— Nu, îi spun totui. Ce n-aş putea să-i spun?

  — Când eşti îndrăgostit de o femeie, vrei să aibă o părere bună despre tine din toate punctele de vedere. Bineînţeles, vei ascunde unele lucruri despre tine – lucruri care te-ar putea prezenta într-o lumină proastă. Poftele tale sexuale, de exemplu.

  Breuer observă că Freud roşise puternic. Nu mai avuseseră o astfel de conversaţie. Probabil că Freud nu mai avusese niciodată.

  — Dar dorinţele mele sexuale se îndreaptă numai spre Martha. Nu mă atrage nici o altă femeie.

  — Arunci hai să spunem înainte de Martha.

  — Nu a fost nici un „înainte de Martha". Este singura femeie la care am râvnit vreodată.

  — Dar, Sâg, trebuie să mai fi fost şi altele. Fiecare student la medicină din Vlena are o SussmMchen. Tânărul Schnitzler pare să şi le schimbe în fiecare săptămână.

  — Este exact acea parte a lumii de care vreau s-o protejez pe Martha. Schnitzler e un desfrânat – după cum ştie toată lumea. Eu n-am nici o înclinaţie către astfel de distracţii. Nici timp. Nici bani – am nevoie de fiecare florin pentru cărţi.

  Mai bine să părăsim repede acest subiect, se gândi Breuer. Am aflat totuşi ceva important: acum ştiu Urnitele în care pot spera vreodată să împărtăşesc ceva cu Freud.

  — Sâg, ne-am îndepărtat de la subiect. Hai să ne întoarcem cu cinci minute în urmă. M-ai întrebat ce vreau să se întâmple. Eu sper că Herr Muller îmi va vorbi despre disperarea sa. Sper că mă va folosi ca pe un părinte confesor. Poate că acest lucru va fi curativ în sine, poate că îl va readuce în rândul oamenilor. Este una dintre cele mai solitare fiinţe pe care le-am întâlnit. Mă îndoiesc că s-a destăinuit vreodată cuiva.

  — Dar mi-ai spus că a fost trădat de alţii. Fără îndoială că a avut încredere şi s-a destăinuit lor. Altfel, nu ar fi putut exista trădare.

  — Da, ai dreptate. Trădarea e o chestiune importantă pentru el. De fapt, cred că va trebui să existe un principiu de bază, probabil principiul fundamental în procedura mea: pritnunt non nocere – nu face nici un rău, nu face nimic din ceea ce el ar putea interpreta drept trădare.

  Breuer se gândi la cuvintele sale câteva momente, apoi adăugă:

  — Ştii, Sâg, eu îi tratez astfel pe toţi pacienţii mei, aşa că asta n-ar trebui să pună nici o problemă în munca mea viitoare cu Herr Muller. Dar duplicitatea mea de până acum faţă de el – asta ar putea-o privi drept trădare. Aş vrea să pot să mă curăţ de păcate şi să-i dezvălui totul – întâlnirea mea cu Frăulein Salome, conspiraţia prietenilor săi pentru a-i îndrepta paşii spre Viena şi, mai presus de toate, afirmaţia falsă că eu sunt pacientul, şi nu el. Freud scutură cu putere din'cap.

  — Categoric nu! Această curăţare de păcate, această confesiune ar fi pentru tine, nu pentru el. Nu, cred că dacă vrei într-adevăr să-ţi ajuţi pacientul, va trebui să trăieşti cu această minciună.

  Breuer aprobă din cap. Ştia că Freud are dreptate.

  — Bine, hai să facem inventarul. Ce avem până acum? Freud răspunse repede. îi plăcea acest tip de exerciţiu intelectual.

  — Avem mai multe etape. Unu, îl atragi destăinuin-du-te lui. Doi, inversezi rolurile. Trei, îl ajuţi să se destăi-nuie el complet. Şi avem un principiu fundamental: să-i păstrezi încrederea şi să eviţi orice ar putea părea trădare. Acum, care-i pasul următor? Să presupunem că îţi dezvăluie disperarea lui; mai departe?

  — Poate, răspunse Breuer, nu va mai avea de ce să existe un pas următor? Poate simplul fapt că se va destăinui va constitui o realizare atât de importantă, o schimbare atât de mare în modul lui de viaţă că va fi suficientă înşine?

  — Simpla confesiune nu este atât de puternică, Josef. Dacă ar fi, n-ar exista catolici nevrozaţi!

  — Da, sunt sigur că ai dreptate. Dar probabil – Breuer îşi scoase ceasul – asta-i tot ce putem planifica deocamdată, îi făcu semn ospătarului să aducă nota de plată.

  — Josef, mi-a plăcut consultaţia asta. Şi apreciez modul în care discutăm – este o onoare pentru mine să văd că-mi iei atât de în serios sugestiile.

  — De fapt, Sâg, eşti foarte bun la asta. Facem o echipă bună împreună. Cu toate acestea, nu-mi pot imagina un mare succes pentru noile noastre procedee. Cât de des ne vin pacienţi care să necesite un astfel de plan de tratament bizantin? De fapt, am avut impresia astăzi că nu făceam planul unui tratament medical, ci mai degrabă urzeam o conspiraţie. Ştii pe cine aş prefera ca padent? Pe celălalt – cel care cerea ajutor!

  — Vrei să spui conştiinţa inconştientă prizonieră înlăuntrul pacientului tău.

  — Da, spuse Breuer, întinzându-i ospătarului o bancnotă de un florin fără să verifice socoteala – n-o făcea niciodată. Da, ar fi mult mai simplu să lucrez cu el. Ştii, Sâg, poate că ăsta ar trebui să fie scopul tratamentului – să-i eliberez acea conştiinţă ascunsă, să-i permit să strige după ajutor în lumina zilei.

  — Da, e bine, Josef. Dar este „eliberare" termenul? La urma urmei, el nu are o existenţă separată; este o parte inconştientă a lui Miiller. Nu cumva ceea ce urmărim este integrarea?

  Freud părea impresionat de propria lui idee şi bătu uşor cu pumnul în masa de marmură, repetând:

  — Integrarea inconştientului.

  — Ah, Sâg, asta e! Ideea îl entuziasma pe Breuer. O înţelegere în profunzime! Lăsându-i ospătarului câţiva crei-ţari de aramă, ieşi împreună cu Freud în Michaelerplatz. Da, dacă pacientul meu ar putea integra această altă parte a sa, asta ar fi o adevărată realizare. Dacă ar putea învăţa cât de firesc este să tânjeşti după alinare din partea altuia – cu