vine să vorbească despre asta acum. Sigur că-i vine, spune ea, de ce, despre ce-ai vrea tu să vorbească acum, într-un moment ca ăsta? Despre negrii din Africa? Despre bancurile tale debile? Nu-i aşa că vrei să vorbeşti despre asta, băiete? Şi se mai apleacă o dată spre mine, şi înc-o dată îmi pune-o mînă pe umăr, şi eu simt un miros pe care nu ţin minte de unde-l cunosc, un fel de miros dulce adie spre mine dinspre ea, poate că e de la bebeluş, şi eu îl trag în piept, adînc, şi-i spun că da.

— Ţi-am spus, îi zice ea şoferului şi-l trage cu putere de ureche, şi el ţipă: Au! şi se-apucă de ureche, şi eu ţin minte că m-am gîndit că oricît s-ar certa între ei, se cunoaşte că sînt frate şi soră, şi ce fuck că eu n-am nici fraţi, nici surori. Şi mai am în cap tot timpul şi că ea l-a cunoscut pe fratele ei care-a murit, acela pe care şoferul nu l-a cunoscut. Asta ce treabă mai e, că ea îi ţine în creierul ei şi pe ăla, şi pe ăsta?

El zăboveşte o clipă, o priveşte pe femeia cea mărunţică. Ea cască neîncetat şi-şi sprijină capul cu amîndouă mîinile, dar ochii ei sînt larg deschişi către el, cu intenţie şi cu stăruinţă. El vine şi se aşază pe marginea scenei, lasă picioarele să i se bălăbănească. Sîngele care i-a curs din nas i s-a închegat pe gură şi pe bărbie şi i-a desenat două dungi pe cămaşă.

— Deodată îmi aduc aminte de tot. Iată ce-i uluitor în seara asta aici. Vreau să ştiţi. Aţi făcut astăzi un lucru mare pentru mine c-aţi rămas. Îmi aduc deodată aminte de toate, de tot, şi nu în somn, ci ca şi cum totul s-ar petrece acum, chiar în clipa asta. De pildă, îmi aduc aminte de mine însumi şezînd în jeep şi gîndindu-mă că pîn-o s-ajungem n-am încotro, trebuie să fiu ca un animal care nu pricepe nimic din viaţa oamenilor. Un maimuţoi sau un struţ sau o muscă, esenţialul e să nu-nţeleg nimic din ce spun oamenii şi nimic din purtarea lor. Şi să nu gîndesc. Cel mai important lucru acum e să nu mă gîndesc la nimeni şi să nu vreau nimic şi pe nimeni. Şi poate că totuşi mi-e îngăduit să gîndesc lucruri bune? Dar ce se cheamă acum lucruri bune? Bune pentru el? Bune pentru ea? Mi-e o groază teribilă să fac fie şi cea mai mică greşeală.

Cu mare efort reuşeşte să producă un zîmbet strîmb. Buza lui de sus e foarte umflată, şi vorbirea îi devine din ce în ce mai ceţoasă, şi uneori simt ca şi cum el ar povesti pentru sine însuşi, înlăuntrul fiinţei lui. Unde eram, mormăie el, unde eram.

Nimeni nu-i răspunde. El oftează şi continuă.

— Deodată, de pildă, îmi vine ideea să mă gîndesc la un ou moale. Nu vă uitaţi aşa la mine. Cînd eram mic nu puteam suferi să mănînc ouă moi, mă scîrbea partea umedă dinăuntru, şi amîndoi se supărau pe mine şi spuneau că trebuie neapărat să mănînc, că toate vitaminele sînt în oul moale, şi erau ţipete şi zburau palme. În chestiunile care privesc mîncarea, că veni vorba, ştia şi ea foarte bine să cîrpească o palmă. Şi-n cele din urmă, cînd nimic nu ajuta, spuneau că dacă n-o să-l mănînc imediat, ei o să plece de acasă şi n-o să se mai întoarcă niciodată. Şi eu nu mîncam. Şi ei îşi puneau amîndoi pardesiele, şi ţineau în mînă cheia şi-mi spuneau din uşă rămas bun. Şi eu, oricît de teamă mi-ar fi fost să rămîn singur, totuşi nu mîncam, nu ştiu de unde aveam curajul să le stau împotrivă, şi încă mă şi certam cu ei, trăgeam de timp, şi voiam numai ca lucrurile să rămînă aşa pentru totdeauna, ca ei să stea unul lîngă celălalt şi mie să-mi spună întruna acelaşi lucru…

Îşi zîmbeşte sieşi. Mi se pare că se chirceşte treptat, şi picioarele i se mişcă prin aer.

— Deci aşa gîndesc în sinea mea despre oul moale: că poate oul ăsta e ceva ce merită să văd, să-l văd pe el şi numai pe el, înc-o dată şi înc-o dată, pînă cînd o s-ajungem, ca un film care se termină cu bine. Şi din întîmplare mă uit în oglinda de deasupra şoferului şi văd că ochii soră-sii sînt iarăşi plini de lacrimi. Stă şi plînge în linişte. Şi atunci într-adevăr totul se ridică în mine dintr-odată, salamul, prăjiturelele. Strig la şofer să oprească, acum imediat! Şi sar din maşină şi borăsc pe roată tot sufletul din mine. Tot ce mi-a dat vărs din mine, şi asta nu se mai termină, şi încă şi încă. Maică-mea întotdeauna îmi ţine fruntea atunci cînd vărs. E pentru prima oară în viaţă că vărs singur.

Îşi atinge uşor fruntea. Ici-colo bărbaţi şi femei ridică distraţi mîna şi-şi ating fruntea. Şi eu fac la fel. E o clipă de tăcere stranie. Oamenii sînt adînciţi în ei înşişi. Degetele mele îmi citesc fruntea, de parcă acolo ar fi scris ceva în alfabetul Braille. Nu mi-e uşor să simt această atingere. În ultimii ani mi-am pierdut cu repeziciune coama de păr şi am început să fac riduri. Adevărate brazde. Ca şi cum cineva mi-ar tatua fruntea dinăuntru, îmi gravează pe frunte linii drepte, şi romburi şi pătrate. O frunte de taur care are obiceiul să împungă, ar fi spus Tamara dacă ar fi văzut.

— Veniţi, veniţi cu mine, spune el, ne trezeşte cu delicateţe din momentul de absenţă, veniţi. Mă urc din nou în maşină. Ea îmi dă un