tău: cel despre care mi-ai spus, pe care-l purtai în tine de mai bine de şase luni, şi te-ai dus la picnicul acela, sau dansul sau petrecerea sau bătaia sau ce-o fi fost şi bărbatul acela te-a lovit cu piciorul în stomac şi l-ai pierdut? Şi pe acela?

 

STEVENS

(către Nancy)

Cum? Tatăl lui te-a izbit în burtă când erai însărcinată?

 

NANCY

Nu ştiu.

 

STEVENS

Nu ştii cine te-a lovit?

 

NANCY

Asta ştiu. Credeam că zici de tatăl lui.

 

STEVENS

Vrei să spui că omul care-a dat cu piciorul în tine nici măcar nu era tatăl lui?

 

NANCY

Nu ştiu. Oricare dintre ei ar fi putut să fie.

 

STEVENS

Oricare dintre ei? N-ai idee cine era tatăl copilului?

 

NANCY

(îl priveşte nerăbdătoare pe Stevens)

Dacă te dai cu dosul îndărăt într-un fierăstrău ai mai putea să spui care dinte te-a muşcat întâi?

(către Temple)

Ce-i cu acela?

 

TEMPLE

Are să fie şi acela acolo, cel care n-a avut niciodată tată şi care nici nu s-a născut niciodată, care să te ierte? Este un cer pentru el unde să se ducă şi să poată să te ierte? Este un cer, Nancy?

 

NANCY

Nu ştiu. Eu cred.

 

TEMPLE

Ce crezi?

 

NANCY

Nu ştiu. Dar eu cred.

 

Tac toţi la sunetul paşilor care se apropie dincolo de uşa de ieşire, toţi se uită spre uşă când cheia intră cu zgomot iarăşi în broască şi uşa se deschide şi intră Temnicerul, trăgând uşa după el.

 

TEMNICERUL

(încuind uşa)

Treizeci de minute, domnule avocat. Dumneata ai spus aşa, ştii: nu eu.

 

STEVENS

Am să mă întorc mai târziu.

 

TEMNICERUL

(se întoarce şi merge spre ei)

Cu condiţia să nu amâni până prea târziu. Ce vreau să spun e că dacă aştepţi până la noapte să te întorci, s-ar putea să ai tovărăşie; şi dacă mai amâni până mâine, n-ai să mai ai nici client.

(către Nancy)

L-am găsit pe predicatorul pe care-l vrei. Are să fie aici la apusul soarelui, a spus. După glas ar putea chiar să fie încă un bariton bun. Şi prea mulţi n-ai cum să ai, mai ales că după noaptea asta n-ai să mai ai nevoie de niciunul, nu? Nu te supăra, Nancy. Ai săvârşit poate crima cea mai oribilă pe care a văzut-o ţinutul ăsta al nostru, dar acum ai să plăteşti cu legea pentru ea, şi dacă şi mama copilului…

(ezită, aproape tace, se controlează şi continuă repede, mişcându-se iarăşi din loc)

Uite, iar vorbesc prea mult. Haide, dacă domnul avocat a terminat cu tine. Poţi s-o iei mai uşor cu timpul din zori mâine dimineaţă, pentru că s-ar putea să ai un drum lung. Trece pe lângă ea şi se îndreaptă repede spre alcovul din fund. Nancy se întoarce să-l urmeze.

 

TEMPLE

(repede)

Nancy.

(Nancy nu se opreşte. Temple continuă, repede)

Şi cu mine ce e? Chiar dacă există vreunul şi e acolo în el cineva care să mă ierte pe mine, mai e încă ziua de mâine şi de mâine. Şi închipuie-ţi mâine şi mâine, şi pe urmă nimeni acolo, nimeni care să aştepte să mă ierte…

 

NANCY

(merge după Temnicer)

Să crezi.

 

TEMPLE

Să cred ce, Nancy? Spune-mi.

 

NANCY

Să crezi.

 

Iese în alcov urmându-l pe Temnicer. Uşa de oţel din culise se trânteşte cu zgomot, cheia scârţâie. Apoi Temnicerul reapare, se apropie, străbate scena spre ieşire. Descuie uşa şi o deschide iarăşi, şi se opreşte.

 

TEMNICERUL

Da, vă rog. Un drum lung şi greu. Dacă aş fi fost destul de nebun să săvârşesc un asasinat care să-mi pună gâtul în ştreang, ultimul lucru pe care aş vrea să-l mai văd ar fi un popă. Aş prefera mai degrabă să cred că nu e nimic după moarte decât să risc gara unde ar trebui probabil să cobor.

(aşteaptă ţinând uşa deschisă, privind îndărăt spre ei. Temple stă nemişcată până când Stevens o atinge uşor pe braţ. Atunci se mişcă, se poticneşte uşor şi infinitezimal, atât de infinitezimal şi revenindu-şi atât de repede încât Temnicerul abia a avut timp să reacţioneze, deşi o face; cu îngrijorare grăbită, cu acea grabă aproape blândă, aproape ca o vorbire articulată, întorcându-se de la uşă, chiar lăsând-o deschisă când se grăbeşte spre ea)

Haide; staţi aici pe bancă; vă aduc un pahar cu apă.

(către Stevens)

Ce dracu’, domnule avocat, de ce-a trebuit s-o aduceţi…

 

TEMPLE

(şi-a revenit)

Nu e nimic.

 

Se îndreaptă cu mers sigur spre uşă. Temnicerul o priveşte.

 

TEMNICERUL

Sunteţi sigură?

 

TEMPLE

(merge cu pas sigur şi grăbit spre el şi spre uşă acum)

Da, sigură.

 

TEMNICERUL

(întorcându-se către uşă)

Bine. Eu în orice caz nu vă condamn. Dracu’ să mă ia dacă-mi dau seama cum chiar şi un nenorocit de ucigaş negru poate să reziste în duhoarea asta.

 

Se opreşte o clipă în uşă şi iese, invizibil, deşi mai ţine încă uşa deschisă şi aşteaptă s-o încuie.

Temple, urmată de Stevens, se apropie de uşă.

 

VOCEA TEMNICERULUI

(din culise, surprinsă)

Ce faci, Gowan, uite-o aici şi pe nevastă-ta.

 

TEMPLE

(mergând spre uşă)

Cineva, oricine, care să mântuie asta. Cineva, oricine, care să vrea asta, dacă nu e nimeni, sunt pierdută. Toţi suntem. Condamnaţi. Damnaţi.

 

STEVENS

(înaintând după ea)

Sigur că suntem. Nu ne spune El asta de acum aproape două mii de ani?

 

VOCEA LUI GOWAN

(în culise)

Temple.

 

TEMPLE

Vin.

 

Ies. Uşa se închide, se trânteşte, zgomotul când se trânteşte şi scrâşnetul cheii când Temnicerul o încuie la loc; cele trei perechi de paşi răsună şi încep să se îndepărteze pe coridorul de afară.

 

CORTINA

POSTFAŢĂ

The past is never dead. It’s not even past.

(Requiem for a Nun)

 

Nancy Mannigoe, guvernanta de culoare din casa respectabilei familii Gowan şi Temple Stevens, îl asasinează pe copilul stăpânilor ei, în vârstă de numai şase luni. La arestare, ca şi la proces, îşi recunoaşte liniştită vinovăţia. Juriul o condamnă la spânzurătoare. Cum se explică o crimă atât de netipică? Gowan reacţionează violent: la ce te poţi aştepta de la o negresă,