Porta cu tristeţe, privindu-se cu un ochi critic în oglinda din spatele biroului. Ţine-ţi firea, Porta! latră el către mutra din oglindă. (Îşi răsuceşte capul astfel încât, cu un efort, îşi poate vedea profilul.) Ai o figură destul de inteligentă, îi explică el satisfăcut celui din oglindă. Târâturile alea vor afla cât de curând că nu scapi nepedepsit dacă tragi în piept pe-un om de optzeci la sută.

Oberfeldwebelul Sally se lasă pe spate cu scaunul său rotativ.

– Că veni vorba, ştiai că Egon Pufarezu' ţi-a suflat situaţia? Trăncăneşte peste tot că ai un cap pătrat, umplut cu Sauerkraut, şi că, dacă te vei întoarce de pe front, va avea el grijă să fii deportat într-un colţ împuţit al Bavariei, unde toată populaţia e oligofrenă.

– Isuse! exclamă Micuţul, prefăcându-se. Înfricoşat şi pocnindu-se cu mâinile peste frunte. Era şi timpul să-l lăsăm pe Adolf să-şi vadă singur de război şi să facem niţică ordine pe frontul de-acasă.

– Ia te uită! strigă indignat Porta. Mitocanul ăla a făcut o glumă cam grosolană. Asta ea să n-o numesc tentativă de sinucidere sau ceva de genul ăsta.

– Hai să mergem şi să-l pocnim cu un sac cu nisip, propune Micuţul.

– Nu precipitaţi lucrurile şi nu vă repeziţi să faceţi ceva ce-o să regretaţi mai târziu, îi avertizează Sally, umplându-le iarăşi paharele. Ascultaţi la mandea! O să vă convingeţi că nu vă sfătuiesc de rău. Acţionaţi întotdeauna numai conform unui plan de bătaie bine gândit.

Porta priveşte visător pe fereastră. Urmăreşte un şlep încărcat care pluteşte pe Landwehr Kanal; la cârmă se află o femeie grasă, iar la cart una slabă.

– Egon e un nemernic, răbufneşte el nervos, bătând cu pumnul în pervazul ferestrei! O să-l împuşc drept în inimă ca să i-o fac fărâme. O să moară mai curând decât îşi imaginează.

– Cunosc câţiva oameni cărora le place să se îmbrace ca popii, spune Sally misterios. Îşi aprinde un trabuc brazilian şi suflă un nor de fum peste birou.

– În veşminte de popă? întreabă nedumerit Porta, afundându-se în fotoliu. Scutecele alea în care se vâră ei când vor să stea la taclale cu Isus şi cu Dumnezeu?

– Vorbesc despre straiele preoţilor, spune încântat Sally, pufăind vârtos din trabuc. Oamenii ăia ştiu ce vor. Când apar în văzul lumii, poartă în mână stângă Cartea lui Moise şi par adevăraţi sfinţi. "Isus ştie totul despre tine", îţi spun când te văd, după care scot de sub sutană un "desfăcător de suflete" şi totul se termină cât ai clipi. Încasează o treime din tot ce-adună!

– Cum pot fi găsiţi băieţii ăştia? întreabă Porta cu interes. Doar nu sunt nişte macaronari ordinari!? Ăştia nu se ating de nimic din ceea ce strâng.

– Sigur că nu, râde Sally din inimă. Sunt tari! Cei mai afurisiţi indivizi din Berlin-Moabitt. Prieteni buni cu mine!

– Cât de buni? se interesează Porta, cu o suspiciune sănătoasă.

– Suficient de buni încât să vină să te cunoască, dacă le-aş cere-o, zâmbeşte Sally tâmp, dezvelindu-şi dinţii albi, încadraţi de o margine delicată de aur.

– Ai un dentist foarte bun, suspină Porta cu invidie, sugându-şi unicul dinte, care, după ce că e singurul, mai e şi negru.

– Aşa e, răspunde Sally. Locuieşte chiar în colţ, pe Prinz Albrechtstrasse.

– Bănuiesc că e şi dentistul lui SS Heini{43}, se interesează Porta, cu un zâmbet în colţul gurii.

– Ai ghicit, răspunde Sally, râzând fericit. Pe când răsfoiam nişte documente vechi din zilele Weimarului{44}, am descoperit câteva pete pe blazonul familiei lui. Aşa că nu trebuie să stau niciodată la rând şi nici să achit nota de plată!

– Ai grijă să nu te prindă într-o bună zi. Or să te spânzure în mod sigur, îl avertizează Porta, sumbru. Eu nu l-aş lăsa pe unul din SS să-mi aranjeze dantura! La sfârşitul războiului, s-ar putea întâmpla să se afle că aurul provine din gura unui jidan care a sfârşit ars în vreun cuptor!

Sally râde din inimă şi îşi netezeşte uniforma sa elegantă, făcută la comandă.

– Până să-şi amintească cineva de mine, pe voi doi or să vă mierlească eliberatorii şi or să vă arunce în stradă, să vă mănânce ciorile! Până atunci, eu voi deveni de neînlocuit. O să fie nevoie de câţiva germani "curaţi" care să-i înlăture pe eroii din ultimii ani!

– Şi crezi că te vor folosi pentru aşa ceva? zâmbeşte Portă, cu un aer îngăduitor. Nu sunt ei atât de fraieri!

– Sunt sigur, accentuează Sally, apăsând pe un buton de sub birou. Dar haideţi să atacăm problemele voastre, ca să le putem veni de hac ticăloşilor care vă fac necazuri.

Se aude un ciocănit precaut în uşă. În birou intră un Gefreiter uscăţiv, cu ochelari de învăţător. Are o expresie nefericită pe chip. Face o încercare nereuşită de a-şi pocni călcâiele milităreşte, dar sunetul se aseamănă mai mult cu plescăitul picioarelor unei găini care se bălăceşte în apă călduţă.

Sally se reazemă de spătarul scaunului şi-l priveşte pe Gefreiter cu superioritate. Acesta stă ţeapăn în faţa biroului, privind ca un câine credincios care aşteaptă porunca stăpânului.

– Ascultă-mă cu atenţie, Lange. Răspunzi ca Unteroffizier Hartnacke să ajungă la "Gâsca cu trei picioare" la ora optsprezece fix, cu echipamentul special la el. Îl vor contacta doi Obergefreiteri de la Blindate.

– Am înţeles, să trăiţi! scrâşneşte Lange, încercând din nou să-şi pocnească călcâiele.

– Las-o baltă, mormăie Sally resemnat. N-ai să reuşeşti niciodată! Uită-te cum îţi fâlfâie mâinile! Ţine-ţi degetele alea de pungaş lipite de dunga pantalonilor! Fruntea sus şi încordează-ţi fundul! Îţi atârnă braţele ca şi cum te-ai pregăti să te scarpini în fund! De fapt, cred c-ai s-o şi faci. Te trimit în braţele lui Ivan. Poate-o reuşi el să te înveţe cum se stă în poziţie de drepţi. Eşti un soldat de nimic, un bou! Deci, ce eşti, Lange?

– Permiteţi să raportez, să trăiţi! Gefreiter Lange e un soldat de nimic, un bou, domnule!

– Ieşi afară! ordonă Sally, făcându-i semn cu mâna, ca şi cum ar fi vrut să gonească o muscă de pe o felie de pâine cu gem.

Gefreiter Lange face câţiva paşi înapoi şi, bineînţeles, se împiedică de prag şi cade. Se ridică cu greu, se ciocneşte de un civil şi închide cu grijă uşa în urma lui.

– Isuse şi Marie, ce clovn!