"Alaltăieri am aflat cu oroare că opt distilerii au ars până-n temelii. Să vorbim deschis, generale, dacă treburile mai continuă multă vreme în felul ăsta, o să ajungem cu toţii la sapă de lemn şi eu voi fi complet ruinat. Cine naiba va mai cumpăra cartofi şi orz dacă nu mai stă-n picioare nici o distilerie?"

"Nu crezi că vezi lucrurile într-o lumină mult prea sumbră? întrebă generalul şi propuse să ia amândoi un păhărel de ceva. Situaţia noastră în clipa de faţă-i bună. Diviziile germane înaintează victorioase prin stepa rusă. Recunosc că din când în când mai sare-n aer şi câte-o distilerie, dar trebuie să facem cu toţii sacrificii în vederea Victoriei Finale."

"Ar fi timpul să se-ntâmple odată; de preferinţă înainte ca dobitocii ăia roşii să facă zob şi cea din urmă distilerie!" oftă abătut negustorul de cartofi.

Cu un gest autoritar, generalul îi arătă oaspetelui său harta de război care împodobea peretele de lângă cămin.

"Ia priveşte", Herr Komisch. Aici e Niprul, şi Ceva mai încolo Volga - calea "vieţii" Rusiei. Nu-i nevoie decât să trecem niţel dincolo de ele, şi expediţia noastră de pedepsire din Răsărit e încheiată. Şi uite aici e Africa. După cum vezi, nu mai e mult până la Cairo!"

"Câţi kilometri?" întrebă Komisch practic. Puse mâna pe un băţ de chibrit şi măsură pe hartă vreo mie de kilometri.

"Asta nu contează, strigă generalul, furios, dându-i oaspetelui său peste mână. După cum spuneam, nu mai e mult şi, în chiar clipa asta, Feldmarschall Rommel pregăteşte o lovitură decisivă asupra şubredelor poziţii englezeşti. Stindardul german de luptă va flutura pe minaretele din Cairo. Restul nu mai e decât o operaţiune de curăţenie locală. Egiptenii şi arabii au simpatizat dintotdeauna cu noi, nemţii. Nu mai e decât o chestiune de ore până când se vor ridica pe faţă împotriva regimului de teroare al englezilor şi se vor pune sub protecţia dreptei noastre conduceri nemţeşti. Africa va răsuna de chemarea "Heim ins Reich!"{53}. (Îşi trecu degetul arătător de la Cairo pe culmile munţilor Caucaz şi descrise un arc elegant în jurul întregii Georgii.) Aici, maşina de război germană se rostogoleşte înainte, nimicind tot ce-i stă în cale. (Arătătorul sări la Birmania.) Şi aici Armata Imperială Japoneză zdrobeşte forţele engleze şi americane. Se apropie cu paşi repezi ziua în care victorioasele armate germane şi japoneze îşi vor da mâna la graniţa de miazănoapte a Indiei. O lovitură de maestru în domeniul strategiei. Ce zici de asta, Herr Komisch? Acum poţi întrezări Victoria Finală?"

Negustorul de cartofi îşi drese vocea, îşi trecu mâna peste faţă şi-şi plimbă privirea peste marea hartă de război. În acelaşi timp nu se putu abţine să nu se gândească la toate distileriile distruse.

"Într-adevăr, arată foarte promiţător, generale, recunoscu el. Înaintăm foarte mult! (Păru să cântărească niţel lucrurile, calculând distanţa dintre Birmania şi Caucaz.) Dar am şi dat înapoi dintr-o mulţime de locuri, observă el timid. (Atinse harta cu un deget rigid şi prudent. Îşi plimbă degetul înainte şi înapoi pe marginea de est a Georgiei.) Calea militară georgiană nu se mai află din păcate în mâinile noastre. (Vorbea ca şi cum el însuşi ar fi smuls această cale de sub picioarele Armatei germane. Trecea la mustaţă pe lângă înalta trădare.) Şi cu Moscova cum rămâne, generale? Chiar şi cu cei mai ageri ochi nemţeşti nu cred că cineva ar putea vedea mare lucru din Moscova de la distanţa la care se află în clipa de faţă băieţii noştri!"

"Şi mai zici c-ai fost voluntar! răcni generalul, roşu la faţă, aruncându-i câinelui de pe pielea de leu o aspră privire militară. Am avut de curând câteva mici reţineri în unele sectoare ale frontului lipsite de importanţă. Dar ceea ce numeşti tu retragere, dragul meu, nu reprezintă decât o regrupare şi o reaşezare a frontului. O operaţiune tactică utilă care stă mărturie pentru limpezimea de gândire a Comandantului nostru Suprem. Chiar în clipa asta, tancurile noastre trec năvalnic pe drumurile ruseşti. Puştile-mitralieră zornăie şi artileria germană urlă. Obuzele noastre se prăvălesc ca grindina peste Untermenschen, care încep să-şi dea seama cine-i stăpânul. Un bun cunoscător de oşti poate face lucruri măreţe cu soldatul german! (Îşi trânti arătătorul pe hartă.) În pădurile de-aici am comasat o armată cu o putere de luptă cum n-au mai văzut nici Dumnezeu, nici Diavolul. Odată pusă în mişcare, nimic n-o va mai putea opri până dincolo de Moscova. Ia priveşte, domnule! Am trecut din victorie în victorie. Am dat peste cap Iugoslavia şi Grecia şi le-am fărâmat. Gălăgiosul «Cocoş Galic» a fost jumulit şi în doar patruzeci de zile a fost înfrânt. Olanda, Belgia, Danemarca şi Norvegia făcute ţăndări şi aruncate la gunoi. Nu dansează decât cum le cântăm noi. Şi aici se află Finlanda, România, Bulgaria şi Ungaria, vitejii noştri aliaţi europeni. Dac-am vrea, am putea lăsa în seama lor întreg teatrul de război din Răsărit."

"Generalul a omis Italia," interveni negustorul de cartofi.

"Mda! Trebuie să ţinem seama şi de Italia," recunoscu generalul, gesticulând de câteva ori vag cu degetul deasupra cizmei Italice. În realitate, nu-i putea suferi pe italieni şi nici spaghetele lor.

"Oare ne putem încrede în bulgari şi-n români? întrebă Komisch, gândindu-se câţi bani are de încasat în aceste două ţări. Am auzit că batalioane întregi dezertează la inamic şi că nu mai vor să vorbească nemţeşte".

"Ajunge! răcni generalul. Nu admit să se discute în casa mea chestiuni de înaltă trădare. Ai priceput, măi… măi voluntarule!"

Acum lucrurile au luat o întorsătură pe care nimeni n-ar fi putut-o bănui, zâmbeşte Porta fericit. Toate insultele care le veneau pe limbă, de la "hoţ de biciclete" şi până la "înaltă trădare" zburau încolo şi-ncoace prin cameră, însoţite de observaţii lătrate de "Rottweiler."

"Din partea mea, îţi pot vârî războiul ăsta mondial unde ştiu eu, zbieră Tocană, roşu la faţă. Nu-mi pasă cine câştigă. Tot ce vreau e ca rahaţii ăia de la artilerie şi bombardierele să lase în picioare câteva distilerii, ca să-mi pot eu vinde