OPTZECI LA SUTĂ

Sally e la Berlin! strigă fericit Porta. E la Cartierul General.

– La Ministerul de Război, îl corectează Sanitätsfeldwebelul.

– Şi mai bine! rânjeşte Porta viclean. Exact ce-am spus cu întotdeauna: dacă te iubeşte Dumnezeu, soarele străluceşte mereu! Sally la Berlin! Sally la Ministerul de Război! O chestie ca asta îmi dă încredere în viitor! Râde cu poftă.

Chiar în clipa aceea, intră în salon, în fruntea suitei sale," medicul-şef, un Oberst.

– Se pare că-ţi revii cu o viteză uluitoare, comentează medicul-şef, ascultându-l pe Porta cu stetoscopul. Ieri erai complet paralizat şi aveai febră! Să-mi spui şi mie secretul tratamentului care face minuni peste noapte. Mi-ar fi de mare folos când voi trata alte cazuri disperate!

– Domnule Oberst, să trăiţi! surâde Porta fericit. Cred că mi s-a întâmplat, să trăiţi, exact aşa cum scrie şi-n Biblie, domnule! Chestia cu omul din Palestina, să trăiţi! Isus a spus: "Ridică-te şi umblă!", şi ologul s-a sculat şi a plecat cu desaga pe umăr, să trăiţi!

– Se pare că într-adevăr s-a petrecut şi cu tine ceva asemănător, spune sec medicul-şef. Mai bine te-am trimite la batalionul convalescenţilor să faci puţină mişcare ca să-ţi restabileşti complet sănătatea.

– Permiteţi să raportez, să trăiţi! Cel de colo, Obergefreiter Creutzfeldt, domnule! Şi el s-a vindecat tot în cursul nopţii. Nu-l mai doare spatele absolut deloc!

Micuţul face furios semn cu capul în spatele medicului-şef, ridicându-şi braţele nedumerit. Nu mai pricepe nimic. Plănuiseră să ajungă la un spital din Berlin şi să nu se mai mişte de-acolo până la sfârşitul războiului.

– Mă bucur s-aud că şi Creutzfeldt a fost pălit de acelaşi acces de sănătate acută! zâmbeşte sarcastic medicul-şef. În cazul ăsta, o să-l luăm şi pe el. Vă mutăm pe amândoi la batalionul convalescenţilor.

– Permiteţi să raportez, să trăiţi! cârâie Porta. Suntem pe cale de a fi desemnaţi pentru o misiune specială. Ministerul de Război, domnule!

– Asta n-o mai cred. să vă mai văd şi pe-acolo, răspunde medicul-şef cu un hohot înăbuşit. Deocamdată vă duceţi la prăvălia convalescenţilor, iar cârjele le predaţi la magazie. Îşi dă seama oricine că nu mai aveţi nevoie de ele.

– Ce tâmpenie, îi şopteşte sanitarul lui Porta, în timp ce-i scoate din încăpere.

– Crezi? râde Porta prosteşte. Peste câteva zile o să fii în stare să-ţi pui şi fundul ia bătaie, doar-doar să faci schimb cu noi! Ne vom lăfăi în scaunele de la Ministerul de Război, manevrând generali şi alţi granguri după pofta inimii.

După ce Porta şi Micuţul se tocmesc pe la nenumărate puncte de control, are loc o întâlnire zgomotoasă în biroul Oberfeldwebelului Sally din Ministerul de Război, departamentul AWA{40}.

– Îmi place, exclamă Micuţul copleşit, ţopăind pe o canapea cu arcuri.

Porta se lăfăie într-un fotoliu adânc, cu o ţigară în colţul gurii. Îşi deschide uniforma la gât şi îşi împinge boneta pe sprânceana stângă. Asta e poziţia lui preferată. Are impresia că-i dă prestanţă.

– Ce-aţi zice de o picătură de ceva, ca să vă cureţe din gât bacteriile de spital? sugerează Sally, luând o sticlă dintr-un dulap pe care scrie: "Geheime Kommandosachen"{41}.

– Cu plăcere, răspunde Porta, suflând un nor mare de fum. Umple-le cum trebuie, dacă tot te-ai apucat. Nu vreau să le tot umpli, fiindcă o să te surmenezi!

Ciocnesc, înclinându-se cu aroganţă, în stil ofiţeresc. Oricum, se află la Ministerul de Război. Porta dă paharul de duşcă şi apoi scurge ultimele picături.

– Am auzit că te-ai distrat de minune cu pisica sălbatică pe care ţi-am trimis-o{42}, râde Sally cu poftă. Ce-ai zice de încă una? Mai am două bestii din astea şi ţi le pot oricând oferi, dacă vrei să-i mai dai o lecţie unui "prieten".

– Să nu mai aud de pisici sălbatice, protestează îngrozit Micuţul, arătându-şi cicatricele dobândite în urma întâlnirii cu prima dintre ele.

– Trebuie să ne desemnezi de îndată pentru serviciul special, spune Porta cu seriozitate, împingând paharul pentru a fi reumplut. Suntem deja cu un picior în Rusia.

– Se poate rezolva comod, făcând planuri împreună şi bând şliboviţă, sugerează Micuţul. Izbucneşte într-un hohot de râs.

– Ce părere aveţi de HDV? îi întreabă Sally. E destul de confortabil acolo. Nu aspiră nimeni la Valhalla, tânjind după tunetul războiului.

– Unul din locurile în care se mănâncă Regulamentul pe pâine şi se scuipă atât de repede precum artificiile de Crăciun, încuviinţează Porta. Sună promiţător pentru noi. Pune-ne urgent pe ştatul de plată, să dăm cât mai repede toate planurile peste cap. Sunt foarte îngrijorat, continuă el, aplecându-se confidenţial peste biroul de mărimea unui teren de aterizare pentru elicoptere. Există câţiva inşi în Berlin care-şi închipuie că nu mai valorez nici doi bani, şi asta numai fiindcă am fost plecat puţin în Rusia să mă ocup de bunul mers a! războiului. Am cercetat niţel zona şi am realizat, spre marea mea tristeţe, că nimeni nu mă mai consideră demn de luat în seamă. Până şi cei de la bordelul "Minna cea lacomă" se fac că nu mă mai cunosc. Minna s-a prăpădit de râs când i-am amintit că are să-mi plătească dobânda de optzeci la sută. A îndrăznit să-mi ceară plata în avans dacă vreau s-o călăresc pe una din târfele ei scheletice. Acum am ajuns la faza în care un bărbat nu mai are altceva de făcut decât să reguleze, să bea şi, din când în când, să mai facă şi câte-o stare depresivă. După ce-am auzit că eşti în Berlin, mi-a revenit moralul. Până să aflu de tine, am stat pe-un scaun cu frânghia în jurul gâtului.

– Ai făcut cea mai mare greşeală a vieţii tale refuzând postul de bibliotecar la Comandamentul din Padeborn pe care ţi l-am oferit. Ziceai că preferi să conduci un tanc, fiindcă-i mult mai distractiv.

– Pe atunci nu ştiam că Grofaz mă va trimite la război, se scuză Porta.

– Şi totuşi te-a trimis, surâde Sally. Te-ai trezit, ca toţi ceilalţi, sub ploaia de foc a obuzelor. Câţiva dintre noi am judecat însă la rece şi am rămas sub ploaia, mult mai puţin periculoasă, a documentelor şi a maşinilor de scris. Şi-o să continuăm aşa până într-o bună zi când se va instala pacea şi soarele ne va încălzi din nou.

– Am fost un prost, admite