Trecură de poartă şi Leamas viră strâns la dreapta. Se găseau pe o stradă îngustă, era întuneric beznă.

— Stinge farurile!

Leamas stinse farurile şi conduse încet spre primul stâlp, în faţă îl zăreau pe cel de-al doilea. Nu era aprins. Opri motorul şi înaintă fără zgomot trecând de al doilea stâlp, până când, vreo douăzeci de metri mai încolo, reuşiră să distingă forma neclară a hidrantului. Leamas frână; maşina se opri.

— Unde suntem? şopti Leamas. Am traversat Lenin-Allee, nu?

— Greifswalder Strasse. Pe urmă ne-am îndreptat spre nord. Suntem la nord de Bernauerstrasse.

— Pankow?

— Foarte aproape. Uite!

Bărbatul arătă spre o stradă laterală, la stânga. La capătul ei văzură o frântură din zid, cenuşiu-cafeniu în lumina palidă a reflectorului. În partea de sus se găsea o împletitură din trei rânduri de sârmă ghimpată.

— Cum o să treacă fata peste sârma ghimpată?

— A fost deja tăiată în locul unde vă căţăraţi. E o mică deschizătură. Aveţi un minut să ajungeţi la zid. La revedere!

Coborâră din maşină, toţi trei. Leamas o prinse pe Liz de braţ, şi ea tresări ca şi cum ar fi durut-o.

— La revedere, repetă neamţul.

Leamas şopti:

— Nu porni maşina până nu ajungem dincolo.

Liz îl privi pe neamţ o clipă, în lumina palidă.

Avu o vagă impresie că vede un chip tânăr, neliniştit; chipul unui băiat care încearcă să fie curajos.

— La revedere, rosti Liz. Îşi desprinse braţul şi îl urmă pe Leamas peste drum, spre strada îngustă care ducea la zid.

Abia ajunşi pe stradă, auziră în spate maşina pornind; întoarse şi o luă cu viteză în direcţia din care veniseră.

— Opreşte, nemernicule, mârâi Leamas, aruncând o privire înapoi, spre maşina care se retrăgea.

Liz nu îl auzi.

Ieşirea din joc

Mergeau repede, şi Leamas se uita peste umăr din când în când, ca să fie sigur că Liz îl urmează. Când ajunse la capătul aleii, se opri, se adăposti în umbra unei intrări şi îşi privi ceasul.

— Două minute, şopti.

Ea nu zise nimic. Se uita fix înainte, către zid, şi către ruinele întunecate care se ridicau dincolo de el.

— Două minute, repetă Leamas.

În faţa lor era o fâşie de vreo treizeci de metri. Se întindea de-a lungul zidului, în ambele direcţii. Poate la aproximativ şaptezeci de metri în dreapta lor, se afla un turn de observaţie; fasciculul de raze mătura toată fâşia. Ploaia slabă zăbovea în aer şi făcea ca lumina reflectoarelor, care scrutau lumea de dincolo, să pară gălbuie, lăptoasă. Nu se vedea nimeni; niciun sunet. O scenă goală.

Reflectorul turnului de observaţie începu să-şi caute ezitant, de-a lungul zidului, drumul către ei; de fiecare dată când se oprea, vedeau cărămizile una lângă alta şi dungile de mortar aşezat neîngrijit, în grabă. În timp ce ei pândeau, fasciculul se opri chiar în faţa lor. Leamas se uită la ceas.

— Eşti pregătită? întrebă.

Ea aprobă din cap.

O luă de braţ şi porniră să traverseze fâşia. Liz voia să fugă, dar o ţinea aşa de strâns, că nu putea. Ajunseseră deja la jumătatea distanţei spre zid; semicercul strălucitor de lumină îi împingea înainte, cu fasciculul exact deasupra lor. Leamas era hotărât s-o ţină pe Liz foarte aproape de el, ca şi când i-ar fi fost teamă că Mundt nu-şi va respecta promisiunea şi, într-un fel sau altul, i-o va smulge de lângă el în ultima clipă.

Aproape ajunseseră la zid, când fasciculul ţâşni spre nord, lăsându-i pe moment într-o beznă deplină. Fără să-i dea drumul lui Liz, Leamas o călăuzi înainte, orbeşte, cu mâna stângă întinsă, până când, deodată, simţi atingerea aspră, dură a cărămizii. Acum distingea zidul şi, uitându-se în sus, împletitura triplă de sârmă ghimpată şi cârligele sinistre care o susţineau. În zid fuseseră înfipte pene metalice, precum crampoanele alpiniştilor. Apucându-o pe cea mai de sus, Leamas se căţără repede, până ajunse pe creasta zidului. Trase cu putere de ultimul rând de sârmă ghimpată, care se desprinse; fusese deja tăiată.

— Hai, şopti iute, dă-i drumul, urcă!

Se lăsă pe burtă, apoi întinse mâna şi o apucă de braţ, trăgând-o încet în sus, în momentul în care piciorul ei găsi prima treaptă de metal.

Brusc, întreaga lume păru să ia foc; de pretutindeni, de deasupra şi dimprejur, se adunau spre ei infinite lumini, explodând asupra lor cu o precizie îngrozitoare.

Orbit, Leamas întoarse capul într-o parte, trăgând-o brutal pe Liz de braţ. Liz se balansa, fără niciun sprijin; i se păru că a alunecat şi strigă înnebunit, continuând s-o tragă în sus. Nu vedea nimic - doar un amestec de culori care-i dansau în faţa ochilor.

Deodată se făcu auzită tânguirea isterică a sirenelor, se auziră ordine strigate violent. Călare pe zid, se lăsă în genunchi, o apucă de ambele braţe şi începu s-o tragă spre el, centimetru cu centimetru, dar fu cât pe ce să cadă şi el.

Apoi traseră - foc după foc, de trei sau de patru ori - şi o simţi cum tremură. Braţele ei subţiri alunecară din mâinile lui. Auzi o voce, strigând în engleză de pe partea vestică a zidului:

— Sari, Alec! Sari, omule!

Acum toată lumea striga, în engleză, în franceză şi în germană, un amestec aiuritor; auzi vocea lui Smiley, foarte aproape:

— Fata, unde este fata?

Protejându-şi ochii cu mâna, privi în jos la baza zidului şi, într-un târziu, reuşi s-o vadă zăcând nemişcată. O clipă ezită, pe urmă coborî foarte lent aceleaşi scări metalice, până ajunse lângă ea. Murise; avea capul întors într-o parte, părul negru îi acoperea obrazul, parcă pentru a o apăra de ploaie.

I se păru că soldaţii ezită, înainte de a trage din nou; cineva strigă un ordin şi, cu toate astea, nimeni nu trase. În cele din urmă, îl împuşcară, de două sau de trei ori. Rămase în picioare, privind în jur furios, ca un taur orbit în arenă. În cădere, Leamas văzu o maşină mică zdrobită între două camioane uriaşe, şi copiii care făceau vesel cu mâna prin geam.

{1} Vopo, termen care vine de la Volks Polizei, Poliţia Populară (n.tr.)

{2} Cambridge Circus, cunoscută intersecţie londoneză; în romanele sale, le Carré