fotografii — toate trebuiau corectate cu viteza fulgerului. Deşi, ca întotdeauna, nu s-a dat nici o asemenea dispoziţie, toată lumea ştia că şefii Secţiei intenţionau ca, în cel mult o săptămână, nici o referire la războiul cu Eurasia sau la alianţa cu Estasia să nu mai existe nicăieri. Volumul de muncă avea să fie copleşitor, cu atât mai mult, cu cât presupunea anumite procese cărora nu li se putea spune pe nume. Toată lumea de la Secţia Documente a lucrat câte optsprezece ore din douăzeci şi patru, cu câte două pauze de câte trei ore pentru somn. S-au adus de la subsoluri saltele şi au fost instalate peste tot pe coridoare; pentru mese, personalul de la cantină aducea tot timpul cărucioare pline cu sandvişuri şi cafea Victoria. De fiecare dată când se ridica de pe scaun pentru cele trei ore de somn, Winston se străduia să-şi lase biroul curat şi de fiecare dată când se ţâra înapoi la lucru, abia putând s ă-şi mai ţină ochii deschişi de cât îl dureau, găsea alt val de suluri de hârtie care acopereau biroul ca o avalanşă, îngropând scrievorbitorul şi revărsându-se şi pe jos, aşa încât prima lui grijă era întotdeauna de a le aşeza cât-de-cât ordonat, pentru a-şi face loc să lucreze. Cel mai prost era, însă, că munca era departe de a fi mecanică. De multe ori, ajungea să înlocuiască un nume cu altul; în schimb, rapoartele detaliate ale tuturor evenimentelor îi solicitau atenţia şi imaginaţia. Până şi simplul fapt de a muta războiul dintr-o parte a lumii în alta cerea solide cunoştinţe de geografie.

După trei zile, ochii îl dureau insuportabil de tare, iar ochelarii trebuia să şi-i şteargă la fiecare câteva minute. Era ca un fel de efort fizic epuizant, pe care ar fi avut dreptul să-l refuze, dar cu care simţea şi el, ca de altfel toţi colegii lui, o nerăbdare nevrotică de a se lupta. Din câte avea timp să-şi mai aducă aminte, nu faptul că fiecare cuvânt pe care-l şoptea în scrievorbitor sau pe care-l scria cu creionul chimic era o minciună voită îl deranja. La fel cu toţi ceilalţi din Secţie, dorea şi el, din tot sufletul, ca falsificarea să fie perfectă. In dimineaţa celei de-a şasea zile, avalanşa de suluri s-a rărit. Timp de jumătate de oră, din tubul pneumatic nu a mai ie şit nimic, pe urmă încă un sul şi gata. Cam în acelaşi timp, volumul de muncă slăbea peste tot. Secţia a fost străbătută de un oftat prelung şi, dacă se poate spune aşa, secret. Săvârşiseră cu toţii, acolo, o faptă măreaţă despre care, însă, nimeni nu putea sufla o vorbă. Nimeni n-ar mai fi putut dovedi, pe de altă parte, pe bază de documente, că avusese loc vreodată vreun război cu Eurasia. La orele douăsprezece s-a anunţat deodată, pe neaşteptate, că toţi lucrătorii Ministerului erau liberi până a doua zi dimineaţa. Winston s-a dus acasă, cărând încă i după el servieta în care se găsea cartea şi pe care o ţinuse între picioare cât timp lucra şi sub saltea cât timp dormea; s-a bărbierit şi a fost la un pas de-a pica de somn direct în cadă, deşi apa abia dacă era cât-de-cât dezmorţită.

Cu un fel de pocnituri voluptuoase în toatei încheieturile, urc ă repede scările deasupra magazinului domnului Charrington. Este obosit, dar nu-i mai este somn. Deschide fereastra, aprinde soba murdară de gaz şi pune apă la fiert, într-o cratiţă, pentru cafea. Julia trebuie să sosească dintr-o clipă într-altă; până atunci, are cartea. Se aşeză comod pe fotoliul uzat şi desface servieta. Scoate din ea un volum greu, negru, legat gro solan, fără autor şi titlu pe copertă. Tiparul arată şi el destul de neregulat. Paginile sunt roase pe la colţuri şi se desprind cu uşurinţă, ca şi cum ar fi trecut prin multe mâini.

Pe pagina de titlu, scrie:

TEORIE ŞI PRACTICĂ ÎN COLECTIVISMUL OLIGARHIC

de Emmanuel Goldstein

Winston începe să citească:

Capitolul I

IGNORANŢA ESTE PUTERE

De-a lungul întregii istorii, şi poate chiar de la sfârşitul neoliticului, în lume au existat trei categorii de oameni: cei de Sus, cei de Mijloc şi cei de Jos. Aceste grupuri au fost subîmpărţite în multe feluri, cu cele mai diverse denumiri, iar numărul de indivizi din fiecare grup, ca şi atitudinea unora faţă de ceilalţi au fost diferite de la epocă la epocă; dar structura societăţii nu s-a modificat, în esenţă, niciodată. Chiar şi atunci când au avut loc răsturnări de proporţii sau schimbări aparent iremediabile, schema dinainte s-a reinstaurat, ca un giroscop care se întoarce de la sine în poziţia de echilibru, oricât de mult ar fi deplasat într-o parte sau în cealaltă.

Idealurile celor trei categorii sunt cu totul incompatibile între ele…

Winston se opreşte din citit, realizând, brusc, tocmai acest lucru: uite, citeşte, se simte bine şi nu-l pândeşte nici o primejdie. Este singur, fără tele-ecran şi fără nici o ureche care să asculte pe gaura cheii, nu are reflexul nervos de a se uita mereu peste umăr sau de a-şi acoperi pagina cu mâna. Simte pe obraz adierea blândă a verii. De undeva, de departe de tot, ajunge până la el ecoul stins al strigătelor unor copii; în cameră, însă, nu se aude nimic altceva decât ticăitul pendulei. Se înfundă mai bine în fotoliu şi îşi ridică picioarele pe grătarul de la cămin. Este o minune pentru el, este ideea pe care şi-o face el despre nemurire. La un moment dat, aşa cum faci de obicei cu o carte despre care ştii că ai s-o citeşti de la cap la coadă şi de la coadă la cap, o deschide în altă parte şi nimereşte la Capitolul III, unde se apucă să citească:

Capitolu 3

RĂZBOIUL ESTE PACE

Împărţirea lumii în cele trei mari superputeri a putut fi şi a fost, într-adevăr, prevăzută încă prima jumătate a secolului XX. O dată cu înghiţirea Europei de către Rusia şi a Imperiului Britanic de către Statele Unite ale Americh, au