se întoarce şi mai mult când Nancy intră din spate, urmată de Temnicer, care trece pe lângă ea şi intră în scenă cu inelul lui de chei, purtându-l iarăşi cum îşi poartă un fermier lanterna.

TEMNICERUL

Aşa, domnule avocat. Cât timp vă trebuie? Treizeci de minute? O oră?

STEVENS

Zece minute ar trebui să-mi ajungă.

TEMNICERUL

(mergând mai departe spre ieşire, în stânga)

Bine.

(către Temple)

Sunteţi sigură că nu vreţi cafeaua aia sau o Coca Cola? Aş putea să vă aduc un balansoar…

TEMPLE

Mulţumesc, nu, domnule Tubbs.

TEMNICERUL

Foarte bine.

(la uşa de ieşire din scenă, descuind-o)

Zece minute, atunci.

Descuie uşa, o deschide, iese, o închide şi o încuie în urma lui; clanţa se închide cu zgomot, paşii i se depărtează. Nancy şi-a încetinit mersul şi s-a oprit acolo unde Temnicerul a trecut pe lângă ea; acum e la vreo doi metri în spatele lui Temple şi al lui Stevens. Faţa îi e calmă, neschimbătoare. E îmbrăcată exact ca mai înainte, în afară de şorţ; îşi poartă încă pe cap pălăria.

NANCY

(către Temple)

Ai fost în California, mi-au spus. Mă tot gândeam că am să ajung şi eu acolo, într-o zi. Dar am aşteptat prea mult ca să mai pot să ajung acolo acum.

TEMPLE

Şi eu. Prea târziu şi prea mult timp. Prea târziu când m-am dus în California, şi prea târziu când m-am întors. Adică, prea târziu şi prea mult, nu numai pentru tine, ci şi pentru mine; deja prea târziu când noi amândouă ar fi trebuit să pornim şi să dăm zor, ca atunci când fugi de moarte chiar, ca să nu ieşi chiar din aerul pe care să-l fi respirat cineva care să se cheme Drake sau Mannigoe.

NANCY

Numai că noi n-am făcut-o. Şi tu te-ai întors, ieri seară. Am auzit şi asta. Şi ştiu şi unde-ai fost astă-noapte, şi tu, şi el, amândoi.

(arătându-l pe Stevens)

V-aţi dus să staţi de vorbă cu Primarul.

TEMPLE

O, Doamne, Primarul. Nu: guvernatorul, Marele Om,