— Povestea începe cu doi ani în urmă, când una dintre pacientele mele m-a rugat să preiau îngrijirea medicală a fiicei sale, pe care o voi numi Anna O., pentru a nu-i dezvălui adevărata identitate.

  — Dar mi-aţi vorbit despre metoda dumneavoastră de a găsi pseudonime, astfel încât adevăratele ei iniţiale trebuie să fie B. P.

  Breuer zâmbi, gândindu-se: „Omul ăsta e ca Sâg. Nu uită nimic" – şi continuă să descrie detaliile bolii de care suferea Bertha.

  — Este de asemenea important să ştiţi că Anna O. avea douăzeci şi unu de ani, era extraordinar de inteligentă, bine educată şi uluitor de frumoasă. O adiere – nu, un ciclon – de aer proaspăt pentru un bărbat de patruzeci de ani care îmbătrâneşte repede! Cunoaşteţi genul de femeie pe care îl descriu?

  Nietzsche ignoră întrebarea.

  — Şi aţi devenit medicul ei?

  — Da, am acceptat să devin medicul ei – şi nu am trădat niciodată această încredere. Tot ce sunt pe cale să dezvălui constă mai degrabă în gânduri şi fantezii decât în fapte. Mai întâi, daţi-mi voie să mă concentrez asupra tratamentului psihologic.

  În timpul şedinţelor noastre zilnice ea intra automat într-o stare de uşoară transă în care discuta – sau, după cum spunea ea, „descărca" – toate evenimentele şi gân-durile din ultimele douăzeci şi patru de ore. Acest proces, pe care ea îl numea „curăţarea hornului", s-a dovedit folositor în a o ajuta să se simtă mai bine în următoarele douăzeci şi patru de ore, dar nu avea nici un efect asupra simptomelor ei de isterie. Apoi, într-o zi, am nimerit din întâmplare un tratament eficient.

  Şi Breuer începu să descrie cum a reuşit să înlăture nu numai fiecare simptom al Berthei mergând până la cauza iniţială, ci şi, în cele din urmă, fiecare aspect al bolii ei când o ajuta să descopere şi să retrăiască motivul iniţial – durerea provocată de moartea tatălui ei.

  Nietzsche, care lua notiţe cu râvnă, exclamă:

  — Modul în care aţi tratat-o pe această pacientă mi se pare extraordinar! Aţi făcut poate o descoperire epocală în terapeutica psihologică. Poate că va fi de folos şi în problemele dumneavoastră. îmi place ideea că aţi putea fi ajutat de propria dumneavoastră descoperire. Căci nimeni nu poate fi vreodată ajutat cu adevărat de altcineva; trebuie să găseşti puterea de a te ajuta singur. Poate că dumneavoastră, ca şi Anna O., trebuie să descoperiţi cauza iniţială a fiecăreia dintre problemele dumneavoastră psihologice, şi totuşi aţi spus că nu recomandaţi această metodă de tratament în cazul dumneavoastră. De ce nu?

  — Din mai multe motive, răspunse Breuer cu siguranţa autorităţii medicale. Starea mea e foarte diferită de a Annei. în primul rând, eu nu am tendinţe hipnotice: n-am trăit niciodată vreo stare neobişnuită a conştiinţei. Deoarece amintirea traumatică şi excitaţia corticală mărită există într-o conştiinţă alternantă, ele nu pot fi „manevrate", integrate sau distruse în experienţa de fiecare zi.

  Fără a-şi întrerupe relatarea, Breuer se ridică, aţâţă focul şi mai puse un buştean.

  — De asemenea, şi poate că asta e chiar mai important, simptomele mele nu sunt isterice: ele nu afectează sistemul nervos sau vreo parte a corpului. Amintiţi-vă, isteria este o boală femeiască. Starea mea este, cred, mai aproape din punct de vedere calitativ de Angst, de nefericirea omenească normală. Cantitativ ea este, desigur, mult amplificată!

  În plus, simptomele mele nu sunt acute: s-au dezvoltat încet, de-a lungul anilor. Priviţi-vă lista. Nu pot identifica un început precis pentru niciuna dintre acele probleme. Dar mai este un motiv pentru care terapia pe care am folosit-o cu pacienta mea n-ar putea să ajute în cazul meu – un motiv destul de jenant. Când simptomele Berthei.

  — Bertha? Am avut dreptate când am presupus că prima iniţială este 6.

  Breuer închise ochii mâhnit.

  — Mă tem că am făcut o gafă. Este extrem de important pentru mine să nu violez dreptul la intimitate al pacienţilor mei. în special al acestei paciente. Familia ei este foarte cunoscută în cadrul comunităţii şi, de asemenea, se ştie că am fost medicul ei. Prin urmare, am avut grijă să vorbesc puţin altor medici despre munca mea cu ea. Dar este stânjenitor să folosesc un nume fals aici, cu dumneavoastră.

  — Vreţi să spuneţi că este dificil să vorbiţi liber şi să vă descărcaţi şi în acelaşi timp să trebuiască să rămâneţi în gardă pentru a nu folosi numele greşit?

  — Exact. Şi Breuer oftă. Acum n-am încotro şi trebuie să folosesc în continuare numele ei adevărat, Bertha – dar trebuie să-mi juraţi că n-o să-l dezvăluiţi nimănui.

  Cum Nietzsche se grăbi să aprobe, Breuer scoase din buzunarul hainei o tabacheră din piele, luă un trabuc şi, după ce interlocutorul său îl refuză, şi-l aprinse lui.

  — Unde am rămas? întrebă.

  — îmi spuneaţi de ce noua dumneavoastră metodă de tratament nu ar putea fi relevantă în cazul problemelor dumneavoastră – ceva despre un motiv „jenant".

  — Da, motivul jenant – şi Breuer expiră un fir lung de fum albastru înainte de a continua.

  — Am făcut prostia să mă laud că făcusem o descoperire importantă' când am prezentat cazul ei câtorva colegi şi studenţi la medicină. Cu toate acestea, doar câteva săptămâni mai drziu, când am transferat îngrijirea ei unui alt medic, am aflat că aproape toate simptomele ei recidivaseră. înţelegeţi cât de jenanta este situaţia mea?

  — Jenantă, răspunse Nietzsche, pentru că aţi anunţat un tratament care s-ar putea să nu dea roade?

  — Visez adesea să găsesc persoanele care au asistat la acea prelegere şi să-i spun fiecăreia că toate concluziile mele au fost greşite. Nu e un lucru neobişnuit pentru mine – mă preocupă efectiv părerile colegilor mei. Chiar dacă am dovada respectului lor, continuu să mă simt un escroc – aceasta este o altă problemă care mă chinuie. Adăugaţi-o la lista dumneavoastră.