luat fiinţă două dintre cele trei puteri existente, Eurasia si, respectiv, Oceania. Cea de-a treia, Estasia, s-a cristalizat ca unitate distinctă abia după un alt deceniu de lupte confuze. Frontierele dintre cele trei superputeri sunt, pe alocuri, arbitrare, iar în alte părţi oscilează în funcţie de soarta războiului, dar, în general, urmează liniile geografice. Eurasia cuprinde întreaga parte de nord a masei continentale euro-asiatice, din Portugalia până la strâmtoarea Behring. Oceania cuprinde cele două Americi, arhipelagurile din Oceanul Atlantic, inclusiv Insulele Britanice, Australasia, precum şi sudul Africii. Estasia, fiind ceva mai mică decât celelalte două şi cu o frontieră occidentală mai puţin clară, cuprinde China şi ţările de la sud de ea, arhipelagul japonez şi o porţiune mare, dar variabilă, din Manciuria, Mongolia şi Tibet, într-o combinaţie sau alta, cele trei superputeri se află în permanenţă în stare de război, de peste douăzeci şi cinci de ani. Cu toate acestea, războiul nu mai este o luptă disperată şi anihilantă, aşa cum era în primele decenii ale secolului XX. Este un conflict cu scopuri limitate, între nişte combatanţi care nu se pot distruge unul pe altul, care nu au nici un motiv material ca să se lupte şi între care nu există nici o diferenţă ideologică esenţială. Ceea ce nu înseamnă că modul în care este purtat războiul sau atitudinea predominantă în legătură cu el au devenit mai puţin sângeroase sau mai cavalereşti. Dimpotrivă, isteria războinică este generală şi neîntreruptă în toate cele trei state, iar acte ca violul, jaful, masacrarea copiilor, reducerea de populaţii întregi la condiţia de sclavi şi represaliile împotriva prizonierilor, mergând până la a-i fierbe sau îngropa de vii, sunt considerate fireşti şi chiar meritorii atunci când sunt săvârşite de propria tabără, şi nu de inamic. Dar, fizic vorbind, războiul nu antrenează decât un număr foarte restrâns de oameni, mai ales specialişti de înaltă clasă, şi produce relativ puţine pierderi de orice fel. Lupta, presupunând că se dă vreo luptă, are loc pe acele frontiere vagi, ale căror linii omul simplu le poate cel mult bănui, sau în jurul Fortăreţelor Plutitoare care păzesc poziţiile strategice pe întinsul mărilor, în centrele de civilizaţie, însă, războiul nu înseamnă altceva decât o continuă criză de bunuri de larg consum şi, din când în când, explozia câte unei rachete care poate lăsa în urma ei cel mult câteva zeci de morţi. De fapt, esenţa războiului este cea care s-a schimbat. Mai exact spus, motivele pentru care se duce războiul s-au schimbat, ca ordine a importanţei. Motive care existau deja, într-o mică măsură, în războaiele extinse din prima parte a secolului XX au devenit acum dominante şi sunt recunoscute şi formulate în mod conştient.

Cine vrea să înţeleagă esenţa războiului actual — pentru că, în ciuda regrupărilor care au loc la câţiva ani o dată, este mereu acelaşi, unic, război — trebuie să-şi dea seama, în primul rând, că războiul de acum nu are cum fi hotărâtor. Nici una dintre cele trei superputeri nu ar putea îi definitiv cuce -rită, nici măcar de celelalte două împreună. Sunt mult prea echilibrate ca forţă, iar obstacolele naturale care le protejează pe fiecare sunt efectiv descurajante: Eurasia este apărată de suprafeţele ei parcă nesfârşite, Oceania de apele Atlanticului şi Pacificului, iar Estasia de numărul imens de locuitori pe care îi are şi de sârguinţă acestora, în al doilea rând, din punct de vedere material, nu mai are pentru ce să se lupte. O dată cu instaurarea unor economii închise, autarhice, în care produc ţia şi consumul se reglează reciproc, bătălia pentru pieţe de desfacere, care era una dintre principalele cauze ale războaielor anterioare, a luat sfârşit, iar concurenţa în legătură cu materiile prime nu mai este o problemă de viaţă şi de moarte. Oricum, fiecare superputere este atât de întinsă, încât poate obţine aproape toate materiile prime din resurse strict interne. Atâta cât mai are o raţiune economică directă, războiul se poartă pentru forţa de muncă, între frontierele superputerilor şi niciodată definitiv în posesia vreuneia dintre ele, se află o zonă aproape dreptunghiulară, având colţurile la Tanger, Brazzaville, Darwin şiHong-Kong, unde trăieşte aproximativ o cincime din populaţia globului. Pentru capturarea acestor regiuni dens populate şi a Polului Nord se luptă cele trei state fără întrerupere. De fapt, nici unul dintre ele nu controlează vreodată întreaga suprafaţă disputată. Unele regiuni trec în continuu dintr-o parte în alta, iar nesfârşitele schimbări de aliniere sunt dictate de posibilitatea de a cuceri cutare sau cutare porţiune printr-o bruscă trădare.

Toate teritoriile disputate conţin minereuri valoroase, iar unele dintre ele sunt surse de produse vegetale importante, cum ar îi cauciucul care, în zonele cu o climă mai rece, nu poate îi obţinut decât pe cale sintetică, prin metode relativ costisitoare. Dar, mai presus de orice, toate sunt rezerve nesecate de forţă de muncă ieftină. Puterea care controlează Africa Ecuatorială, ţările din Orientul Mijlociu, sudul Indiei sau Arhipelagul Indonezian dispune, în acelaşi timp, de vieţile a zeci sau sute de milioane de muncitori prost plătiţi, care trag din greu. Locuitorii acestor regiuni, reduşi, mai mult sau mai puţin pe faţă, la condiţia de sclavi, trec fără întrerupere de la cuceritor la cuceritor, fiind consumaţi ca o materie primă, ca petrolul sau cărbunele, în competiţia celor trei puteri de a produce şi mai multe arme, de a cuceri şi mai mult teritoriu, de a stăpâni şi mai multă forţă de muncă, de a produce şi mai multe arme, de a cuceri şi mai mult teritoriu -si tot aşa la nesfârşit. Este de remarcat, totuşi, faptul că luptele în sine nu trec niciodată dincolo de marginile regiunilor disputate. Frontiera Eurasiei oscilează între bazinul fluviului Congo şi ţărmul de nord al Mediteranei; insulele din Oceanul Indian şi din Pacific sunt tot timpul cucerite şi recucerite de Oceania şi Estasia; în Mongolia, linia care desparte Eurasia de Estasia nu este niciodată fixă; în jurul Polului, toate cele trei puteri ridic ă pretenţii la nişte enorme teritorii care, de fapt, sunt în mare măsură nelocuite şi neexplorate; dar echilibrul de forţe rămâne tot timpul relativ constant, iar teritoriul