se înfăţişară şi regele le vându negrii la un preţ bunicel, contra unei poliţe plătibile în trei zile. Şi duşi au fost negrii – cei doi fii în susul râului, la Memphis, iar mama lor în josul râului, la Orleans. Credeam că bietele fete şi nenorociţii de negri au să se prăpădească de inima rea. Mă rupea la ficaţi văzându-i cum plâng şi se căinează. Fetele ziceau că nu şi-ar fi închipuit niciodată că negrii ar putea fi despărţiţi sau vânduţi undeva afară din oraş. N-am să uit în viaţa mea despărţirea dintre nenorocitele alea şi negri: se îmbrăţişau şi plângeau de-ţi era mai mare jalea şi cred că mi-aş fi pierdut răbdarea şi i-aş fi dat pe faţa pe ticăloşi, ca să curm aceasta ticăloşie, dacă n-aş fi ştiut că vânzarea nu face doi bani şi că într-o săptămână sau două negrii au să se întoarcă acasă.

  Afacerea asta stârni mare vâlvă în târguşor şi mulţi veniră şi le spuseră verde-n obraz că-i ruşinos să desparţi în felul ăsta o mamă de copiii ei. Potlogarii o cam băgaseră pe mânecă, dar zgripţuroiul ăl bătrân făcu mai departe pe nebunul, fără să-i pese de ameninţările ducelui, care era tare speriat, zău!

  A doua zi urma să aibă loc scoaterea lucrurilor la mezat. Dimineaţa, nu prea devreme, regele şi ducele veniră în chichineaţa mea şi mă treziră. După mutrele lor, am ghicit că-i de rău.

  — Ia ascultă – mă luă la rost regele – nu cumva ai fost în odaia mea alaltăieri seară?

  — Nu, măria ta! (Aşa-i spuneam totdeauna când eram între noi.)

  — Dar ieri seară?

  — Nu, măria ta!

  — Pe onoarea ta că nu minţi?

  — Pe onoarea mea, măria ta, spun adevărul. N-am fost în odaia matale din ziua când duduia Mary Jane v-a arătat-o matale şi ducelui.

  — Da’ n-ai văzut pe altcineva intrând? mă descusu ducele.

  — Nu, alteţă. Nu-mi amintesc să fi văzut pe cineva.

  — Ia gândeşte-te niţel!

  Am stat puţin pe gânduri şi mi-a venit o idee:

  — Da, mi se pare că i-am văzut pe negri intrând acolo de câteva ori.

  Tresăriră amândoi, ca şi cum nu s-ar fi aşteptat la una ca asta, dar privindu-i bine, mi se păru că totuşi se aşteptaseră.

  — Ce, toţi trei? întrebă ducele.

  — Nu toţi, adică nu toţi la un loc; cred că i-am văzut ieşind împreună numai o dată.

  — Ia te uită! Când a fost asta?

  — Păi, în ziua înmormântării, dimineaţa. Da’ nu prea devreme, fiindcă am dormit mai mult ca de obicei. Tocmai coboram scara când i-am văzut ieşind din odaie.

  — Ei, zi mai departe! Ce făceau? Ce mutre aveau?

  — Nimic neobişnuit, pe cât mi-aduc aminte. Mergeau tiptil, aşa că mi-am zis că intraseră acolo ca să vă deretice odaia, crezând că v-aţi trezit, dar când au văzut că mai dormiţi, au şters-o în vârful picioarelor, ca să nu vă tulbure somnul, dacă nu cumva v-au şi trezit.

  — Mii de draci, ne-au tras clapa! izbucni regele.

  Amândoi păreau cam buimăciţi, şi aveau nişte mutre plouate ca vai de lume. Rămaseră câteva clipe pe gânduri, scărpinându-se în cap, apoi ducele începu să chicotească, cam hârâit:

  — Grozav ne-au mai dus de nas negrii ăia! S-au prefăcut că le pare rău că pleacă din locurile astea şi i-am crezut şi noi, şi toţi ceilalţi. Să nu-mi mai spui al’dată că negrii nu se pricep să joace teatru. Păi ar fi putut duce de nas pe oricine cu purtarea lor! Ascultă-mă pe mine, oamenii ăştia sunt o comoară! De-aş avea capital şi-o sală de teatru, nu mi-aş dori un plasament mai bun.

  — Şi când te gândeşti că i-am vândut pentru-o bagatelă, da, şi nici măcar n-avem dreptul s-o cântăm deocamdată! Ia zi, unde-i bagatela… vreau să zic poliţa?

  — La bancă, ne-aşteaptă s-o încasăm, unde vrei să fie?

  — Atunci e-n regulă, slavă Domnului.

  — Da’ ce s-a întâmplat? am întrebat eu cam cu sfială.

  Regele se repezi la mine furios:

  — Nu te priveşte! Vezi-ţi de treaba ta şi ţine-ţi gura! Cât timp te afli în târgul ăsta, să nu uiţi ce-ţi spusei, ai priceput?

  Apoi către duce:

  — Trebuie să-nghiţim găluşca şi să nu suflăm o vorbă. Mormânt, asta să ne fie deviza acum.

  În vreme ce coborau scara, ducele spuse chicotind:

  — Vânzare rapidă şi profit mititel! Bună afacere, n-am ce zice!

  Regele mârâi la el:

  — Am căutat să iasă cât mai bine, vânzându-i aşa de repede. Dacă nu ne-am ales cu nici un profit şi-am rămas în pagubă, crezi că numai eu sunt de vină?

  — Oricum, dacă sfaturile mele ar fi fost ascultate, negrii ar fi şi acum în casa asta, iar noi n-am mai fi aici…

  Regele se răsti niţel la el, atât cât să nu-l calce pe coadă, apoi se întoarse sus şi-şi vărsă iar năduful pe mine. Mă făcu cu ou şi cu oţet, că de ce nu m-am dus să-i spun că-i văzusem pe negri ieşind aşa din odaia lui. Şi un tâmpit – spunea el – ar fi ştiut că-i ceva necurat la mijloc.

  Apoi se lua singur în tărbacă, zicând că totul se-ntâmplase din pricină că în dimineaţa aceea se sculase prea devreme şi nu se odihnise ca de obicei.

  — Al dracului să fiu dacă mai fac aşa altă dată!

  Şi plecară bodogănind, iar eu nu mai puteam de bucurie că ieşisem basma curată, dând vina pe negri fără să le căşunez totuşi vreun rău.

  C A P I T O L U L XXVIII.

  Veni şi vremea să mă scol. Am coborât pe scăriţă, ca să mă duc jos, dar trecând pe lângă odaia fetelor, am văzut-o prin uşa deschisă pe Mary Jane, care şedea lângă cufărul ei vechi de