Stăpânul câinelui nu era o persoană obişnuită, bătută-n cap, şi putea foarte bine să vorbească despre orice. Era băgat în afaceri pe piaţa de desfacere şi era la curent cu o mulţime de lucruri despre valuta convertibilă. Crezu că se cade să se prezinte.

"Komisch, se înclină el, pocnind din călcâie şi ridicând braţul drept. Angrosist de cartofi şi exportator de orz, membru de partid şi deţinător al Ordinului Sângelui. Heil Hitler!"

Generalul mormăi ceva, dar nu crezu de cuviinţă să se prezinte la rândul lui. Consideră că orice dobitoc, inclusiv un angrosist de cartofi care-şi face veacul în gaura aia din Westfalia - Padeborn -, ar trebui să ştie cine e el. Era de datoria oamenilor, credea el, să-l cunoască!

"Fii atât de bun şi ia loc, Herr Komisch", lătră el cu falsă amabilitate, întinzându-i o cutie din aur cu ţigări, pe care era gravat vulturul german.

Membrul de partid şi angrosistul de cartofi Komisch pescui o ţigară din cutie, dar fu nevoit să şi-o aprindă singur.

E şi de înţeles, zâmbeşte Porta. Unde-am fi ajuns dacă terciuitorul ăsta de cartofi îndrăgostit de câini ar fi fost doar un Leutnant în rezervă, trimis acasă pentru că are carnetul de partid în regulă. Sau, cine ştie, un Unteroffizier ori vreun prăpădit de puşcaş? Un general german de Armată nu se poate coborî nicicând atât de jos. Mai bine să pară o omisiune din partea lui.

O vreme a fost linişte. Era, cum se spune, liniştea dinaintea furtunii. Şedeau contemplând fumul care se ridica în spirală din trabucul generalului şi din ţigara membrului de partid.

"Te-ai gândit, generale, începu în cele din urmă ăla eu cartofii, c-ar fi. timpul să câştigăm războiul? Nu putem continua să trecem cu vederea lâncezeala. Exportul de cartofi practic a încetat. (Îşi plimbă provocator privirea de la general la câine, care se tolănise comod pe o piele de leu din faţa căminului. Era tot ce mai rămăsese dintr-un prăpădit de leu reumatic pe care generalul îl împuşcase pe când se afla şi el în treabă aşteptând să-nceapă a doua Ciomăgeală Mondială.) Văd negru înaintea ochilor, generale, situaţia-i sumbră. Din puţină cantitate de cartofi pe care pot pune mâna prin filiere temeinice, cincizeci la sută trebuie predată nenorocitei de Armate, care plăteşte preţuri minimale, stabilite de câteva murături de funcţionari civili de prin Ministerul alimentaţiei.

Oameni care nici măcar nu sunt în stare să scrie corect nemţeşte, dar folosesc un fel de limbaj propriu, idiot şi funcţionăresc. Ar trebui lăsat totul în seama Reichsführerului SS şi aruncate la gunoi toate rămăşiţele putredei monarhii! Te apucă disperarea, zău-aşa, generale! I-am scris şi Führerului, dar n-am primit răspuns. Câştigăm şi tot câştigăm, dar nici una din victoriile noastre nu ne duce niciunde. Eu nu ştiu ce să mai fac, şi cartofii se împuţinează văzând cu ochii. Hai o dată, să-i zicem o victorie mare şi sângeroasă şi să terminăm povestea, ca să-şi poată omul vedea din nou de afacerile sale. Aşa cum fusesem siliţi să procedăm de către mărea finanţă jidănească înainte de război. Priveşte marea victorie pe care-o repurtăm în momentul de faţă! Întreaga Armată a 4-a Panzer zace în codrii de pe Oka, unde se lasă bumbăcită de către tunurile bolşevice, şi regimente, batalioane şi companii întregi sunt făcute fărâme şi risipite peste întreaga întindere a mlaştinilor. Şi ştii ce zice lumea? Se spune că, indiferent în ce direcţie priveşti, cerul întreg e în flăcări. Satele şi oraşele sunt pustiite şi ele, la rândul lor, aşa încât nu mai rămân decât mormane de cenuşă. Ăsta-i războiul. Dur şi sălbatic. Nu-i pentru papă-lapte! Am aflat toate astea în cele douăşpe luni cât am fost la şcoala pentru voluntari".

În timp ce vorbea astfel, acest membru de partid şi negustor de tocană sări în picioare şi se înclină politicos înaintea generalului.

"Cer permisiunea să raportez, Herr General, să trăiţi! Sunt voluntarul pentru un an Komisch Leonard, treizeci şi trei de ani, Regimentul de Infanterie Prusac 6 Brandenburg, eliberat din serviciul activ pe motiv de cartofi şi orz!"

Se trânti înapoi în fotoliul din piele, un monstru antic, negru şi oribil, cu un spătar atât de incomod încât numai un masochist l-ar fi putut îndrăgi.

"Nu mă plâng de tunurile care bubuie, de oraşele arse ori de oamenii ucişi. Doar de-aia-i război! Ce-am avut şi ce-am pierdut - continuă el gesticulând prin aer cu o ţigară proaspăt aprinsă - dar lucrul cel mai rău sunt artileriştii ăia blestemaţi care preschimbă în ruine distilerie după distilerie. Ce dracu' i-a găsit de se apucă să pună tunurile lor afurisite pe distilerii? (Tremurând de indignare, scoase din buzunar un carnet gros.) Ia ascultă aici, generale. Încep să cred că tot războiul ăsta mondial e pus la cale special pentru a mă ruina pe mine! (Îşi umezi deştele şi se apucă să întoarcă paginile.) «Steaua Roşie» din Kiev a luat 185 tone de cartofi - rasă de pe suprafaţa pământului; «Oaza Patriei», Minsk, 200 tone de cartofi şi 100 tone de orz - făcut fărâme. Aceşti Untermenschen îmi sunt datori-vânduţi pentru ultimele două livrări! Şi cu asigurările cum rămâne? Forţă majoră! Nici o para chioară pentru toată marfa mea de calitate superioară!

Oare îmi va acoperi pagubele puternica Armată germană? Iartă-mă, generale, era doar un gând răzleţ. Ia să vedem, «Vulturul de Aur» Harkov - lucrătură temeinică - funcţionează tot anul, zi şi noapte - şeful era un ins de treabă. Pe nevastă-sa o chema Wilma şi era plecată mereu prin staţiuni de odihnă şi tratament. Vreau să spun, nervii - e uşor să fii împuşcat când trăieşti în Uniunea Sovietică, unde statul poate hotărî ce culoare va avea peretele din dormitorul tău şi-şi poate vârî degetele lui lacome în buzunarele tale când are chef. E aproape la fel de rău ca la noi."

Herr Komisch îşi duse îngrozit mâna la gură în clipa în care îşi dădu seama ce-a spus. Sări dezorientat din fotoliul său de masochist, azvârli înainte braţul drept şi răcni: "Heil Hitler!"

Generalul schiţă un zâmbet forţat