chestiuni privind limitele ingerinţelor cârmuirii, chestiuni care, deşi aflate într-o strânsă legătură cu subiectul acestui eseu, nu aparţin, strict vorbind, de el. Este vorba de cazuri în care argumentele ce pledează împotriva intervenţiei statului nu se bazează pe principiul libertăţii: chestiunea care se pune nu priveşte restrângerea acţiunilor indivizilor, ci ajutorarea lor; întrebarea este dacă o cârmuire ar trebui să facă ceva pentru binele lor sau să asigure să se facă ceva, în loc de a-i lăsa să facă singuri aceste lucruri, în mod individual sau prin asocieri voluntare.

Obiecţiile la adresa intervenţiei cârmuirii, atunci când aceasta nu este de aşa natură încât să implice încălcarea libertăţii, pot fi de trei feluri.

Cea dintâi se aplică atunci când lucrul ce trebuie făcut bine poate, după toate probabilităţile, fi făcut mai bine de către indivizi decât de către cârmuire. În general vorbind, nimeni nu este mai potrivit pentru a conduce o afacere ori pentru a decide cum sau de către cine va trebui condusă ea decât cei personal interesaţi în ea. Acest principiu condamnă ingerinţa atât de obişnuită cândva a legislativului sau a funcţionarilor cârmuirii în activităţile obişnuite ale industriei. Dar acest aspect al chestiunii pe care o discutăm aici a fost îndeajuns dezvoltat de către gânditorii din domeniul economiei politice şi, de altfel, ea nu are nici o legătură specială cu principiile acestui eseu.

Cea de-a doua obiecţie este mai strâns legată de subiectul nostru. În multe cazuri, deşi în medie indivizii nu pot face un anume lucru atât de bine ca funcţionarii cârmuirii, este totuşi de dorit să-l facă ei, şi nu cârmuirea, ca mijloc pentru propria lor educare spirituală, ca un mod de a-şi întări capacităţile de acţiune, de a-şi exersa judecata şi de a cunoaşte îndeaproape chestiunile lăsate astfel pe seama lor. Aceasta este o regulă principală, deşi nu singura, valabilă în cazul proceselor cu juraţi (care nu au un caracter politic), în cazul instituţiilor municipale şi locale libere şi populare, al conducerii întreprinderilor industriale şi filantropice de către asociaţii voluntare. Acestea nu sunt chestiuni privitoare la libertate, fiind legate de subiectul nostru numai prin efecte îndepărtate; ele sunt însă chestiuni privitoare la dezvoltarea individului. Se cuvine ca, într-o altă ocazie, nu în cea de faţă, aceste chestiuni să fie tratate în calitate de aspecte ale educaţiei naţionale; ca alcătuind, într-adevăr, o pregătire specială a cetăţenilor, partea practică a educaţiei politice a unui popor liber, destinată să-i scoată pe membrii acestuia din cercul strâmt al egoismului personal şi familial, obişnuindu-i să înţeleagă interesele comune şi să administreze treburile obştei – obişnuindu-i să acţioneze din motive ce ţin total sau parţial de interesul public şi să le călăuzească modul de comportare după ţeluri care îi unesc, nu care îi despart. În absenţa unor asemenea obiceiuri şi capacităţi, sistemul constituţional liber nu poate fi nici construit, nici menţinut, fapt ilustrat de natura prea adesea trecătoare a libertăţilor politice în ţări în care acestea nu se sprijină pe o temelie suficientă de libertăţi locale. Administrarea afacerilor cu caracter pur local de către cei ce trăiesc în localităţile respective, ca şi aceea a marilor întreprinderi industriale de către asociaţia celor ce furnizează de bunăvoie mijloacele financiare, se recomandă, de asemenea, şi prin avantajele evidenţiate în acest eseu, pe care le oferă individualitatea modurilor de dezvoltare şi diversitatea modurilor de acţiune. Acţiunile cârmuirii tind să fie pretutindeni la fel. În cazul indivizilor şi al asociaţiilor voluntare avem, dimpotrivă, experimente variate, precum şi o nesfârşită diversitate de experienţe. Ceea ce poate face statul, ca lucru util, este să se transforme pe sine într-un depozit central şi un factor activ de circulaţie şi difuzare a experienţei rezultate din nenumărate încercări. Treaba lui este de a face din fiecare om care experimentează un individ capabil să beneficieze de experimentele altora, în loc de a respinge orice experiment în afară de al său.

Cel de-al treilea şi cel mai concludent motiv pentru a restrânge amestecul cârmuirii este marele pericol pe care îl reprezintă sporirea inutilă a puterii sale. Orice atribuţie adăugată în plus celor deja exercitate de cârmuire face ca influenţa sa asupra speranţelor şi temerilor oamenilor să se răspândească şi mai mult, preschimbând din ce în ce pe cei activi şi plini de râvnă în inşi dependenţi de cârmuire sau de membrii vreunui partid care ţinteşte să ajungă la cârma ţării. Dacă drumurile, căile ferate, băncile, birourile de asigurare, marile societăţi pe acţiuni, universităţile şi instituţiile de binefacere ar fi, toate, sucursale ale guvernului; dacă, în plus, consiliile municipale şi comitetele locale, cu tot ceea ce acum depinde de ele, ar deveni departamente ale administraţiei centrale; dacă angajaţii tuturor acestor întreprinderi ar fi numiţi şi plătiţi de cârmuire, astfel că ar depinde de ea pentru orice pas înainte făcut în viaţă; atunci, cu toată libertatea presei şi cu toată competenţa populară a adunării legislative, această ţară şi oricare alta în situaţia ei n-ar mai fi liberă decât cu numele. Şi răul ar fi cu atât mai mare, cu cât maşinăria administrativă ar fi construită într-un mod mai eficient şi mai ştiinţific – cu cât ar fi mai abile măsurile luate pentru atragerea celor mai îndemânatice mâini şi a celor mai pricepute minţi care să o pună în mişcare. În Anglia s-a propus recent ca toţi membrii administraţiei civile să fie aleşi prin concurs, astfel ca în aceste funcţii să fie aleşi oamenii cei mai inteligenţi şi mai instruiţi care se pot găsi; iar împotriva şi în favoarea acestei propuneri s-au spus şi s-au scris multe. Unul dintre argumentele asupra cărora au insistat cel mai mult oponenţii ei a fost acela că ocupaţia de funcţionar permanent al statului nu oferă suficiente perspective de câştig şi nici suficientă importanţă pentru a atrage cele mai mari talente, acestea fiind oricând capabile să găsească o carieră mai atractivă fie ca liber profesionişti, fie în serviciul companiilor şi altor organisme publice. N-ar fi fost nici o