fac copiii care au învățat să se aștepte la ce e mai rău. Când telefonul lui Britt-Marie sună pentru prima dată, sar amândoi. Dar e doar Kent, așa că Britt-Marie nu răspunde. Când Sven sună un minut mai târziu, nu-i răspunde nici lui. Și nu răspunde nici când fata de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă o sună de trei ori. Britt-Marie își închide telefonul.

Vega îl sună din nou pe Sami. Niciun răspuns. Atunci se apucă să spele vasele, fără să i-o ceară cineva, iar Britt-Marie înțelege că situația e cu adevărat gravă.

— Sunt sigură că nu s-a întâmplat nimic grav, spune Britt-Marie.

— Ce naiba știi tu despre asta? răspunde Vega.

Omar murmură de la masă:

— Sami nu întârzie niciodată la cină. E nazist când e vorba de cină.

Apoi își ia farfuria și o pune în mașina de spălat vase. Fără să i-o ceară nimeni. Britt-Marie înțelege că e nevoie de măsuri drastice, așa că răsuflă concentrată de vreo șase ori, apoi îi îmbrățișează strâns pe amândoi. Când copiii plâng, plânge și ea.

•

Când în sfârșit se aude soneria, se reped toți trei la ușă. Niciunuia nu-i dă prin cap că nu poate fi Sami, pentru că Sami are cheie, așa că, atunci când deschid și apare câinele alb, Omar e dezamăgit, Vega e furioasă, iar Britt-Marie e îngrijorată. Par a fi cele trei sentimente de bază ale lor în viață.

— Nu poți să intri cu labele murdare, îl informează Britt-Marie pe cățel.

Câinele își privește labele și pare să-și piardă încrederea de sine. Lângă el e Bancă, iar lângă ea sunt Max, Ben, Dino și Țestosul. Bancă își întinde bastonul și o împunge blând pe Britt-Marie în burtă.

— Salut, Rambo!

— În niciun caz! protestează Britt-Marie instinctiv.

Max, care nu o cunoaște pe Britt-Marie de suficient de multă vreme, încearcă imediat să-i explice neînțelegerea.

— Deci, nu-ți dă cu flit, zice că ești marfa!

Britt-Marie îl privește de parcă i s-ar fi adresat folosind alfabetul Morse. Se uită la copilul de lângă, care, din întâmplare e Țestosul, de parcă se așteaptă să-i traducă el ce a zis Max, ca să înțeleagă ce a zis Bancă. Țestosul pare să priceapă ce se așteaptă de la el, așa că își drege solemn glasul și spune, cât se poate de articulat:

— Păi, l-ai speriat pe hoț! Ca Rambo! Adică ești megatare, ai gheață-n vene!

Britt-Marie își pune calmă mâna bandajată peste cealaltă și se uită la Ben. Băiatul zâmbește și dă din cap încurajator.

— E de bine!

Britt-Marie digeră un pic informația, apoi se uită din nou spre Bancă.

— Ha! Drăguț din partea ta să spui asta.

— Pentru puțin! mormăie Bancă nerăbdătoare și, bătându-se peste încheietura mâinii de parcă ar purta ceas, spune: Cum rămâne cu antrenamentul?

— Ce antrenament? întreabă Britt-Marie.

— Antrenamentul! răspunde Max.

E îmbrăcat cu geaca pe care scrie „Hochei” și țopăie de parcă îl trece pipi.

Britt-Marie se leagănă stânjenită înainte și înapoi.

— Am presupus că s-a anulat, date fiind circumstanțele.

— Ce circumstanțe? întreabă Max.

— Jaful, drăguță! spune Britt-Marie binevoitoare. Max pare să-și pună creierul la grea încercare să găsească legătura dintre jaf și antrenament. În cele din urmă ajunge la singura concluzie logică:

— A șutit hoțu’ mingea?

— Pardon? întreabă Britt-Marie.

— Dacă n-a luat mingea, putem să jucăm, nu? zice Max.

Grupul adunat pe scară cântărește în tăcere spusele lui și, cum nimeni nu pare să aibă ceva împotrivă, nu le mai rămâne altceva de făcut.

Așa că joacă. Afară, între stația de sortare a gunoiului și parcarea de biciclete, cu trei mănuși și un câine pe post de stâlpi de poartă.

•

Se joacă.

•

Max o plachează pe Vega fix când e pe punctul de a marca, iar fata se repede la el cu pumnii strânși. Max dă înapoi. Vega urlă:

— Nu m-atinge, bogătanule!

Toți copiii dau înapoi. Omar evită mingea, de parcă îl înspăimântă.

Mașina neagră se oprește lângă stradă exact când Țestosul nimerește drept în nas, pentru a treia oară, câinele pus pe post de stâlp al porții. Stâlpul refuză să se mai joace. Omar se repede spre brațele lui Sami, Vega se întoarce și mărșăluiește spre casă, fără să scoată o vorbă.

Stâlpul porții mănâncă bomboane din buzunarul lui Bancă și e scărpinat după urechi. Sami se apropie.

— Salutare, Bancă! spune el.

— L-ai găsit? întreabă Bancă.

— Nu, răspunde Sami.

— Norocul lui! strigă Țestosul entuziasmat, fluturându-și degetul mare și arătătorul ca pe un pistol.

Dar se oprește imediat când Britt-Marie îi aruncă o privire de parcă i-a zis să pună un suport sub pahar și el a refuzat.

Bancă îl împunge ușor pe Sami în burtă cu bastonul.

— Norocul lui Psiho, da. Dar mai mult al tău, Sami.

Pleacă spre casă însoțită de Max, Dino, Țestosul și Ben. Înainte să se piardă după colț, Ben se oprește și o strigă pe Britt-Marie:

— Vii mâine, nu?

— Unde? vrea Britt-Marie să știe.

În loc de răspuns, o privesc toți de parcă și-ar fi pierdut complet mințile.

— La cupă! E mâine! tună Max.

Britt-Marie își perie fusta, ca să nu vadă copiii că închide ochii și își mușcă obrajii.

— Ha! Ha! Firește că vin, firește!

Nu spune nimic despre faptul că va fi ultima ei zi în Borg. Nici ei nu spun nimic.

•

Stă în bucătărie până când Sami iese din dormitorul Vegăi și al lui Omar.

— Dorm, spune el cu un zâmbet pe jumătate forțat.

Britt-Marie se ridică, se adună și îi spune severă:

— Nu vreau să mă bag, căci nu sunt genul acela de persoană, dar, dacă ai de gând să-l omori pe acel Psiho în seara asta de dragul Vegăi și al lui Omar, țin să menționez că nu se cade ca un domn să alerge încolo și-ncoace căsăpind oameni.

Sami ridică din sprâncene. Britt-Marie își strânge mai tare baierele poșetei.

— Nu sunt un domn, zâmbește el.

— Nu, dar ai putea deveni! susține Britt-Marie.

Sami râde. Britt-Marie nu râde. Așa că nu mai râde nici Sami.

— Aș, dă-o încolo că nu-l omor. E cel mai bun prieten al meu. Doar că-i bolnav