— Mă apuc să fac curat! La revedere!

Clopoțelul de la ușă clincăne trist și fără tragere de inimă în urma lui Kent și Sven. Rămân o vreme afară, strigându-și unul altuia: „Uite ce-ai făcut!” Pe urmă se lasă tăcerea.

•

Britt-Marie face curat.

•

Cineva și copiii se ascund în bucătărie până termină. Nu îndrăznesc nici măcar să râdă.

Nu e, în niciun caz, vina celor doi polițiști. Nu este, nu. Vin în Borg din oraș și nu încearcă decât să-și facă treaba cât mai bine, de bună seamă.

Dar Britt-Marie e, poate, ușor irascibilă. Și nu-i de mirare, când se trage cu pistolul prin preajma ta.

— Înțelegem că sunteți șocată, dar am avea nevoie să ne răspundeți la întrebări, încearcă unul dintre polițiști.

— Pe dumneavoastră nu vă deranjează să tropăiți cu pantofii plini de noroi pe podeaua proaspăt spălată, firește, trebuie să fie plăcut să nu vă pese, trebuie să fie, da! spune Britt-Marie.

— Am spus că ne pare rău că am intrat încălțați. Foarte rău! Dar, după cum v-am explicat deja de mai multe ori, trebuie să audiem toți martorii la fața locului, încearcă și celălalt să o lămurească.

— Lista mea e distrusă, spune Britt-Marie.

— Cum adică? întreabă polițistul.

— Mi-ați cerut să spun ce s-a întâmplat. Lista mea e distrusă. Nimic din toate astea nu erau pe lista mea când am plecat de-acasă azi-dimineață, așa că acum totul e greșit pe listă.

— Nu asta am vrut să spunem, zice primul polițist.

— Ha! Ha! Adică și mărturia mea e greșită! constată Britt-Marie.

— Am vrea să știm cât de bine ați reușit să-l vedeți pe făptaș, spune celălalt polițist.

— Țin să menționez că văd excelent. Am vorbit cu opticianul meu și a zis: „Britt-Marie, vederea ta e excelentă!” spune Britt-Marie, strângând indignată din buze. Apoi adaugă, cât se poate de binevoitoare:

— Este un optician foarte bun, să știți! Foarte manierat. Nu intră cu pantofii murdari în casă.

Polițiștii oftează la unison. Britt-Marie răsuflă și ea adânc. Nu oftează, nu.

— Ne-ar fi de mare ajutor dacă l-ați putea descrie pe făptaș, spune unul dintre polițiști.

— Firește că pot să-l descriu, cum să nu pot! se răstește Britt-Marie.

— Și cum l-ați descrie? întreabă polițistul plin de speranță.

— Avea un pistol, spune Britt-Marie.

— Altceva vă mai amintiți? Alte detalii care v-au atras atenția? întreabă polițistul.

— Ha! Un pistol nu vi se pare un detaliu care să atragă atenția, asta vreți să spuneți? întreabă Britt-Marie.

— Nu, nu… nu asta am vrut să spun, normal, am vrut să zic că…

Atunci celălalt polițist îl întrerupe, încercând, în mod evident, să-i câștige încrederea lui Britt-Marie printr-o schimbare de tactică. Pune o mână pe umărul ei și spune, pe un ton reconfortant:

— Nu te speria, Britt-Marie! În primul rând trebuie să înțelegi că, atunci când vine vorba despre jafuri, nu trebuie s-o iei personal!

Britt-Marie îi dă mâna la o parte, de parcă ar fi o pasăre murdară.

— Și dumneata cum crezi că ar trebui s-o iau?

La care polițistul trebuie să admită că nu are un răspuns foarte bun. Britt-Marie arată spre pantofii lor și spune:

— O iau foarte personal când mărșăluiți în casă cu pantofii plini de noroi taman când am spălat podelele.

Atunci polițiștii hotărăsc să se întoarcă în oraș.

Britt-Marie freacă din nou podeaua. Cu atâta îndârjire, încât Cineva e nevoită s-o oprească.

— Ușor cu mop, Britt-Marie! Mop scump, la naiba! râde ea.

Britt-Marie nu consideră deloc că azi ar fi o zi bună pentru Cineva să se fâțâie cu scaunul de colo colo și să rânjească, chiar nu e, nu! Dar Cineva are grijă ca Britt-Marie să-și bea berea și să mănânce o felie de pizza, apoi îi dă cheile mașinii.

— Credeam că n-ai terminat de reparat mașina! exclamă Britt-Marie.

Cineva ridică din umeri.

— Eh, știi, terminat de multe zile, dar… știi și tu.

— Nu. Nu știu nimic, de bună seamă, spune Britt-Marie.

Cineva își freacă rușinată mâinile de genunchi.

— Mașină gata de mult. Britt fără mașină nu pleacă din Borg, nu?

— Deci m-ai dus de nas? M-ai mințit în față? întreabă Britt-Marie rănită.

— Da, recunoaște Cineva.

— Pot să întreb de ce?

Cineva ridică din umeri.

— Îmi placi. Ești, cum se zice? Aer proaspăt! Borg plicticos fără Britt, da?

Britt-Marie nu știe ce să mai zică, trebuie să recunoască. Cineva își mai deschide o bere și întreabă așa, ca în treacăt:

— Britt, o întrebare: ce zici de mașină albastră?

— Ce vrei să spui? geme Britt-Marie.

Apoi petrec o bună bucată de vreme pe terenul de fotbal, certându-se. Cineva insistă să-i explice că ar putea vopsi toată mașina lui Britt-Marie în același albastru cu care a vopsit portiera. Nicio problemă! Cineva este aproape sigură că are pe undeva înregistrată la Fisc și o vopsitorie auto.

Până la urmă, Britt-Marie se supără așa de rău, încât scoate carnețelul din geantă, rupe lista pentru azi și începe una cu totul nouă. N-a mai făcut asta niciodată, dar circumstanțele extreme cer măsuri extreme.

•

Pleacă spre casă cu Vega și Omar, pe jos, pentru că Britt-Marie în ziua aceea a băut puțin peste o jumătate de bere și atunci nici nu se pune problema să se urce la volan. Mai ales nu într-o mașină cu o portieră albastră. Doamne ferește, ce-ar zice lumea? Omar tace până ajung acasă, ceea ce e cu multe minute mai mult decât l-a văzut Britt-Marie vreodată tăcând de când s-au cunoscut.

Vega îl sună iar și iar pe Sami, dar nu-i răspunde. Britt-Marie încearcă să o convingă că Sami poate nici nu știe de jaf, dar Vega i-o întoarce că „aici ești în Borg”. Toată lumea știe totul despre toată lumea în Borg. Așa că Sami știe și Sami nu răspunde pentru că e ocupat să-l găsească și să-l omoare pe Psiho.

În aceste condiții, Britt-Marie nu-i poate lăsa singuri pe cei doi copii, așa că îi duce acasă și se apucă să gătească cina. Mănâncă la ora șase fix. Copiii mănâncă fără să ridice privirea din farfurie, cum